COLEGIUL NATIONAL TRAIAN
DROBETA TURNU SEVERIN
REGULAMENT DE ORDINE INTERIOARA
ANUL SCOLAR 2010-2011
Capitolul I
DISPOZITII GENERALE
Art.1. Continutul prezentului Regulament de Ordine Interioara(ROI) este realizat îdeplina concordanta cu prevederile legale în vigoare la 01.09.2010; Legea învatamântului nr.84/1995 cu modificarile si completarile ulterioare, Statutul personalului didactic Legea 128/1997- cu modificarile si completarile ulterioare , Regulamentul de organizare si functionare a unitatilor de învatamânt -O.M.Ed.C. nr. 4925/08.09.2005.
Art.2. Prevederile ROI au fost inspirate si de traditiile Colegiului National Traian din cei peste 120 de ani de activitate continua, care confera un deosebit prestigiu pe plan local si national. Respectarea acestor norme nu fac decât sa conduca la sporirea prestigiului Colegiului National”Traian” si mentinerea lui în topul unitatilor de învatamânt preuniversitar din România.
Art.3. În incinta Colegiului National Traian sunt interzise potrivit legii crearea si functionarea oricaror formatiuni politice, desfasurarea activitatilor de propaganda politica si prozelitism religios, orice forma de activitate care încalca normele generale de moralitate si care pun în pericol sanatatea fizica sau psihica a elevilor si a personalului unitatii.
Capitolul II
ORGANIZAREA ACTIVITATII SCOLARE
Art.4. Colegiului National Traian ,ca unitate scolara de învatamant preuniversitar, organizeaza cursuri de zi pentru clasele V-XII. Numarul de clase este aprobat de I.S.J.Mehedinti pentru gimnaziu si de catre M.E.C.T.S. pentru liceu.
Art.5. Înscrierea elevilor în ciclul gimnazial ,precum si cel liceal se face în conformitate cu legislatia în vigoare.
Art.6. programul orar al colegiului se desfasoara,de regula, în intervalul 800-1500.Eventualele exceptii se aproba de catre director sau Consiliul de administratie al scolii. Programul de lucru al personalului nedidactic se desfasoara în functie de necesitati în intervalul de 8 ore, program care se aproba de director la propunerea sefilor de compartimente(contabil sef, secretar,administrator,responsabil catedra).
Art.7. Durata orei de curs este de 50 min cu pauza de 10 min,iar pauza a treia 1050-1110 are durata de 20 min.
în cazuri bine justificate, durata orei de curs se poate diminua cu 5-10 min. cu conditia recuperarii temelor planificate.
Capitolul III
CONDUCEREA LICEULUI
Art.8. Conform prevederilor Legii 84/1995,Legii 128/1997 si ale ROFUIP (O.M.Ed.C.nr.4925/2005, conducerea întregii activitati a Colegiului National Traian este exercitata de organe colective de conducere (Consiliul de administratie), iar conducerea executiva de catre DIRECTOR sprijinit de Director adjunct.
Rolul si sarcinile fiecarui organ de conducere personala sau colectiva sunt stabilite de lege.
Raspunderea întregii activitati de conducere materializata prin efectele deciziilor luate o poarta DIRECTORUL UNITATII.
Art.9. Directorul unitatii emite decizii în nume personal, sau pe baza hotararilor C.P. sau C.A. dupa caz, în conformitate cu competentele stabilite de lege, care se aduc la cunostinta personalului didactic, auxiliar, nedidactic si elevilor.
Art.10. Directorul adjunct si desfasoara activitatea conform art.26 din ROFUIP si are4 atributiile generale si specifice conform fisei postului.
Capitolul IV.
PERSONALUL DIDACTIC
AL COLEGIULUI NATIONAL TRAIAN
Art.11. Personalul didactic al Colegiului National Traian se subordoneaza conducerii colegiului.
