Scoala Gimnaziala Ceauru
Ceauru, Gorj

Prezentare

Şcoala Generală Ceauru din com. Băleşti funcţionează într-un local propriu din 1967 . În anul şcolar 2006-2007 a avut 15 clase cu 259 de elevi . Efectivele se menţin constante şi pentru anul şcolar 2007-2008. Instituţia şcolară amintită este una de prestigiu în jud. Gorj, absolvenţii săi urmând apoi cursurile unor licee şi facultăţi importante. Şcoala este implicată în viaţa comunităţii atât prin rezultatele obţinute de elevi şi de profesori cât şi ca principală instituţie de cultură a comunei. Şcoala Generală Ceauru a devenit coordonatoare în 1981, pastrându-şi acest statut până la 1. 12. 2006. De la această dată, Şcoala Generală Ceauru este singura cu personalitate juridică din com. Băleşti, celelalte două gimnazii devenind structuri. Există în comună 3 şcoli generale, 9 şcoli primare şi 6 grădiniţe.

 

f1010007_400

 

f1010002_400

 

 


SCOALA GENERALA CEAURU

 

Primul local de şcoală a fost construit în satul Ceauru între anii 1870-1872 pe locul numit " Oborul Impărătesc" , în locul de lângă biserica satului. Aceasta denumire de "Oborul Impărătesc" a fost dată înca din timpul lui Kisseleff.

Atât biserica cât şi şcoala, se aflau pe aceeaşi uliţă numită Uliţa Jienilor.

Clădirea şcolii nu avea temelie, avea doar bârne groase din lemn aşezate direct pe pământ. Camerele ( adică clasele) erau făcute din lemn şi tencuite cu pământ , şcoala era acoperită cu şindrilă .

Localul avea două încăperi : una avea dimensiunile de 5 m lungime şi 4m lăţime şi era folosită ca şi clasă de curs în care preda învăţătorul, iar cea de-a doua numită arest avea dimensiunile de 4 m lungime şi 2 m lăţime. Aici erau pedepsiţi elevii care nu învăţau în ziua respectivă. Camerele aveau sobe oarbe şi erau încălzite cu lemne. Sala de curs unde învăţau elevii avea trei ferestre iar arestul avea doar una.

Se învăţa de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui cu pauze de recreaţie de 10 minute şi pauza de masa la ora 14.

Preda un singur învăţător , iar elevii de la arest erau ascultaţi din două în două ore.

La aceasta şcoală învăţau atât copiii din satul Ceauru cât şi copiii din satele învecinate, sate care nu aveau şcoală ca Tămăşeşti , Bălăceşti şi chiar câţiva copii din Băleşti care aveau posibilitatea să se deplaseze.

Şcoala şi-a început activitatea cu data de 1 septembrie 1872 , iar primul dascăl a fost Dănescu Filimon între anii 1872-1874 dascăl cu gradul didactic "MODEL", dupa care a urmat preotul Stoichiţoiu Constantin între anii 1874-1877

Cursurile şcolii au fost întrerupte între anii 1877-1878 şi din cauza războiului de independenţă.

Dupa război au urmat dascălii:

- Peptan Vasile -provizoriu 1879-1880

- Diaconescu Ion- provizoriu 1880-1881

- Ungureanu Gheorghe - provizoriu 1881-1882

- Mălăescu Gheorghe - provizoriu 1882-1883

- Răuţescu Vasile -definitiv-1883-1921

Din 1870-1872 şi pâna în 1883-primul local de şcoala începe să se deterioreze şi să nu mai fie încapător, deoarece prin venirea dascalului Răuţescu şi stabilirea lui în sat prin căsătorie , numărul elevilor a crescut şi de aceea s-a ivit necesitatea construirii unui nou local de şcoală . Cu toate greutăţile întâmpinate din partea preotului satului şi din partea primăriei , învăţătorul Răuţescu Vasile , cedează din averea soţiei sale , pământul unde s-a construit noua şcoală cu două săli de clasă şi cancelarie . Şcoala era în punctul "Puţinei" la aproximativ 100-150 de metri de apa Poloaga sau Şuşiţa .

La vest se învecina cu ţiganul Alecu şi cu Floarea Dumitru zis "Bunache", iar la est cu Purcaru Constantin.

Peste drum se învecina cu preotul Viezure Dumitru , Florea Constantin şi Holt Vasile .

Şcoala s-a construit cu ajutorul sătenilor între anii 1882-1892 din caramidă cu fundaţie şi temelie din piatră de munte , acoperită cu ţiglă.Sălile de clasă erau spaţioase având dimensiunile de 10 m lungime şi 6 m lăţime şi trei ferestre îndreptate spre nord. Între cele doua săli de clasă era cancelaria cu o fereastra mare spre nord, iar sălile erau pardosite .Şcoala era împrejmuită cu un gard de lemn. Din cauza numărului mare de elevi în anul 1913 s-au mai adăugat doua săli de clasă, una spre est şi una spre vest.

Prin cresterea numarului de elevi s-au infintat inca trei posturi de invatatori

În anul 1952 s-au mai construit înca două săli de clasa iar şcoala a funcţionat în acest local pâna în anul 1966.

Din cauza mutării satului Ceauru, la Ceauru Nou şcoala a funcţionat în anul 1966-1867 în localul Şcolii Generale Băleşti , iar din 1967 şi pâna în prezent în "Şcoala Nouă" din mijlocul noului sat Ceauru care cuprinde şi vechiul sat Bălăceşti .

 

Directorii Şcolii Generale Ceauru:

    • RĂUŢESCU VASILE invatator pana in anul 1921
    • BĂRBULESCU GHEORGHE -definitiv 1921-1924
    • BRETOIU VASILE GRADUL I 1925-1945
    • VELICAN VICTOR 1945-1946
    • BĂRBULESCU NICOLAE 1946-1947
    • MOGOŞ CONSTANTIN 1947-1960
    • BERCULESCU ION invatator 1960-1964
    • VELICAN VICTOR prof. ED-FIzica 1964-1973
    • RACOCEANU ION prof Lb. Rusa 1973-1977
    • BUZULOIU ION prof Lb.Romana 1977-1983
    • OTEA NICOLAE prof. Matematica 1983-1985
    • GRECU IOANA prof Biologie 1985-1991
    • NEGRESCU ION prof. Istorie-Geografie 1991-1997
    • PIELESCU AURICA prof. Matematica 1997-2002
    • GURAN ELENA prof. Fizica -Chimie 2002- 2006
    • ŞOMÎCU CORNEL prof. istorie 2002- prezent

 

Galerie foto