Liceul Teoretic Potcoava
Potcoava, Olt

Prezentare

Liceul Potcoava este situat în oraşul Potcoava, oraş tânăr dar prin resursele umane şi materiale poate demonstra că şi-a câştigat pe merit acest statut. Oraşul Potcoava, în trecut una din marile comune ale judeţului Olt, acum cel mai mic oraş este situat în partea de N-E a judeţului, pe cursul inferior al râului Plapcea cu o suprafaţă de 65 km ² şi o populaţie de aproximativ 6.300 locuitori. Poziţia geografică este favorabilă, situat la 10 km distanţă de drumul european E94, pe vechiul drum denumit în trecut « Calea Bucureştilor » ce lega Craiova de Bucureşti prin oraşul Slatina. Localitatea este atestată documentar încă din 1423 în vremea lui Dan al-II-lea Basarab, printr-un hrisov emis la Curtea de Argeş şi care se referă la aşezarea Potcoava. Dezvoltarea economică a fost şi este susţinută de Schela de Petrol, chiar specificul liceului fiind într-o perioadă anterioară de petrol. S-au dezvoltat micii întreprinzători în domeniul textil, panificaţie şi produse alimentare (preparate din carne).
Dacă locurile unde ne-am născut şi trăim au fost favorabile culturii materiale, nu puteau fi altfel învăţăturii de carte. De timpuriu strămoşii noştri s-au gândit că e necesar să transmită urmaşilor experienţa lor de viaţă spre a le fi de învăţătură. De aceea cei mai cu inimă au pus umărul şi au înfiinţat ici şi colo lăcaşuri unde să înveţe carte. O astfel de şcoală veche a existat pe lângă biserica Vărgăteşti din satul Mijlocu, comuna Potcoava (pe dealul din dreptul bisericii). La această şcoală de lângă biserica Vărgăteşti a fost învăţător până în 1813 preotul Ilie Vărgatu. La 1832 şcoala a devenit de stat organizată prin Legiuirea oficială a lui Petrache Poenaru şi elevii s-au mutat în localul nou construit de locuitorii comunei în cătunul Fântânele chiar pe locul unde este aşezată astăzi Şcoala Fălcoeni. În anul 1906, s-a construit în satul Mijlocu, un local de şcoală din cărămidă cu două săli de clasă şi cancelarie. În 1955 s-au mai adăugat două săli transformate acum în sală de sport. În anul 1961 a fost construit un nou local cu etaj pentru liceul care s-a înfiinţat în acelaşi an. Localul şcolii Fălcoeni a fost construit în anul 1972. Creşterea numărului de elevi şi necesitatea pregătirii superioare a acestora a dus la lărgirea spaţiului de şcolarizare şi crearea unei şcoli medii începând cu anul 1961. În anul 2004 a fost construit localul Şcolii cu clasele I-IV Potcoava, aceasta funcţionând până atunci în localul construit în 1906.

Galerie foto