Scoala Gimnaziala Sopirlita
Soparlita, Olt

Prezentare

Şcoală cu clasele I-VIII


Începuturile învăţăturii de carte în comuna Şopârliţa, îşi au originile în prima jumătate a secolului al XIX-lea, când, în anul 1838, s-a pus problema organizării învăţământului sătesc, lucru neprevăzut în Regulamentul şcolilor, care fusese aprobat în martie 1833.
Este sigur faptul că în anul 1859, după Unirea Principatelor, în fosta biserică din actuala curte a şcolii se învăţa carte, unde s-a şi construit o mică şcoală sătească, prin contribuţia sătenilor şi a boierilor din familia Brătăşenilor, care construiseră şi biserica şi care ăşi aveau domeniile şi conacele în comună.
La 6 ani după terminarea primului război mondial, începând cu anul 1924, boierul Paul P. Brătăşanu, cel ai cărui bunici construiseră biserica satului în anul 1859, se hotărăşte şi, cu multă bunăvoinţă financiară şi forţă de muncă din partea sătenilor, termină construcţia unei frumoase şcoli în anul 1926, având 4 săli de clasă, cancelarie şi un mare hol mozaicat între clasele paralele.
După 40 de ani, între 1966 - 1968, la vechea clădire, în partea de sud, se mai adaugă 2 săli de clasă, o bibliotecă şi cabinetul directorului.
Curtea şcolii are o suprafaţă de 850 mp, iar întregul amplasament măsoară 5200mp.
Începând cu luna septembrie a anului 2006 toată clădirea şcolii suportă o reparaţie capitală, fără a se umbri stilul arhitectonic specific perioadei interbelice.