Scoala Primara Plevna
Plevna, Botosani
Prezentare
Dacă dintr-un preaplin interior te apleci, întru revelare, înspre anumite entităţi spaţiale - ţări, regiuni, oraşe, sate etc. - ai şansa de a atinge sensibilităţile altor entităţi, care nu s-au revelat, sau, dacă totuşi au făcut-o, pare o impietate să te aşezi la masa ce, printr-o nescrisă lege a omenescului, le-ar aparţine. Să fie oare aşa? Îmi place să cred că nu şi că, printr-un soi de fair-play asumat, pledăm cu toţii pentru o competiţie din care, la final, ieşim, indiferent de rezultat, îmbogăţiţi spiritual. Păşind din sfera ideilor preconcepute în realitatea geo-spaţială concretă, descoperim satul Plevna în inima comunei Suharău, judeţul Botoşani. Dealul Corobana, cu ale lui domoale culmi, conferă satului un aer pitoresc, uşor adolescentin, în ciuda faptului că populaţia din acest areal înclină numeric spre vârsta senectuţii. Din punct de vedere istoric, satul Plevna apare în cartografii în anul 1887, după Războiul de Independenţă. Numele Plevna ne introduce abrupt în redutele turceşti, zdrobite cu jertfă de sânge de armata română în anul 1877, şi, cum acest sacrificiu a fost dat şi de numeroşi locuitori ai comunei, drept recunoştinţă, prin decizia Guvernului şi a regelui Carol I, s-au întemeiat, pe întreg spaţiul Ţării, o serie de aşezăminte, ce au primit nume cu rezonanţă de libertate - Plevna, Smîrdan, Griviţa. Ceea ce frapează, referindu-ne la satul Plevna, e faptul că, deşi iniţial dominat de un solid nucleu de familii tinere, ce au oferit o formidabilă explozie de viaţă, o dată cu timpul, mai ales după intensa industrializare de după cel de-al doilea război mondial, localitatea înregistrează, numeric, un îngrijorător recul, necunoscut satelor din jur. Asistăm la nivelul Plevnei la un lent proces de dezintegrare, pe măsură ce, în locul populaţiei, seduse de regresia finală, arareori se localizează mlădiţe ale zonei sau pelerini doritori de un trai mai bun. Observând acest proces de denuclearizare treptată a satului Plevna, nu pot să nu-mi pun întrebarea: Ce se poate face pentru a salva şi , mai mult decât atât, pentru a imprima un suflu nou, viu şi profund acestui sat? Parcă anticipând întrebarea, o dată cu anul 2006, s-a început modernizarea satului, prin construirea unui drum asfaltat, care leagă satul Plevna de centrul comunei şi de DN 29 A. Tot în acest registru, al modernizării, trebuie menţionat şi proiectul demarat, în aceeaşi perioadă, de primarul comunei, domnul Marcel Chelariu şi de Consiliul Local Suharău, proiect legat de iluminatul stradal, fapt ce a determinat nu doar asigurarea unei securităţi sporite pe timpul nopţii, ci şi un plus de confort şi, implicit, de civilizaţie. Toate acestea sunt argumente pentru care cei tineri ar putea fi tentaţi să rămână în acest perimetru geografic. Iar dacă localnicii ar investi mai mult în spaţiul verde, în plantarea de pomi fructiferi şi, acolo unde terenul e degradat, a unor perdele protectoare de pădure ( satul stă, din păcate, sub presiunea alunecărilor de teren), sunt şanse reale întru renaştere. Cheia acestei renaşteri rămâne, fără îndoială, ŞCOALA, dar despre impactul şi forţa sa de penetrare, vă invit să parcurgeţi capitolul Istoricul şcolii.
