ŞCOALA GENERALĂ ŞFÂNTA VARVARA ANINOASA

O ŞCOALĂ MICĂ, DAR CU SUFLET MARE

"Şcoala este inimă pentru inima oraşului, este tot ceea ce poate fi mai frumos, este locul unde florile spiritului uman înfloresc, locul unde florile culturii s-au înfrăţit cu florile de mină, locul unde lumina din adâncurile muntelui şi-a unit razele cu lumina gândului mereu cutezător spre cunoaştere"

Şcoala din Aninoasa rămâne un arbore al vieţii,

cu un IERI - remarcabil,

cu un AZI - aflat sub zodia înnoirii şi

un MÂINE al nădejdii.

Începuturile şcolii din colonia Aninoasa sunt legate de începuturile mineritului aici. Societatea Salgotarjan (Salgo-Torjan) va fi cea care va înfiinţa şcoala primară în anul 1895, datorită unor necesităţi practice, pentru a-şi pregăti viitorii angajaţi cu cunoştinţe minime necesare practicării unor meserii cu profil minier.

Datorită dezvoltării mineritului şi progresului tehnic, se va simţi nevoia unor muncitori cu o calificare tot mai temeinică şi mai diversă. Deci, şcoala din Aninoasa a fost o şcoală societară, deoarece societatea carboniferă va suporta toate cheltuielile cu salarii, dotare, spaţii de învăţământ.

După 1918 şcoala va fi tot societară, fiind preluată în întreţinere de Societatea Petroşani, limba de predare fiind la început maghiara, iar după 1918 româna, dar păstrându-se şi secţia maghiară mulţi ani mai târziu, conform drepturilor minorităţilor, respectate de autorităţile române indiferent de condiţiile politico-istorice.

Pentru „colonia Aninoasa", prima şcoală a fost construită în anul 1895, şcoala având şi locuinţă pentru învăţător. Primul învăţător a fost Doboş Iosif, care a funcţionat până la 1 ianuarie 1897. Şcoala a avut elevi numai pentru primele 3 clase primare. Clădirea şcolii aparţinea Societăţii Miniere Salgotarjan, societate care a deschis cu 10 ani înainte exploatarea Câmpului Minier Aninoasa. Dintre cei 77 de elevi în total, câţi a numărat în primul an de învăţământ, 61 erau români; în şcoală se preda în limba română, dar se studia şi limba maghiară ca limbă oficială pe atunci. Actul care atestă existenţa şcolii se găseşte în arhivele fostei Societăţi Salgotarjan şi specifică faptul că era şcoală românească.

Cu data de 1 ianuarie 1897 a fost numit ca învăţător Redl Friederick, care a dezvoltat şcoala adăugând şi clasele a IV-a şi a V-a. Învăţătorul s-a transferat la 1 septembrie 1900 la şcoala Petroşani, care aparţinea aceleiaşi societăţi miniere.

Cu începere de la 1 septembrie 1900, la Şcoala din Aninoasa funcţionează doi învăţători: Bako Ludovic şi Vass Emeric.

Numărul elevilor este de la an la an mai mare, ca efect al creşterii numărului angajaţilor minei.

În primii ani de funcţionare, şcoala avea două săli de clasă. Învăţământul era gratuit, cheltuielile şcolii fiind suportate de mină, inclusiv salariile învăţătorilor. Părinţii plăteau începând cu anul şcolar 1902 / 1903, 30 de filleri pentru fondul personal al învăţătorilor şi 50 de filleri pentru înscriere, bani care au fost folosiţi la cumpărarea de cărţi pentru biblioteca şcolii.

Statistic, numărul elevilor Şcolii din Aninoasa este următorul:

Datele provin din „Anuarul şcolilor aparţinătoare Societăţii Miniere Salgotarjan", întocmit în anul 1903 de Emeric Vass, învăţător la Şcoala din Aninoasa.

