Şcoala Populară de Arte şi Meserii Slatina
Slatina, Olt

Prezentare

CLASA DE COJOCĂRIT - ÎNFIINŢATĂ ÎN 2000

CLASA DE CERAMICĂ NEOLITICĂ DE VĂDASTRA - ÎNFIINŢATĂ ÎN 2002


             Meşterul cojocar Dumitru Liceanu a moştenit de la tatăl său tainele confecţionării cojoacelor, a practicat întreaga viaţă acest meşteşug tradiţional şi l-a transmis tuturor celor ce au avut pricepere şi răbdare să-i afle secretele. Înainte de a fi meşter instructor în cadrul Şcolii Populare de Arte şi Meserii Slatina a făcut exact acelaşi lucru dar în cadrul altor forme, sub tutela altor instituţii. Aproximativ din 1960, cu scurte întreruperi a funcţionat la Vădastra clasa lui de cojocărie. Meşteşugul lui este vechi iar cojocul din zona Romanaţi se numeşte cojoc de Vădastra. Comparând motivele  decorative cu cele ale culturii neolitice se constată asemănari multiple de unde opinia că acest tip de cojoc a fost contemporan sau a succedat culturii Vădastra. În prezent diverşi solişti de muzică populară apelează la meşterul Liceanu pentru confecţionarea cojoacelor. Au existat şi numeroase expoziţii în ţară: Craiova, Deva, Slatina, Bucureşti, etc şi în străinătate: sediul UNESCO din Paris, Strasbourg, Parlamentul European din Bruxelles, în Germania, etc.

             În 2002 s-a înfiinţat clasa de Ceramică neagră de Vădastra în cadrul Şcolii Populare de Arte şi Meserii Slatina ce aparţine Consiliului Judeţean Olt. Această clasă s-a înfiinţat în urma Proiectului de cercetare şi revitalizare a ceramicii neolitice Vădastra condus de profesorul Dragoş Gheorghiu de la Universitatea de Arte Bucureşti, proiect demarat în 1999 şi continuat an de an cu activităţi multiple până în prezent. În urma primilor ani de proiect, unul din localnicii ce afost alături  şi a sprijinit  în activităţile lor pe numeroşili profesori şi studenţi veniţi la Vădastra, Ionel Cococi, a deprins ştiinţa creării vaselor ceramice, asemeni locuitorilor neolitici ai acestor meleaguri. El este cel care în prezent stăpâneşte meşteşugul, face vase ce respectă forma, decorul, culoarea şi tehnica de ardere întocmai  ca acum 6000 de ani, expune în numeroase expoziţii şi târguri şi conduce clasa de ceramică. Vasele de lut modelate de el au fost apreciate la: Iaşi, Sibiu, Deva, Craiova, Rădăuţi şi despre ele s-au scris articole în reviste de specialitate din străinătate. Vase făcute la Vădastra au ajuns în Japonia la Târgul International de Ceramică Mino – 2005. În iunie 2006 ceramica de Vădastra a participat la expoziţia de la sediul Unesco din Paris, în noiembrie 2006 prin Institutul Cultural Român a ajuns la Strasbourg, în februarie 2007 a ajuns la o expoziţie din Parlamentul European de la Bruxelles reprezentând judeţul Olt iar în iunie 2007 a fost văzută la Nurenberg în Germania.         

            Clasele de cojocărie şi de ceramică au numeroase colaborări cu Liceul de Arta Craiova, Muzeul Ţăranului Român, etc. Elevii celor două clase sunt copiii din Vădastra, elevi la clasele primare şi gimnaziale la şcoala din sat, dar nu numai.

 

 

Galerie foto