Învățământul în localitatea Halmășd, este prezent înainte de ceea ce se cunoaște despre primele localuri de școală. Așa cum rezultă din „Monografia Școalei primare din Halmășd”, Fond Revizoratul Școlar, monografie întocmită de către învățătorul Gavril Gâlgău în anul 1927, se menționează că „La anul 1802, într-o căsuță mică, locuia cantorul bisericii un oarecare Filimon. Acesta învăța copiii într-un loc unde locuia și familia sa, îi învăța rugăciuni, și a citi și scrie cu litere chirile.”

Altă forță didactică a reprezentat-o Diacul Panthi, dar fără pregătire corespunzătoare, sporind în a citi și a scrie.
După aceste două prime încercări cunoscute, s-a zidit o școală în centrul comunei, în care a predat un oarecare Vasile Sabou, cam până pe la anul 1850, însă nici acesta nu avea pregătire de dascăl.
După anul 1850 destinele învățământului în Halmășd sunt preluate de către cantorul Vasile Bărnuț până la anul 1860 când în viața școlii apare primul dascăl cu pregătire, acesta fiind Dumitru Bohoiu, preparand absolvent de la Năsăud.
Privind încadrarea școlii au existat fluctuații, deoarece dascălii nu stăteau prea mult în Halmășd, datorită lipsurilor materiale și întârzierilor în încasarea salariului, cum rezultă din cuvântul preotului local Aureliu Olteanu în cadrul unei adunări: „ deși au trecut deja trei luni de școală, salariul învățătorului încă nu este decis, fără a exista garanția că va fi mărit”.
După anul 1894, în viața școlii și a localității se va înscrie un dascăl ce va dobândi un mare prestigiu prin munca pe care a desfășurat-o. Acesta a fost Gavril Gâlgău, fiu de învățător din satul Iaz, comuna Plopiș, funcționând ca învățător - director de la 1 septembrie 1859, până la 5 mai 1929, când în cadrul festiv s-a retras din activitate. Sub conducerea acestuia la anul 1900, s-a edificat un nou local de școală, iar ca dascăl a condus în ordine școala, s-a condus cor școlar și bisericesc, s-a învățat încă de atunci din meserii ( împletituri din nuiele, tâmplărie), organizând ateliere.

Învățătorul Gavril Gâlgău, prin preocupările sale didactice și extradidactice s-a bucurat de o bună reputație atât din partea sătenilor, cât și din partea oficialilor vremii. Astfel, la data de 5 mai 1929, cu ocazia retragerii din învățământ a învățătorului Gavril Gâlgău, a avut loc ședința „Centrului Cultural Halmășd” Sălaj, când învățătorul a fost decorat cu medalia „Răsplata muncii clasa I” pusă pe pieptul învățătorului de către Revizorul Școlar de județ Ioan Mango.
Activitatea didactică continuă susținut, amintind cu plăcere alte nume de dascăli precum soții Talpoș, Elena și Grigore Terheșiu, Ilie Sabău, Teodor Chișiu și alții.

Școala a funcționat cu limba de predare română până în anul 1940, când în urma Dictatului de la Viena în școli este introdusă limba maghiară.
Dar filonul școlii continuă, astfel că după cel de-al II-lea război mondial ștafeta activității didactice va fi preluată cu mai multă hotărâre și tenacitate, populația școlară existentă frecventând școala cu regularitate, cu toate că ocupația de bază a locuitorilor comunei era agricultura și creșterea animalelor și ar fi putut exista tendința folosirii elevilor la aceste activități.
Condițiile materiale ale școlii și ale cadrelor didactice erau vitrege, fiind agravate de perioada crizei economice, când pe umerii dascălilor erau lăsate toate greutățile și necazurile școlii, iar aceștia erau cei mai săraci slujbași de stat. Toate greutățile au fost înfruntate și în ciuda tuturor vitregiilor cunoscute, dascălii au obținut rezultate frumoase, despre care vorbesc astăzi cu respect elevii acelor vremuri, azi buni gospodari ai localității Halmășd.
În urma așa-zisei reforme a învățământului din anul 1948, s-a introdus școala de stat cu durata de 7 ani: 4 ani clasele I-IV și 3 ani clasele V-VII. După anul 1950, s-a trecut la alfabetizarea adulților neștiutori de carte.
Cu toate că efectivele de elevi erau mari, s-a simțit o lipsă acută de cadre cu pregătire corespunzătoare, ceea ce a influențat negativ calitatea actului didactic.
Baza materială a școlii era necorespunzătoare, spațiu de școlarizare insuficient, impunându-se construirea unui nou local, la care pe lângă contribuția statului au participat fără șovăire locuitorii satului, dornici de a asigura cât mai repede condiții bune de lucru cadrelor didactice și elevilor.
Actualul local de școală a fost dat în folosință în anul 1964, la ora actuală cuprinzând: 4 săli de clasă, 3 cabinete (limb română, matematică, istorie-geografie), 3 laboratoare (biologie, fizică-chimie, informatică). Biblioteca școlii are peste 10.000 volume oferind elevilor și adulților posibilitatea consultării lucrărilor și cărților de care au nevoie. Baza sportivă răspunde oricăror exigențe cuprinzând: teren de volei, teren de handbal și minifotbal asfaltate și pistă de alergare.