Activitatea personalului didactic se desfasoara conform prevederilor legale si dispozitiilor / deciziilor interne emise de conducerea Colegiului National”Traian”.
Art. 12. în norma personalului didactic sunt incluse : activitatea de predare la clasa, activitatea de predare a lectiilor de perfectionare, de consiliere,de profesor de serviciu, cea din catedra metodica si din comisiile de problemele din care face parte activitatea desfasurata cu elevii în afara clasei si liceului.
Graficul lucrarilor semestriale scrise se preda conducerii cu 30 de zile înaintea sfârsitului de semestru, nu se dau mai mult de 2/saptamâna la gimnaziu si 3/saptamâna la liceu. Notele vor i consemnate în cataloage cu doua saptamâni înainte de încheierea semestrului/anului;
Dirigintele clasei, numit de directorul unitatii are atributiile prevazute de articolul 42 din ROFUIP;
Fiecare diriginte la finele semestrului prezinta conducerii o informare ce va contine : numarul elevilor promovati ( corigenti ) ,numarul absentelor pe clasa, media clasei , elevii problema,situatii speciale;
Art. 13. Profesorii de serviciu sunt stabiliti de conducerea scolii pe baza unei planificari elaborate semestrial de comisia abilitata. Atributiile profesorului de serviciu sunt cuprinse în Anexa 2.
Unul din profesorii de serviciu în pauze, de regula între 700-1000 participa la scoaterea alimentelor din magazie si în restul orelor verifica ,calitativ si cantitativ hrana elevilor.;
Echipa de serviciu functioneaza între orele 700-1500 si va fi ajutata de grupe de elevi de serviciu desemnati de diriginti de regula din clasele planificate.
Orice incident se semnaleaza conducerii scolii prin raport scris.; Personalul încadrat al scolii, elevii externi, pot servi masa la cantina contravaloarea fiind achitata pâna la scoaterea alimentelor din magazie;
Art.14. Responsabilul de laborator, cabinet, este stabilit în functie de disciplina predata si de gradul de utilizare al acestora.
Responsabilii preiau cu subinventar întreaga dotare a cabinetului si raspund material pentru disparitia, deteliorarea ori distrugerea bunurilor din cabinet. În cazul în care dauna a fost produsa de elevi si se poate identifica autorul, responsabilul va solicita ajutorul dirigintelui, care are obligatia sa rezolve cazul.
Art.15. Administratorul scolii va efectua controalele lunare,în cabinete si spatii de predare si instruire, consemnând într-un proces verbal de constatare a stricaciunilor nedeclarate si nerezolvate din lipsa identificarii autorilor. În functie de natura daunelor produse Consiliul de administratie va hotarî cuantumul retinerilor salariale a profesorilor care au fost planificati în respectivul laborator/cabinet.
Toate cadrele didactice care îsi desfasoara activitatea într-un laborator/cabinet au obligatia sa semneze subinventarul. Daca un cadru didactic este planificat în mai multe sali el va semna si va raspunde pentru fiecare sala în parte.;
în fiecare laborator/cabinet va exista un tabel nominal semnat de elevii claselor din care sa rezulte însusirea si luarea la cunostinta de catre elevi a normelor de protectia muncii si PSI;
Atr.16. Sunt considerate abateri în activitatea didactica urmatoarele: Nerespectarea programului de lucru stabilit prin programul scolii(absente,întârzieri,plecari de la ore,etc.); Neglijenta, superficialitatea indiferenta sau rea vointa manifestata fata de sarcinile generale ale unui cadru didactic(refuzul sau întârzierea completarii documentelor scolare, a planificarilor calendaristice, a planurilor de munca, neparcurgerea continuturilor prevazute de programe, neutilizarea materialelor didactice existente; Utilizarea unor metode si instrumente neadecvate în evaluarea elevilor(nerespectarea notarii ritmice si a principiilor de planificare a lucrarilor scrise semestrial);
Savârsirea unor acte de indisciplina ce contravin calitatii de cadru didactic;
Efectuarea activitatii de comert cu elevii în incinta ori în preajma scolii;
Jigniri exprimate public ori insulta de natura discriminatorie ,rasa, sex, ecnie, ori apartenenta religioasa;
Certuri ori discutii neprincipiale între cadre didactice provocate în scoala sau în fata elevilor;
Activitatea de defaimare îndreptata împotriva unui coleg, grupului de cadre ori institutiei dovedite si probate ce se realizeaza prin prezentari denaturate a unor stari de lucruri în fata clasei, parintilor,forurilor superioare, reprezentantilor mass-media;• Comportamentul neuro-psihic accentuau, agresiv, manifestat frecvent în fata elevilor sau a corpului profesoral care împiedica desfasurarea normala a activitatilor;
Implicarea elevilor în activitati de o alta natura decât cele prevazute de procesul de instructiv –educativ;
Nerespectarea sarcinilor rezultate din fisa postului ca profesor de serviciu,responsabil de cabinet sau laborator;
La toate activitatile desfasurate în institutie este interzisa pedeapsa corporala.
