Scoala Gimnaziala Nr.1 Piatra Soimului
Piatra Soimului, Neamt

Prezentare

       Comuna Piatra Şoimului se află  situată la circa 21 de km de municipiul Piatra Neamţ, jud. Neamţ având în componenţa satele Piatra Şoimului, Luminiş, Poieni si Neguleşti.

      Şcoala  cu clasele I- VIII, Nr. 1 , cu personalitate juridică, este situată în centrul localităţii Piatra Şoimului şi are în componenţă alte 4 structuri şcolare: secţiile Nr. 2, Luminiş şi Poieni în care îşi desfăşoară activitatea cl. I- VIII ( inclusiv grădiniţele) şi structura Neguleşti - numai gradiniţa. În această unitate şcolară  îşi desfăşoară activitatea aproximativ 780 de copii ( incluzând aici şi preşcolarii),  60 de cadre didactice din care cele mai multe titulare- 44 şi 16 suplinitori, coordonate de dir.prof. Ileana Socea şi dir. adj. Ion Iagăr.


        Prima structură înfiinţată a fost structura Nr. 2, în anul 1877, cu un număr de 39 de elevi ( satul se numea Calu).Primul învăţător a fost preotul Ion Roşescu care a slujit şcolii timp de 32 de ani şi ţinea cursurile într-o cameră din casa proprie.
Prof. coordonator este d-l Mihail Patacă.

     Structura Luminiş care aparţinea satului Iapa a fost construită în anul 1895, primul învăţător fiind , tot un preot, Vasile Alexandrescu.Astăzi, cursurile se desfaşoară într-o clădire construită în 1962 iar 12 ani mai târziu a fost construită şi cladirea cu etaj.
Prof. coordonator este prof. Zavate Dănuţ.

   În satul Neguleşti, şcoala s-a înfiinţat în anul 1918 , dar din cauza scăderii numărului de elevi, în prezent, mai există doar o grupă de gradiniţă combinată.
       La structura Poieni,un local propriu cu doua săli s-a construit în anul 1934. Astăzi, prof. coordonator este prof. Socea Vasile Valentin. Cea mai recentă clădire şcolară din comună ( cu personalitate juridică) este Şcoala Nr. 1.construită în 1954. Actuala clădire datează din jurul anului 1980.

 

 

 

Galerie foto