În anii următori, numărul elevilor creşte, şcoala se dezvoltă tot mai mult, şi astfel apare necesitatea unui nou local. În Arhivele Statului, la Deva, există documente care atestă eforturile depuse de preotul greco-catolic din Aninoasa, în administrarea căruia a intrat şcoala (rămânând însă şcoală de stat) după anul 1913, pentru construirea unui nou sediu de şcoală.

Strădaniile preoţilor români greco-catolici vor fi încununate de succes de-abia după anul 1920. Într-un inventar al patrimoniului parohiei greco-catolice întocmit în anul 1936 se precizează că şcoala a fost terminată în 1923 pe spezele Societăţii anonime Petroşani, societate minieră care avea în patrimoniu şi mina Aninoasa. Noua clădire - cea în care instituţia funcţionează şi astăzi - a fost construită din cărămidă, cu acoperiş din ţiglă.

La vremea respectivă în şcoală se preda în limba română, existând şi clase cu limba de predare maghiară.

Între obiectele de învăţământ - aşa cum atestă un „certificat şcolar" emis la 30 iunie 1922 pentru elevul Rogojanu Ştefan şi semnat de preotul paroh greco-catolic Ioan Traian - se numărau: religiunea, limba română, limba latină, limba elenă, limba franceză, limba germană, istoria, geografia, matematica, ştiinţele naturale, chimia, fizica, igiena, muzica vocală, caligrafia, gimnastica - ca obiecte obligatorii eşalonate în anii cursului primar şi gimnazial - precum şi limba maghiară, muzica instrumentală - ca obiecte facultative.

În întreaga ei istorie, ŞCOALA ANINOSEANĂ a fost un autentic centru de cultură şi educaţie, a fost inima spiritualităţii localităţii. Acolo unde „Valea-n sus" şi „Valea-n jos" s-au îmbrăţişat din vremuri imemoriale, s-a ctitorit o şcoală căreia i-au dat eternitate oameni inimoşi şi curajoşi, a căror strădanie binefăcătoare a fost zidită ceas de ceas, zi de zi, an de an în suflete gingaşe de copii. Din acest locaş de cultură s-au desprins în timp licurici strălucitori, călătorind prin ani, fiecare pe orbita lui, purtând în ei din lumina ce le-a fost dată în şcoala de la mijlocul Văii.

De-a lungul timpului, de pe băncile acestei şcoli au ieşit promoţii de absolvenţi care fac cinste şcolii şi oraşului lor, absolvenţi care, odată deveniţi oameni maturi, s-au implicat cu toată responsabilitatea în viaţa social-economică a acestei zone. Şcoala a străbătut astfel anii formând zeci de generaţii de intelectuali, răspândiţi în toate colţurile lumii, oameni de nădejde, personalităţi în domeniile lor de activitate, dar, în principal, formând mineri pentru mina Aninoasa sau pentru alte mine din vale.

Sunt cunoscute nu numai în Valea Jiului şi judeţ, ci şi în ţară tradiţiile culturale ale Aninoasei. Se vorbeşte cu respect despre formaţii artistice ale elevilor, despre contribuţia fiecărui cadru didactic din şcoală la menţinerea unei reale efervescenţe creatoare în toate domeniile vieţii economico-sociale, ceea ce este relevant pentru calitatea muncii din şcoală, pentru felul în care biruind dificultăţile, învăţătorii şi profesorii au înţeles să-şi facă datoria indiferent de vitregiile timpului.

Dascălii sunt ca şi minerii, deschizători de orizonturi. Tot aşa cum minerii deschid orizonturi subterane, pătrund tainele muntelui făcând să ţâşnească lumina, dascălii deschid orizonturile cunoaşterii, pătrund împreună cu elevii lor în tainele minunate ale ştiinţei şi culturii, făcând lumina cugetului să biruie întunericul ignoranţei.

Şcoala din Aninoasa, astăzi ŞCOALA GENERALĂ SFÂNTA VARVARA (nume atribuit cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de existenţă) a avut la catedră de-a lungul timpului dascăli inimoşi, oameni deosebiţi, „mineri ai culturii", ştiuţi şi neştiuţi, care vor rămâne veşnic în sufletul aninosenilor.