Scoala de Arte si Meserii Baiut
Baiut, Maramures
Prezentare
Comuna Băiuţ este aşezată într-o depresiune montană, pe cursul superior al râului Lăpuş şi ai afluenţilor acestuia.Ea este situată la o altitudine de 650 de m , la 80 de km. SE de municipiul Baia Mare şi la 30 de km. NE de oraşul Tg.Lăpuş; din punct de vedere administrativ aparţine jud. Maramureş şi este alcătuită din trei sate: -Băiuţ-reşedinţa comunei -Strâmbu Băiuţ ( la 5km de centrul comunei ) -Poiana Botizii (la 12 km. de centrul comunei. Localitatea Băiuţ,este un vechi aşezământ minier, fiind atestată documentar încă din 1350.Datorită faptului că localitatea este aşezată într-o zonă muntoasă, existenţa Exploatării Miniere Băiuţ şi-a pus amprenta asupra vieţii economice şi sociale. Sub aspect cultural se poate vorbi de interferenţa zonelor etnografice Lăpuş şi Maramureşul istoric, Băiuţul făcând parte din Microregiunea Ţării Lăpuşului.Aşezată într-un cadru geografic pitoresc, prezenţa unor obiective naturale şi de interes turistic, conferă comunei calitatea de microzonă cu potenţial turistic deosebit.
Existenţa primei şcoli din Băiuţ este semnalată prin 1735 ca şi şcoală confesională pe lângă Biserică. La sfârşitul secolului XVIII apar primele şcoli româneşti la Strâmbu Băiuţ. După 1918 se construiesc şcoli şi în Băiuţ şi Poiana Botizii. Putem afirma că în această perioadă , şcoala noastră a fost slujită de zeci de cadre didactice competente , cu o vocaţie reală pentru munca educativă. Chiar dacă nu putem vorbi despre o cultură organizaţională,putem afirma că şcoala noastră a acumulat o experienţă bogată , care a impus-o ca principal factor de cultură în localitate, ca pe o instituţie cu un statut şi un rol bine definite. Fără a intra în analize pe baza de cifre şi date statistice pentru a ilustra atitudinea faţă de educaţie în localitatea noastră , este suficient să arătăm că în prezent sunt în comună peste 40 de studenţi la diferite instituţii de învăţământ superior din ţară, cifre care pot pune într-o lumină favorabilă orice localitate rurală. Astăzi ,la Şcoala Băiuţ învaţă tainele citit-scrisului peste 200 de copii paşii lor fiind îndrumaţi de un număr de 13 cadre didactice.