Gradinita cu program prelungit Nr.1 Beius
Beius, Bihor

Prezentare

 

"Fericit este copilul care găsește în fiecare etapă a drumului pe educatorul capabil să-i insufle treptat forța și elanul necesare îndeplinirii destinului său de OM”.

Maurice Debesse

 

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 din Beiuș este o unitate cu personalitate juridică, ce și-a deschis pentru prima dată porțile în toamna anului 1974.

Grădinița noastră le oferă copiilor un mediu potrivit pentru a-și descoperi și dezvolta aptitudinile și pentru a-și contura personalitatea; este o oază educativă, un spațiu al paradisului copilăriei în care copiii noștri își vor putea dezvolta împreună arta de a asculta, de a dialoga, capacitatea de a empatiza, de a-și depăși emoțiile și de a dezvolta relații sănătoase și armonioase.

În anul 2019-2020  efectivul de copii este de 199, aceștia fiind repartizați în 8 grupe cu predare în limba română. De asemenea, în incinta unității funcționează și o grupă de creșă.

În ultimii ani s-au făcut investiții în reabilitarea interiorului clădirii grădiniței, astfel încât, în acest moment, copiii se pot bucura de cele mai bune condiții pentru desfășurarea unui proces educativ de calitate.

Galerie foto

Gradinita Gradinita Gradi Gradi Gradi La Gradi