Art.17. Abaterile cadrelor didactice sunt consemnate de conducerea colegiului dupa observatii directe,în urma informarii în scris asupra cazului de catre parinti, personal didactic,colective de elevi, etc. Art. 18. Abaterile cadrelor didactice sunt solutionate de director cu acordul Consiliului de administratie prin diminuarea punctajului din fisa de evaluare finala pe urmatoarele criterii: întârzierea la ore nemotivata consemnata îcondica de prezenta -4 p.
Neîndeplinirea sarcinilor ca profesor de serviciu -4p.
Neconsemnarea absentelor elevilor îcatalog -4p.
îtârzieri repetate în predarea documentelor cerute de conducere sau secretariatul liceului -5p.
Neinplicarea în munca de consilier(abateri repetate ale colectivului ,nesemnalarea cazurilor problema,deficiente majore în conlucrarea cu parintii) -4p. Absenta nemotivata de la Consiliul profesoral- 2p./absenta Evaluarea cadrelor didactice se face în conformitate cu OMECTS nr.4595/28.07.2009 în situatii speciale directorul cu acordul Consiliului de administratie poate hotarî diminuarea punctajului si pentru alte abateri în cazul abaterilor disciplinare ale cadrelor didactice, directorul înainteaza cazul spre cercetare si analiza Comisiei de disciplina. Art. 19. Comisia de disciplina este formata din cadre didactice titulare cu prestigiu în scoala, alese de Consiliul profesoral. Ea va functiona dupa propriul regulament elaborat în termen de 5 zile de la constituire.
Art.20. Raspunderea materiala, sanctiunile disciplinare, care se pot aplica sunt prevazute în Statutul personalului didactic. Art.21. Personalul didactic titular cu rezultate excelente în activitatea didactica educativa si stiintifica poate primi decoratii, medalii, titluri prevazute în Statutul personalului didactic si alte acte legislative.
Acordarea de sporuri salariale(gradatii) se va realiza prin convertirea în punctaj a criteriilor legislative; Se va declansa prin depunerea unei cereri si a unui raport de autoevaluare ce va fi evaluat de fiecare membru al Consiliului de administratie. Se acorda punctaj suplimentar oricarui solicitant implicat în proiecte astfel : La nivelul unitatii +3p.
La nivel judetean +5p.
La nivel national +10p.
La nivel international +15p.
De asemenea atragerea de sponsorizari se puncteaza astfel:
tre 50-100 +3p.
tre 100-300 +2p.
Peste 300 +1p. la fiecare suta(RON)
CAPITOLUL V
COORDONAREA ACTIVITATII INSTRUCTIV-EDUCATIVE
Art.22. în functie de numarul cadrelor didactice de anumite specialitati se constitue cadre sau comisii metodice ale profesorilor de specialitati înrudite conform articolelor 35-37 ROFUIP.
