CULTURA VĂDASTRA

              Aproximativ la începutul mileniului al IV lea o
populaţie neolitică de păstori şi de agricultori s-au aşezat pe Măgura
Fetelor şi Dealul Cişmelei săpându-şi bordeie. Mediul biogeografic era
foarte favorabil vieţii, umiditatea fiind mai accentuată comparativ cu
perioada paleolitică.
             Stratul neolitic de la Vădastra a fost împărţit
încă de la început în urma observaţiilor făcute în Vădastra I, mai
vechi, la adâncimi de 0,70- 0,75 m, destul de subţire (10-15 cm) şi cu o
grosime maximă de 0,50 m pe Magură, în care se deosebesc două parţi : una
inferioară, mai compactă cu slaba nuanţă spre ruginiu şi una superioară,
mai afânată, şi stratul Vadastra II.   Acest al doilea strat are o culoare
cenuşie închisă datorită conţinutului său de humus, este gros de 0,45-0,55
cm, are grosimea maxima, de 80 cm tot pe Măgura şi se subţiază spre nord
unde se deosebeşte cu greu de Vădastra I. Pentru protecţie în perioada
Vădastra II aşezarea a fost înconjurată cu un sanţ lat şi adânc.
              Stratul Vădastra I , cu numeroase resturi, indică
că ocupaţiile principale erau creşterea vitelor (bou, oaie, capra, porc) şi
cultivarea pământului – cum atestă pleava şi paiele din pasta vaselor de
lut, cenuşa păioaselor şi pietrele de râşniţă. Numărul mic de oase de
animale sălbatice şi peşte indică vânătoarea şi pescuitul drept mai
puţin importante. Pentru nevoi gospodăreşti se prelucrau piatra, osul şi
lutul. Din piatra se făceau răzuitoare, lame, toporaşe, din os de
rumegătoare mari sule şi dăltiţe, din os tare de câine ace. Lutul era
folosit pe scară mai mare, vom reveni asupra prelucrării lui odată cu
prezentarea ceramicii şi uneltelor din lut.
              Stratul Vădastra II este şi mai bogat în
resturi. Ocupaţiile principale au rămas tot creşterea vitelor şi agricultura
ce se practicau pe o scară şi mai întinsă dovadă oasele numeroase de bovine
utilizate la tracţiune, a cenuşei rezultate din arderea păioaselor şi a
gropilor de bucate. Locuinţele de atunci erau dintr-un schelet de lemn cu
pereţii din nuiele împletite, lipite cu lut amestecat cu paie şi pleavă.
Uneltele sunt numeroase şi lucrate îngrijit : percutoare, răzuitoare, lame,
toporaşe de piatra, un prim vârf de sageata şi o primă harpună de os.
             Ceramica, o vom prezenta ulterior,   e în cantitate
mare, o noutate în domeniu este prezenţa capacelor de vase, iar plastica e
reprezentată şi ea printr-un număr relativ mare de fragmente din figurine
antropomorfe de lut, ornamentate cu aceleaşi motive întâlnite pe ceramică. A
fost documentată folosirea cuprului şi a chihlimbarului pentru podoabe.
            Ceramica este de cea mai mare importanţă în rândul izvoarelor arheologice
pentru a caracteriza o cultură arheologică, o aşezare, nivelul de
civilizaţie de la un moment dat. La Vădastra ceramica este în cantitate mare
şi predominant în stare fragmentară. Olarii culturii Vădastra au lasat cele
mai desăvârşite complexe de ceramică excizată şi încrustată masiv cu
substanţă albă provocând admiraţia arheologului Corneliu Mateescu, care a
săpat la Vădastra, ce o considera de ‘ o splendoare nemaiîntâlnită până
atunci în mediul neoliticului mijlociu’ Ulterior frumuseţea ceramicii de
Vădastra l-a determinat pe Vladimir Dumitrescu să aprecieze în lucrările
sale ‘ Arta preistorică în România’ şi ‘Arta neolitică în
România’ c ă alături de ceramica pictată a culturii Cucuteni, olăria
culturii Vădastra constituie cea mai înaltă expresie a artei decorative a
ceramicii din tot neoeneoliticul european.
           Marin Nica grupează ceramica din punct de vedere tehnic în trei mari
categorii: de factură fină, de factură bună şi de factură rudimentară .
Ceramica fină este din pastă cu nisip mărunt compactă cu slip exterior şi
culoare cenuşie cu nuanţe cărămizii şi negre, arsă aproape uniform.