Deşi constituit, după cum am amintit, la sfârşitul secolului XIX, satul Plevna, prin locuitorii săi, s-a preocupat relativ repede de crearea şcolii - instituţia fundamentală a universului rural românesc. Aşadar, începând cu anul şcolar 1920-1921, ia fiinţă, pentru întâia oară pe aceste meleaguri, Şcoala Primară mixtă Plevna, comuna Suharău, plasa Herţa, judeţul Dorohoi, având ca învăţător pe ILIE I. PURŢUC. Interesant e că în cele patru clase ale şcolii, încă din primul an de învăţământ, au fost înscrişi 62 de elevi, fapt ce demonstrează excelentul potenţial demografic al satului. Până în anul şcolar 1934-1935, Şcoala Primară mixtă din satul Plevna a avut un singur învăţător - Ilie I. Purţuc, iar din anul şcolar următor se înfiinţează al doilea post de învăţător, acesta fiind ocupat de Ecaterina Purţuc. Dacă până în anul 1938, Şcoala Plevna a funcţionat prin închirierea unei camere din casa unui localnic mai înstărit, din anul şcolar 1938-1939, şcoala a dispus de un local propriu (avea 109 elevi), iniţial doar una dintre cele două săli fiind finalizată. Ca urmare a declanşării celui de-al doilea Război Mondial, directorul şcolii, învăţătorul Ilie Purţuc a fost mobilizat pe front, activitatea la catedră fiind asigurată doar de învăţătoarea Ecaterina Purţuc. Ilie Purţuc rămâne pe front pe întreaga perioadă a războiului (1939-1945) şi, drept recunoaştere (măcar atât!) a meritelor sale şi ca urmare a sacrificiilor şi privaţiunilor la care a fost supus, i se acordă, retroactiv, în anul 1942, gradul didactic II, iar în anul 1946 susţine inspecţia specială prin care obţine gradul I. Pomenind de perioada războiului, e firesc să amintesc, faptul că Şcoala Plevna a avut ca învăţător pe Gheorghe Calistru, viitorul profesor universitar, emblemă a comunei noastre. Dacă până în anul 1948, personalitatea centrală a Şcolii Plevna a fost Ilie Purţuc, începând cu anul şcolar 1949-1950, conform documentelor şcolare, învăţător şi director a fost Octav Niculai, iar Finareta Crudu ocupa al doilea post de învăţător. Începând cu anul şcolar 1954-1955, la Şcoala Plevna apare învăţătorul Gheorghe Bojoga, care ocupă, totodată, funcţia de director, şi, un an mai târziu , al doilea post a fost ocupat de soţia sa, învăţătoarea Maria Bojoga. Cei doi învăţători au reprezentat, vreme de câteva decenii bune, personalităţile de marcă ale şcolii şi satului Plevna, iar d-na învăţătoare Maria Bojoga, care vizitează şi acum şcoala în zile de sărbătoare, conferă, prin prezenţa sa, un aer de consistenţă spirituală acestui lăcaş, ancorat într-un spaţiu paradisiac, parcă de-nceput de lume... Dacă până în anul 1972 se menţin două posturi de învăţători, începând cu anul şcolar 1972-1973 dispare un post, doar Gheorghe Bojoga rămânând învăţător şi director de şcoală, până în 1989-1990. Pentru a puncta dramatica scădere demografică de la nivelul satului, e suficient de revelat următorul aspect: la începutul anilor '60 erau peste 60 de elevi, iar la începutul anilor '90, când noul învăţător (şi, mai bine de un deceniu, director) al şcolii era Liliana Cojocariu, existau doar 5 elevi. Vreme de 17 ani (1990-2007), Şcoala Plevna a fost condusă de d-na învăţătoare Liliana Cojocariu (devenită Oprişanu). Şcoala a fost vreme de mai mulţi ani, datorită numărului redus de elevi, la un pas de desfiinţare, doar rezistenţa fostului director coordonator, domnul profesor Gheorghe Creţu, împiedicând acest fapt. Din punct de vedere statistic, trebuie menţionat că, în anul şcolar 2007-2008, la Şcoala Plevna d-na Brânduşa Oprişanu a fost învăţătoare, iar în anul şcolar 2008-2009, d-na Alina Cojocaru a ocupat această funcţie, având în cele patru clase un număr de 11 elevi. Având în vedere că, odată cu anul şcolar 2009-2010 vor veni patru elevi în clasa I, se poate spune că Şcoala Plevna va primi, astfel, un balon de oxigen pentru o perioadă. Cât va rezista această şcoală?... Atât timp cât vor mai fi copii, atât timp cât cei care deţin puterea (la nivel local şi judeţean) vor înţelege că o comunitate rămâne vie doar prin glasurile de copii, ce se îndreaptă voioşi spre ŞCOALĂ. Desfiinţând-o, cât vor mai fi copii încă, pentru a face economie, vom ucide speranţa unui sat pe care, conştient, îl vom ,,expulza'' dincolo de hartă. În ceea ce mă priveşte, ca om ce mi-am început profesia în acest spaţiu, doresc ca şcoala să fiinţeze întru respiraţia acestui sat cu parfum de legendă...