Art.23. Responsabilii ariilor curriculare sunt stabiliti de directorul unitatii având atributii specifice prin fisa postului si se constitue în Consiliul pentru Curriculum.
Art.24. Consiliul pentru Curriculum elaboreaza oferta CDS conform prevederilor legale , tinând cont de prioritatile actului instructiv-educativ, de necesitatile impuse de sustinerea examenelor nationale .
Art.25. La nivelul fiecarei clase se constitue consiliul clasei format din totalitatea personalului didactic care preda la clasa respectiva. Acesta este un organ consultativ si este coordonat de dirigintele clasei Competentele acestuia si atributiile sunt stabilite conform articolelor 38,39,40 ROFUIP.
Art.26. întreaga activitate de consiliere pe probleme educative si de orientare scolara si profesionala este coordonata de coordonatorul pentru proiecte si programe educative scolare si extrascolare, care coordoneaza activitatea comisiei metodice a dirigintilor si activitatea cultural-artistic scolara si extrascolara. Acesta se subordoneaza directorului si Consiliului de administratie.
CAPITOLUL VI.
EVALUAREA
Art.27. Evaluarea rezultatelor elevilor la învatatura se realizeaza în mod ritmic pe parcursul întregului an scolar , conform articolelor 54-57 din ROFUIP .
Art.28. Situatia scolara semestriala sau anuala se încheie tuturor elevilor care frecventeaza cursurile scolare în limite prevazute de ROFUIP.
Art.29. La nivelul Colegiului National Traianî se organizeaza , conform ROFUIP , examene : de corigenta , de încheiere a situatiei scolare pentru elevii amânati , de diferite pentru elevii care doresc transferarea la alt profil , conform articolelor 58-69 din ROFUIP.
Capitolul VII.
PERSONALUL DIDACTIC AUXILIAR SI NEDIDACTIC
AL COLEGIULUI NATIONAL”TRAIAN”
Art.30. Personalul didactic auxiliar si cel nedidactic se subordoneaza direct conducerii unitatii . Munca zilnica este organizata in limitele unui program stabil si aprobat de conducere . Are obligatia de a respecta prevederile capitolului VII ,art.83-90 din R.O.F.U.I.P. /2005 si a îndeplini atributiile cuprinse în fisele de post corespunzatoare. Art.31. Personalul didactic poate înainta conducerii observatii , recomandari , sesizari privind modul de îndeplinire a sarcinilor , de catre aceasta categorie de personal. Art.32. Pentru nerespectarea îndatoririlor de serviciu Consiliul de administratie si conducerea va hotarî masurile necesare inclusiv sanctionarea sau desfacerea contractului de munca, respectând legislatia si criteriile de diminuare a punctajului fisei de evaluare finala care sunt :
Refuzul sarcinilor suplimentare date de conducerea scolii -5p.
Nerealizarea la termen a sarcinilor din motive subiective -4p.
Deficiente semnalate prin adresa scrisa de responsabilul direct -3p.
Alte diminuari în cuantum stabilit de Consiliul de administratie. Superficialitate si greseli in calculele salariilor, completarea cartilor de munca
Superficialitate si neglijenta în îndeplinirea sarcinilor de serviciu -5p.
Decontarea referatelor neaprobate
CAPITOLUL VIII
MASURI PENTRU SIGURANTA CIVILA A UNITATII SCOLARE
Art. 33. Accesul persoanelor si al autovehiculelor în incinta unitatii de învatamânt preuniversitar se face numai prin locuri speciale, amenajate în acest sens,pentru a permite supravegherea acestora la intrarea si la iesirea din scoala.