Pereţii lustruiţi au căpătat prin ardere o culoare neagră cu luciu metalic
sau cenuşiu, cu nuanţe plumburii şi mai rar gălbui sau castanii. Această
ceramică cunoaşte o mai mare complexitate de tehnică şi motive ornamentale.
Tehnica inciziei fine caracterizează prima etapă apoi cea a exciziei.
Suprafaţa exterioară , mai rar şi cea interioara sunt acoperite total sau
parţial cu un slip frumos.
          Ceramica de factură bună e cea mai numeroasă şi are o varitate de forme mai
mare. Pasta ei e mai puţin compactă şi pe lângă nisip are şi pietricele
iar suprafaţa nu este întotdeauna prea îngrijită, e fără lustru şi cu
porozităţi. Cea de la Vădastra are pasta preparată din mornoasă vineţie
aflată în albia pârâului Obârşia, la poalele Dealului Cişmelei sau din
lut mâlos din balta şi matca Văii Cruşovului.
           Ceramica de factură rudimentară sau de uz comun are pasta alcatuită din
pleavă şi paie tocate, amestecată cu nisip sau pietricele. Stratul ei
exterior este prost netezit şi cu neregularităţi.
            Ceramica culturii Vădastra are o mare varietate de
forme: castroane, străchini, pahare, vase cilindrice, vase tronconice cu buza
puternic evazată, vase bitronconice de mărimi diferite, cupe cu picior şi
fără picior, oale cu profilul bombat sau bitron conic cu partea superioara
uşor arcuită iar buza dreaptă şi puţin răsfrântă, ceşti, , vase cu
picior tronconic, vase bitronconice cu gât şi patru proeminenţe pe rotund,
vase piriforme cu gâtul cilindric şi arcuit în afară, vase mari de provizii
cu pereţii groşi, vase cu profil în forma literei ‘s’, vase fructieră cu
picior, vase sferice.
În tehnica ornamentală a culturii Vădastra se folosesc incizia, pliseurile
(canelurile), impresiunile de puncte şi excizia. Incizia este fină şi uneori
mai largă cu o tendinţa evidentă spre excizie iar spaţiile rămase sunt
umplute cu alb.   În cea mai mare parte ceramica este ornamentată cu motive
decorative geometrice rezultate prin crestare.
             Motivele esenţiale sunt în special spiralele şi meandrele dar se întâlnesc
şi triunghiurile ‘ dinţi de lup’, succesiunile de romburi şi pătrate,
tabla de şah. Spirala ia forme diferite precum spirala în S culcat, elemente
spiralice, fărămiţări de spirală. Meandrele evoluează în meandroizi şi
zig-zaguri orânduiţi în sisteme verticale sau orizontale. Spaţiul dintre
ornamente este haşurat în reţea.O alta categorie de ornament este canelura
organizată în zig-zaguri, unghiuri, linii orizontale şi oblice, căpriori şi
spirale.
             În evoluţia ornamentării s-au produs permanent
schimbări dar cele mai mari au avut loc în tehnica şi motivele ornamentale
ale ceramicii fine. Aici se trece la excizarea totală a câmpului liber dintre
ornamente şi încrustaţia acestuia cu pastă albă mărind efectul artistic al
motivelor. Decorul e format din romburi sau hexagoane, meandre şi spirale.
Combinaţia acestor motive, lustrul, incrustaţia cu alb, roşu crud dau un
efect ornamental cu totul deosebit, necunoscut până atunci în neolitic în
zonă.
               O altă etapă ce s-a facut remarcată în evoluţia ceramicii s-a caracterizat
prin fărămiţarea şi îmbinarea într-o varietate foarte mare de elemente a
motivelor şi din această cauză faza aceasta a fost numita ‘baroc’. Nu
toată ceramica este spectaculoasă, există şi vase ornamentate mai modest cu
crestături, alveole cu unghia, simple înţepături triunghiulare sau rotunde
sub forma unor cerculeţe, linii curbe sub forma unor ghirlande, crestături,
brâuri sau gulere alveolate.
           Pentru cei interesaţi există studii ce descriu detaliat tipurile de ceramică,
formele, prezintă evoluţia lor, tehnica confecţionării şi arderii,
ornamentarea, evoluţia motivelor aşa că nu mai intrăm în amănunte.
În directă legătura cu olăritul trebuie amintite gropile de ars ceramica.
