În anul școlar 2022- 2023, în unitatea cu PJ -Școala Gimnazială ”MIhai Tican Rumano” Berevoești și în structurile arondate acesteia: Școala Primară Ungureni și Școala Primară Gămăcești, sunt angajate 38 de persoane (personal didactic, personal didactic auxiliar și nedidactic).

Este o scoala cu clasele I-VIII, cu personalitate juridica, si poarta numele unui fiu al satului, Mihai Tican Rumano, scriitor, publicist, explorator. Dintre lucrarile sale, amintim: "Lacul cu elefanti", "Viata albului in tara negrilor", "Printre canibali". A condus revista Dacia la Barcelona care era editata in română, spaniolă şi franceză.

Istoria scolii

Comuna  BEREVOEŞTI  este aşezată într-un loc zămislit fericit de natură. Într-o depresiune îmbrăţişată de două muscele, la est şi nord-vest, şi scăldată, dinspre  nord spre sud, de răul Bratia. Tot dinspre nord se ridică în zare, ca o cunună protectoare , Munţii Iezer-Păpuşa. Matematic, comuna Berevoeşti este situată între paralelele de 45°10' şi 45°25' LN şi meridianele 24°52'8" şi 25° LE. Pământul lui, udat de apele învolburate ale râului Bratia, adăposteşte comori de mare preţ ale trecutului nostru strămoşesc: un ciocan de piatră de peste 4000 de ani, altul şlefuit din perioada neolitică (anul 1880 î.H.), fragmente de vase de ceramică din perioada daco-romană, fungher, spadă, placă de mormânt din anul 1560, un impresionant număr de cruci, dintre care 9 sunt scrise în limba română cu litere chirilice etc. 
   Istoria comunei, a vieţii ei spirituale, a fost marcată determinant de vecinătatea primelor două capitale ale Tării Româneşti, Câmpulung Muscel şi Curtea de Argeş, de aşezerea pe vechiul drum comercial şi diplomatic ce făcea legătură între ele. S-a folosit mult timp limba slavonă, după cum se poate deduce din scrierile găsite şi păstrate. Redăm mai jos câteva documente în acest sens. Cel prilejuit de eliberarea din rumânie a lui Şerban, la data de 30august 1615,din porunca luiRadu Mihnea-Voievod (1601-1623, cu întreruperi) care-l repune în stăpânirea delniţei de pământ; din ea reţinem: "când a cumpărat jupâneasa Chiajna satul Berevoeşti, boierii din sat au vândut moşiile, au vândut şi delniţa bisericii [---]. Iar după aceea Şerban nu s-a suferit ci a mers la jupâneasă cu mare rugăminte de s-au 
răscumpărat [---].
   Treptat, limba slavonă se foloseşte din ce în ce mai rar, în special în biserici şi dregătorii, în timp ce limba română scrisă capătă o extindere din ce în ce mai mare în rândul târgoveţilor, meseriaşilor şi sătenilor în alcătuirea cărţilor de hotărnicie sau alte documente care certificau relaţiile socio-culturale din ce în ce mai intense. Printre cei 72 scriitori de documente de la începutul acestui secol, în cele 46 sate muscelene, este citat şi Nan ot. Berivoeşti (1638). La hotărnicia poruncită de Antonie Voievod, printre cei 24 boieri hotarnicicare au delimitat hotarul dintre Bădeşti şi Domneşti, în zapisul din 1670 (7768) octombrie 16, dat la mâna egumenului Vasile ot. Dălgopol (nn.Câmpulung) şi satul Bădeşti, apar şi Nan, logofăt din Berivoeşti, şi Vasile, stolnic ot Berivoeşti, care semnează documentul şi-l întăresc cu peceţile lor. Ucenicia de copist de manuscrise se făcea şi pe lângă Schitul Berivoeşti, unde, ieromonarhul Silvestru a făcut mai multe copii după un "Cronograf" de 513 file în anul 1736 (ns. 2757 Biblioteca Academiei Române). A mai scris în 1737 "Albina", cu 266 file (ns. 1330 Biblioteca Academiei Române) şi alte cărţi bisericeşti. Deasemenea, şcoala înfiinţată pe lângă Mânăstirea Aninoasa, se pare să fi avut o influienţă importantă în  răspândirea scrisului în limba română în satele berevoeştene, în special după desfiinţarea Schitului Berevoeşti. 
   În baza celor afirmate mai sus, se poate concluziona că învăţătura de carte a pătruns în satele berevoeştene la puţină vreme după apariţia primelor documente scrise în limba română. Interesul pentru învăţătura de carte în limba română a izvorât şi din necesitatea, nu numai a celor bogaţi ci şi a celor nevoiaşi, de a nu mai fi înşelaţi, în special în facerea zapiselor. Numai astfel se explică faptul că apar tot mai mulţi ştiutori de carte, în lipsa unor şcoli organizate în mediul sătesc.   
Dacă avem în vedere că în perioada 1600-1800 au avut loc migraţii din Transilvania, în zona subcarpatică, inclusiv în Berevoeşti, şi că în Transilvania încă din anul 1624 se fixase prin lege dreptul fiilor de iobagi de a frecventa şcolile, nu este exclus ca printre cei imigraţi în Berevoeşti să fi fost o parte din ei scriitori de carte, care să fi contribuit la răspândirea 
scrisului şi cititului în rândul populaţiei locale. În sensul aplicării Regulamentului Şcoalelor 
întocmit în anul 1832 de Alexandru Filipescu, Barbu Ştirbei, Ştefan Bălăceanu şi Petru Poienaru, urmare a aplicării Regulamentului Organic, prin circulara Marii Vornicii din 14 ianuarie 1838 sunt invitaţi toţi Ocârmuitorii de judeţe "ca în întelegere cu proprietarii de moşii să înfiinţeze prin toate satele şcoli pentru copiii sătenilor" . Deasemenea se arată că în fiecare sat se va ţine pe lângă preot şi un cântăreţ care va fi îndatorat să facă şcoală cu copiii satului în lunile de iarnă, vara lăsându-i la muncile câmpului. Acest cântăreţ-dascăl primeşte anual "câte 2 lei şi câte 2 chile de bucate pentru osteneala sa". 
Din porunca Departamentului Treburilor din Lăuntru, s-au organizat , la şcoala de atestare din Câmpulung, precum şi în alte judeţe, cursuri pentru cei doritori a se perfecţiona în ale scrisului şi cititului, spre a putea preda apoi învăţătura în satele din Muscel. Cei recrutaţi pentru această viitoare misiune erau ţârcovnici sau ştiutori de carte şi purtau, la început, titlul de candidaţi de învăţători, iar după ce parcurgeau 4-5 ani cursurile şcolii normale din Câmpulung, pe perioada lunilor de vară, în paralel cu învăţarea elevilor făcută iarna, susţineau mai multe examene şi erau atestaţi învăţători. Prima serie de învăţători, care au urmat cursurile la şcoala amintită, condusă de Dimitrie Jianu, a cuprins şi primii învăţători care au funcţionat în Berevoeşti: Nicolae Diaconu Ion, la Pământeni, Nicolae popa Nica (secondat temporar de Nicolae Nicescu) şi Copae Nicolae, la Ungureni, toţi fii de preoţi, în anul 1838. 