Art. 34 Este permis numai accesul autovehiculelor care apartin personalului scolii, salvarii, politiei ,salubrizarii sau jandarmeriei, precum si a celor care asigura interventia operativa pentru remedierea unor defectiuni ale retelelor interioare( electrice,apa,telefoane,etc.) sau a celor care aprovizioneaza unitatea cu produse sau materiale contractate. .În caz de inteventie sau aprovizionare ,în registrul de acces se vor face mentiuni referitoare la intrarea în unitate a acestor autovehicule ( ora,marca, nr. de înmatriculare,durata stationarii,scopul) si pentru identificarea conducatorului auto.
Art.35 Accesul elevilor este permis pe baza carnetului de note ,vizat anual.
Art.36 Accesul parintilor este permis în urma verificarii identitatii acestora.
Art.37 Accesul altor persoane este permis numai dupa obtinerea aprobarii conducerii unitatii ,pe baza ecusonului care atesta calitatea de invitat/vizitator al acestora. Persoanele care au primit ecusonul au obligatia sa-l poarte la vedere pe perioada ramânerii în unitatea scolara si sa-l restituie la punctul de control, în momentul parasirii unitatii.
Art.38 Este interzis în institutie accesul persoanelor aflate sub influenta bauturilor alcoolice, al celor tulburente,precum si al celor care au intentia vadita de a deranja ordinea si linistea publica. De asemenea,se interzice intrarea persoanelor însotite de câini,al celor care poseda arme sau obiecte contondente, substante toxice, explozive-pirotehnice,iritante-lacrimogene sau usor inflamabile, publicatii care au caracter obscen sau instigator,precum si stupefiante sau bauturi alcoolice.
Art.39 Personalul de serviciu si personalul didactic au obligatia sa suprvegheze comportarea vizitatorilor si sa verifice salile în care acestia sunt invitati pentru a nu fi lasate sau abandonate obiecte care prin continutul lor pot produce evenimente deosebite. Art. 40 În situatia organizarii sedintelor cu parintii sau a altor întruniri ce au caracter comemorativ,educativ,cultural,sportiv,etc. prevazute a se desfasura în incinta unitatii scolare,conducerea unitatii va asigura întocmirea si transmiterea tabelelor nominale cu persoanele invitate sa participe la aceste manifestari în baza carora se va permite accesul, dupa efectuarea verificarii identitatii persoanelor nominalizate.
Art.41 Dupa terminarea orelor de program si în timpul noptii ,siguranta imobilului este asigurata de personalul de paza si ordine,angajat.
Art.42 Personalul de paza este obligat sa cunoasca si sa respecte îndatoririle ce îi revin, fiind direct raspunzator pentru paza si integritatea obiectivului,bunurilor si valorilor încredintate,precum si pentru asigurarea ordinii în incinta unitatii de învatamânt.
Art.43 Cadrele didactice au obligatia de a-si însusi si calitatea de profesor de serviciu. Atributiile acestora sunt prevazute în Anexa nr.2 a prezentului document.
Pentru neîndeplinirea atributiilor ce le revin în calitate de profesor de serviciu, cadrele didactice vor fi sanctionate conform legii 128/1997.
Art. 44 Patrunderea în sediul unitatii se pedepseste conform prevederilor art.2 din Decretul lege 88/1990.
Art. Nerespectarea Regulamentului intern atrage dupa sine sanctionarea persoanelor vinovate ,conform prevederilor legale în vigoare.
CAPITLUL IX.
ELEVII
Art.46 Calitatea de elev al Colegiului National Traianse dobândeste prin :
a) înscrierea în clasa a V-a în limita numarului de locuri aprobate de ISJ conform prevederilor legale si în functie de oferta educationala a scolii ;
b) înscrierea în clasa a IX-a pe baza mediei de admitere conform metodologiei aprobata de M.E.C.
c) transfer de la alte licee , respectând articolul 135-149 din ROFUIP.
d) reînmatricularea în situatia în care în anul precedent a fost exmatriculat din diverse motive .
Art.46. Drepturile elevilor sunt prevazute de legislatia în vigoare si articolul 97-109 din ROFUIP.
