Scoala Gimnaziala Beciu
Beciu, Teleorman

Prezentare

 

 


 

 

MISIUNEA ŞCOLII

 

Descentralizarea, ca prioritate a reformei educaţionale, a fost afirmată de nenumărate ori de către autorităţile educaţionale şi susţinută în plan conceptual şi normativ. Descentralizarea nu poate fi considerată numai ca o delegare a autorităţii decizionale la nivel local ci şi o creştere a influenţei comunităţii locale asupra unităţii şcolare. Ca urmare, ceea ce până acum era doar o posibilitate mai mult teoretică devine, practic, o obligaţie - anume individualizarea ofertei educaţionale a unităţii şcolare în funcţie de nevoile reale ale comunităţii, pe de o parte, şi de condiţiile concrete (financiare, geografice, de mediu etc. ) în care funcţionează unitatea şcolară, pe de alta parte.

Şcoala cu clasele I-VIII Beciu are ca obiectiv fundamental educarea, instruirea şi formarea spirituală, asigurarea unui nivel ridicat de cunoştințe, capacităţi, abilităţi şi aptitudini cu care să poată opera şi promova în următoarele trepte de şcolarizare (liceu, şcoli profesionale sau ucenicie la locul de muncă).

Ne propunem să conturăm un profil uman complex, capabil să se adapteze la dinamica societăţii democratice bazata pe legile economiei de piaţă, caracterizat prin a fi bun cetăţean, deschis, adaptabil la nou, dinamic şi capabil să ia decizii juste, să acţioneze rapid şi eficient, să fie solidar cu semenii săi în cauze drepte, să cultive şi să respecte tradiţiile locale şi naţionale, să respecte cultura altor popoare. În acelaşi timp ne propunem ca şcoala să devină un adevărat centru de educare şi civilizare a întregii comunităţi în folosul căreia lucrează.

 

Şcoala ne luminează drumul către realizarea idealului!

 

 

VENIŢI CU ÎNCREDERE !

Galerie foto

Ziua nationala Ziua eroilor O zi de scoala Halloween Costum popular Artizanat