Câteva astfel de gropi s-au gasit în stratul Vadastra II. Forma lor era
aproape rotundă iar dimensiunile erau apropiate. Cea descoperită în 1956 avea
diametrul de 0,75m iar adâncimea de 0,70 - 0,80 m.
           Uneltele sunt următoarele ca importanţă în inventarul arheologic. În prima
fază sunt înca frecvente microlitele specifice mezoliticului şi se menţine
toporul calapod. In stratul Vadastra I s-au găsit unelte din piatră şi silex
în număr mai mic : răzuitoare, lame, toporaşe. În Vadastra II uneltele au
aceleşi forme şi întrebuinţări : percutoare, răzuitoare, lame, dălţi
dar sunt   mai numeroase şi lucrate mai cu gust.
            Osul a fost prelucrat de asemenea din belşug pentru confecţionarea de unelte
şi podoabe. A fost folosit pentru dăltiţe şi sule de ornamentare a
ceramicii, ace ce pot fi puse în legătură cu împletitul şi confecţionarea
veşmintelor, ace cu urechi crestate în patru pentru răsucirea firelor,
străpungătoare cu vârf alungit şi ascuţit, cutite pentru tăiat, răzuit,
scobit, un harpon pentru pescuit.
           Exista şi unelte din lut ars : fusaiole şi greutăţi întrebuinţate la
războiul de ţesut. Dintre descoperirile arheologice făcute mai reţin
atenţia bordeiele, vetrele, gropile de provizii, mormintele etc. ce ne oferă
informaţii despre cultura materiala. Mai numeroase şi cu semnificaţii
deosebite pentru cultura spirituală sunt reprezentările antropomorfe şi
zoomorfe.
             În cadrul stratului Vădastra I întâlnim doar câteva figurine cu capul şi
figura feţei redate foarte schematic şi predomină piesele realizate
neîndemânatic şi lipsite de ornament, de dimensiuni mici şi mijlocii. În
faza Vădastra II reprezentările plastice sunt mai numeroase şi mai variate ca
tipuri şi stiluri de ornamentare. Domină figurinele antropomorfe : diverşi
idoli, o figurină pe care este indicată clar fota, statuete cu cap stilizat
– cele mai remarcabile, cu păr pieptănat cu cărare şi în bucle, măşti
umane ce-i reprezintă pe cei dispăruţi.
              În cadrul inventarului arheologic oasele au fost analizate din doua
perspective, ca materie prima pentru realizarea de unelte, aspect de care am
amintit dar şi pentru a face aprecieri în legătura cu creşterea animalelor.
Dat fiind că în neolitic domesticirea principalelor animale s-a încheiat şi
ne aflăm la începuturile creşterii şi exploatării animalelor domestice s-au
facut studii asupra oaselor de animale domestice găsite în stratul Vădastra I
şi Vădastra II.
              S-au gasit oase de bovine (55-60%), ovine (20%), caprine, porcine şi oase de
câine. Analiza fragmentelor de oase de oaie au permis formularea unor
concluzii : dimensiunile acestora erau mai reduse (trunchi cu lungime 88-90 cm,
inaltime 64-65 cm si latime 68-70 cm) comparativ cu ale oilor de astăzi, capul
era mai mic, în schimb aveau coarne mult mai mari. Se creşteau pentru
piele şi lâna din care se confecţionau haine, pentru lapte, carne, din oase
se faceau unelte iar din intestine se faceau corzi pentru arcuri .    
              Între oase s-a descoperit şi un os considerat de profesorul Gheţie ca
fiind falanga a treia de la piciorul anterior a unui cal mic şi îndesat care
nu era prea iute dar era folosit la călărie . Este prima dovadă a existenţei
calului în mediul neolitic.
            De asemenea materialul osteologic de bovine de la Vădastra a fost folosit
pentru cercetări   ce au vizat conformaţia articulară, conformaţia
integrală exterioară a oaselor membrelor, structura macroscopică a
epifizelor. Concluzia acestor cercetări este ca animalele au fost supuse la un
efort mai mare decât cel indicat de constituţia lor corporală în
consecinţă s-a presupus suprasolicitarea lor prin întrebuinţarea la diferite
munci grele : arat, căratul recoltei, transportul lemnelor. A fost astfel
lămurită problema utilizării bovinelor la tracţiune în neoliticul mijlociu
şi s-a înţeles mai bine nivelul agriculturii de atunci .