Art.47. îndatoririle elevilor sunt prevazute de legislatia în vigoare : articolul 110-114
a) Elevii trebuie sa aiba un comportament civilizat si o tinuta decenta : sa cunoasca legile statului , prevederile ROFUIP , ROI , regulile de circulatie , NTSM , normele de protectie civila si cele de protectie a mediului si sa aplice toate aceste norme în activitatea cotidiana.
Prin sintagma comportament civilizat întelegem:
-respectul manifestat constant fata de colegi si personalul scolii.
-evitarea oricaror forme de violenta si agresivitate.
-rezolvarea conflictelor sau situatiilor problematice prin dialog si în conformitate cu regulamentele scolare( arbitrarietatea dirigintelui sau conducerii scolii)
- evitarea distrugerii bunurilor scolii sau a celor personale, ale colegilor. -responsabilitate în îndeplinirea sarcinilor scolareasumate si implicare în rezolvarea unor probleme/dorinte sau nevoi, exprimate personal sau în numele clasei.
b) Este interzis elevilor sa distruga documente scolare , bunurile din patrimoniul colegiului sa introduca sau sa difuze materiale care aduc atingere independentei , suveranitatii nationale , integritatii statale sau care cultiva violenta , pornografia sau intoleranta sexuala ori religioasa .
c) Elevii nu au voie sa blocheze caile de acces în local si în salile de clasa .
d) Nu au voie sa consume alcool si tutun in incinta ; nu au voie sa introduca arme de foc sau artizanale care prin actiunea lor ar putea afecta integritatea fizica sau psihica a elevilor si a profesorului .
e) Elevii nu au voie sa foloseasca telefoanele celulare în timpul orelor de curs sau a examenelor si cursurilor.
f) Elevilor nu le este permis sa aduca jigniri colegilor si profesorilor sau sa foloseasca un limbaj agresiv.
g) Elevii sunt obligati sa foloseasca cu grija manualele primite cu titlu gratuit
si sa le predea în stare buna la finalul anului.
în caz contrar,prejudiciul se recupereaza de diriginti.
h) Elevii trebuie sa respecte prevederile acordului pentru parteneriat.
RECOMPENSE PENTRU ELEVI
Art.48. Elevii care obtin rezultate remarcabile în activitatea scolara si extrascolara si au o comportare exemplara pot primi recompensa conform ROFIUP si hotarârii Consiliului de administratie al Colegiului National „Traian „astfel:
Premii , diplome si medalii;
Acordarea premiului de onoare al Colegiului National Traian
îscrierea în Placa de Onoare al Colegiului National Traian
înscrierea în Cartea de Onoare al Colegiului National Traian
Recompense financiare
SANCTIUNI PENTRU ELEVI
Pentru încalcarea cu vinovatie a prevederilor legale ale regulamentelor
scolare în scoala si în afara ei, elevilor li se pot aplica sanctiunile prevazute
de ROFIUP si prevederile din Acordul de parteneriat cap IV.art.3
( conform Regulamentului de organizare si functionare a institutiilor de învatamânt preuniversitar aprobat prin O.M.Ed.C nr. 4925/08.09.2005 se vor respecta cu strictete urmatoarele prevederi:
-Art.94 motivarea absentelor se face pe baza urmatoarelor acte:adeverinta medicala , cerere scrisa a parintelui adresata directorului unitatii de învatamânt.
Motivarea absentelor se face în maxim 7 zile de la reluarea activitatii elevului
de catre diriginte. Toate documentele justificate vor fi pastrate de catre profesorii
diriginti pe tot parcursul anului scolar. Nerespectarea termenului prevazut atrage
declararea absentelor ca nemotivate. în lipsa actelor doveditoare, dupa termenul
de 7 zile, absentele se consemneaza în catalog de catre profesorul diriginte ca
fiind nemotivate [n].Elevii din învatamântul obligatoriu care vor acumula un
numar de peste 40 absente nemotivate vor fi pusi în discutia Consiliului profesoral pentru scaderea notei la purtare sub 6 si pot ramâne repetenti )
Exmatricularea este sanctiunea cea mai aspra si se aplica pentru abateri grave de la disciplina.