Consemnăm , aşadar, anul 1838 drept moment de începere a învăţământului sătesc organizat în comuna Berevoeşti!

   Ne aflăm în faza de pionierat a învăţământului berevoeştean. Şcolile au fost înfiinţate cu multă greutate. Dotarea era submodestă. Materialul didactic după care învăţau copiii  era format din table de nisip, catehisme, cărţi de rugăciuni şi culegeri din sfânta scriptură. Construcţia şcolilor era precară, din stâlpi şi bârne de lemn, paiante, erau acoperite cu şindrilă sau şiţă. Erau construcţii din nuiele împletite, lipite cu amestec de humă şi balegă. De altfel, după cum remarcă statisticile  vremii, deşi ne aflăm într-o zonă bogată în păduri, din cauza împotrivirii marilor proprietari, inclusiv cei mânăstireşti (!), construcţia şcolilor nu a beneficiat de materialul lemnos din zonă. S-au făcut construcţii improvizate, cu pericol mare de incendiu sau deteriorare într-un timp foarte scurt. 

   În perioada 1897-1923, atât la Pământeni cât şi la Ugureni, prin aplicarea legii învăţământului din 1896, au  funcţionat şcoli cu 5 clase primare.  O a treia şcoală, în ordinea vechimii, a fost cea de la Oţelu, deschisă în anul 1922, iar următoarea şcoală care se 
înfiinţează pe teritoriul comunei este cea din Bratia, din anul 1940. Şcoala din Gămăceşti s-a înfiinţat mult mai târziu, in anul 
1948.