Deşi constituit, după cum am amintit, la sfârşitul secolului XIX, satul Plevna, prin locuitorii săi, s-a preocupat relativ repede de crearea şcolii - instituţia fundamentală a universului rural românesc. Aşadar, începând cu anul şcolar 1920-1921, ia fiinţă, pentru întâia oară pe aceste meleaguri, Şcoala Primară mixtă Plevna, comuna Suharău, plasa Herţa, judeţul Dorohoi, având ca învăţător pe ILIE I. PURŢUC. Interesant e că în cele patru clase ale şcolii, încă din primul an de învăţământ, au fost înscrişi 62 de elevi, fapt ce demonstrează excelentul potenţial demografic al satului. Până în anul şcolar 1934-1935, Şcoala Primară mixtă din satul Plevna a avut un singur învăţător - Ilie I. Purţuc, iar din anul şcolar următor se înfiinţează al doilea post de învăţător, acesta fiind ocupat de Ecaterina Purţuc. Dacă până în anul 1938, Şcoala Plevna a funcţionat prin închirierea unei camere din casa unui localnic mai înstărit, din anul şcolar 1938-1939, şcoala a dispus de un local propriu (avea 109 elevi), iniţial doar una dintre cele două săli fiind finalizată. Ca urmare a declanşării celui de-al doilea Război Mondial, directorul şcolii, învăţătorul Ilie Purţuc a fost mobilizat pe front, activitatea la catedră fiind asigurată doar de învăţătoarea Ecaterina Purţuc. Ilie Purţuc rămâne pe front pe întreaga perioadă a războiului (1939-1945) şi, drept recunoaştere (măcar atât!) a meritelor sale şi ca urmare a sacrificiilor şi privaţiunilor la care a fost supus, i se acordă, retroactiv, în anul 1942, gradul didactic II, iar în anul 1946 susţine inspecţia specială prin care obţine gradul I. Pomenind de perioada războiului, e firesc să amintesc, faptul că Şcoala Plevna a avut ca învăţător pe Gheorghe Calistru, viitorul profesor universitar, emblemă a comunei noastre. Dacă până în anul 1948, personalitatea centrală a Şcolii Plevna a fost Ilie Purţuc, începând cu anul şcolar 1949-1950, conform documentelor şcolare, învăţător şi director a fost Octav Niculai, iar Finareta Crudu ocupa al doilea post de învăţător. Începând cu anul şcolar 1954-1955, la Şcoala Plevna apare învăţătorul Gheorghe Bojoga, care ocupă, totodată, funcţia de director, şi, un an mai târziu , al doilea post a fost ocupat de soţia sa, învăţătoarea Maria Bojoga. Cei doi învăţători au reprezentat, vreme de câteva decenii bune, personalităţile de marcă ale şcolii şi satului Plevna, iar d-na învăţătoare Maria Bojoga, care vizitează şi acum şcoala în zile de sărbătoare, conferă, prin prezenţa sa, un aer de consistenţă spirituală acestui lăcaş, ancorat într-un spaţiu paradisiac, parcă de-nceput de lume... Dacă până în anul 1972 se menţin două posturi de învăţători, începând cu anul şcolar 1972-1973 dispare un post, doar Gheorghe Bojoga rămânând învăţător şi director de şcoală, până în 1989-1990. Pentru a puncta dramatica scădere demografică de la nivelul satului, e suficient de revelat următorul aspect: la începutul anilor '60 erau peste 60 de elevi, iar la începutul anilor '90, când noul învăţător (şi, mai bine de un deceniu, director) al şcolii era Liliana Cojocariu, existau doar 5 elevi. Vreme de 17 ani (1990-2007), Şcoala Plevna a fost condusă de d-na învăţătoare Liliana Cojocariu (devenită Oprişanu). Şcoala a fost vreme de mai mulţi ani, datorită numărului redus de elevi, la un pas de desfiinţare, doar rezistenţa fostului director coordonator, domnul profesor Gheorghe Creţu, împiedicând acest fapt. Din punct de vedere statistic, trebuie menţionat că, în anul şcolar 2007-2008, la Şcoala Plevna d-na Brânduşa Oprişanu a fost învăţătoare, iar în anul şcolar 2008-2009, d-na Alina Cojocaru a ocupat această funcţie, având în cele patru clase un număr de 11 elevi. Având în vedere că, odată cu anul şcolar 2009-2010 vor veni patru elevi în clasa I, se poate spune că Şcoala Plevna va primi, astfel, un balon de oxigen pentru o perioadă. Cât va rezista această şcoală?... Atât timp cât vor mai fi copii, atât timp cât cei care deţin puterea (la nivel local şi judeţean) vor înţelege că o comunitate rămâne vie doar prin glasurile de copii, ce se îndreaptă voioşi spre ŞCOALĂ. Desfiinţând-o, cât vor mai fi copii încă, pentru a face economie, vom ucide speranţa unui sat pe care, conştient, îl vom ,,expulza'' dincolo de hartă. În ceea ce mă priveşte, ca om ce mi-am început profesia în acest spaţiu, doresc ca şcoala să fiinţeze întru respiraţia acestui sat cu parfum de legendă...
Galerie foto