Art.49 Sanctiunile pot fi contestate ,dupa caz ,la conducerea scolii sau Consiliului profesoral. Ele pot fi anulate de persoanele sau organele care le-au aplicat cu avizul Consiliului profesoral pe baza unor dovezi temeinice.
TRANSFERURI
Art.50.(1) Se realizeaza conform regulamentului de organizare si functionale a învatamântului preuniversitar.
(2) Se interzice transferul elevilor din clasele XII-a în vacanta intersemestriala prin schimbarea profilului si a specializarii.
CAPITOLUL X
PARINTII
Art.51. Colegiului National Traian si afiseaza ca obiectiv major în optimizarea ofertei educationale colaborarea cu parintii si comunitatea locala . Parintii au obligatia sa ia legatura cu dirigintele cel putin o data pe luna pentru a cunoaste situatia elevului.
1) La nivelul fiecarei clase se alege în prima adunare generala comitetul de parinti al clasei format din 3 membrii : presedinte si membru si casier.
Atributiile comitetului de parinti , în conformitate cu articolul 47 si 48 din ROFOIP, sunt :
- sprijina conducerea Colegiului National Traian si dirigintele la întretinerea , dezvoltarea si modernizarea bazei materiale a clasei si a scolii (prin donatii si sponsorizari , fondul clasei scolii) , sustine scoala în activitatea de consiliere si orientare socioprofesionala a elevilor;
- sprijina dirigintele în organizarea unor activitati extrascolare si un sir de îmbunatatire a conditiilor de studiu ale elevilor . 2) Comitetul de parinti propune adunarii generale o suma (minima) cu care sa contribuie fiecare parinte la fondul clasei si al scolii. Aceasta contributie nu este obligatorie. Ea se colecteaza si se administreaza de comitet , cheltuindu-se la propunerea dirigintelui.
3) La nivelul Colegiului National Traian se constituie consiliul reprezentativ al parintilor din presedintii comitetelor de parinti pe clase Adunarea generala a parintilor din Colegiul National Traian este formata din presedintii comitetelor pe clase . Consiliul reprezentativ al parintilor din Colegiul National Traian este format din presedintii comitetelor de parinti. Atributia principala a Consiliului Reprezentativ este întocmirea , realizarea si cheltuirea bugetului de venituri si cheltuieli la propunerea directorului în functie de nevoile scolii.
Anual Consiliul Reprezentativ al parintilor raporteaza Adunarii generale a parintilor despre executia bugetara. Executia bugetara trebuie sa aiba drept consecinta modernizarea si prezentarea bazei materiale a Colegiului National Traian , îmbunatatirea conditiilor de studiu , de locuit si de hrana ale elevilor.
CAPITOLUL XI
ASOCIATII CU PERSONALITATE JURIDICA
ART.52 ROFUIP , regulamentul de ordine interioara al Colegiului National Traian Legea învatamântului si ordinile M.E.C. , constituie cadrul legal pentru constituirea ce asociatii cu personalitate juridica ce vor avea ca scop principal , dezvoltarea si modernizarea patrimoniului Colegiului National „Traian” ; popularizarea traditiilor educative si culturale ale CNT ; dezvoltarea spiritului “ traianist ” ; stimularea valorilor intelectuale de exceptie din CNT .
ART. 53 Nominalizam asociatiile care au dobândit personalitate juridica sau sunt în curs de organizare : LECTURA NOVA TRAIANUS asociatia elevilor si profesorilor ;
Consiliul scolar al Elevilor CNT ;
Consiliul reprezentativ al parintilor din CNT;
Asociatia fostilor elevi si profesori ai CNT ;
Asociatia sefilor de promotie ai CNT ;
Acestea au ca atributii principale :
- Redactarea revistei COLUMNA a CNT ;
- Sprijinirea conducerii CNT la organizarea zilelor liceului 15 mai ;
- Acordarea de premii individuale elevilor cu rezultate de exceptie la Olimpiadele Nationale si Internationale ;
- înfiintarea unui club sportive în incinta scolii ;
- Reamenajarea observatorului astronomic ;
- Trupa de majorete pentru sustinerea galeriei la competitii ;
- Promovarea echipelor /echipajelor reprezentative ale CNT în plan competitional .
DIRECTOR
PROF.HARCAU CRISTIAN FLORIN
REGULAMENT DE ORDINE INTERIOARA
AMENDAMENTE
AN SCOLAR 2010 / 2011
Telefoanele mobile,utilizate sau mentinute deschise în timpul orelor de curs , implica sanctionarea elevilor cu scaderea notei la purtare sub 700.
Agresivitatea verbala (injurii, calomnii etc.) sau fizica,precum si complicitatea la astfel de manifestari, se sanctioneaza cu scaderea notei la purtare sub 700.
Filmarea, fotografierea, înregistrarea cu echipamente specifice ( camere de filmat,aparate foto, telefoane mobile, reportofoane ) si / sau prelucrarea / transmiterea înregistrarilor catre alte persoane fizice / juridice (inclusiv mass-media ),în mod direct sau indirect, se sanctioneaza de Consiliul Profesoral, în functie de gravitatea faptei.
Actele sau tentativele de denigrare a institutiei scolare sau a membrilor acesteia catre alte persoane fizice / juridice, inclusiv mass-media, se sanctioneaza de Consiliul Profesoral .
Motivarea absentelor se realizeaza pe baza solicitarii scrise si întemeiate a parintelui / întretinatorului legat (adeverinta medicala avizata de cabinetul scolar) depusa si înregistrata la secretariat în termen de maxim 7 zile de la reluarea activitatii elevului.
Solicitarile pentru motivarea absentelor vor fi depuse la secretariat doar de catre parinte / întretinator legat, prin prezentarea actului de identitate al acestuia.
Nerespectarea termenului de depunere a solicitarilor motivate atrage dupa sine declararea absentelor ca nemotivate.
- Reguli specifice profilului unitatii de învatamânt referitoare la motivarea absentelor excluzând cazurile medicale ( prevazute în OMECT nr. 4925/08.09.2005 )
Art.1. Motivarea absentelor se poate efectua in urmatoarele situatii :
a)în cazul participarii elevilor la concursuri scolare începând cu faza judeteana.
b) în cazul participarii elevilor la proiecte locale/judetene/interjudetene/internationale
c) în cazul elevilor calificati la etapele nationale ale olimpiadelor scolare pe discipline pentru o perioda de maximum 10 zile
d) în cazul unor situatii neprevazute,justificate, de catre prof. Diriginte dar nu mai mult de 10 absente/semestru.
e) în cazul solicitarii scrise a parintilor da nu mai mult de 1 zi/semestru.
Art.2. Documentele necesare motivarii absentelor sunt :
a) în cazurile prevazute la alin.a) sunt necesare :
Invitatia de participare emisa de institutia organizatoare în care este specificata perioada desfasurarii concursului.
Referatul responsabilului de catedra , aprobat de director , care va contine explicit numele/clasa elevilor participanti si concursului respctiv ;
b) în cazurile prevazute de alin b) art.1 sunt necesare :
Protocolul de colaborare între Colegiul National Traian si institutia organizatoare a proiectului;
Adeverinta emisa de institutia organizatoare cu numele elevilor participanti si perioada desfasurarii.
c) îcazurile prevazute de alin c) art.1 sunt necesare :
Adresa MECI/ISJ cu elevii calificati pentru etapele nationale ale olimpiadelor scolare.