Şcoala Profesională Berzovia
Berzovia, Caras-Severin

Activităţi

 Liceul Tehnologic Berzovia si Alegeri Sanatoase!

Kaufland România în parteneriat cu Salvaţi Copiii România desfăşoară în perioada 2018-2021 un proiect de educare şi promovare a unui stil de viaţă sănătos pentru copii şi adolescenţi. Proiectul se desfăşoară la nivel naţional, atât în mediul urban cât şi în mediul rural, în peste 50 de localităţi, în Bucureşti şi judeţele Argeş, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Hunedoara, Iaşi, Mureş, Neamţ, Suceava, Timiş, Vaslui. Scopul acestui proiect este dezvoltarea unei culturi şcolare de promovare a sănătăţii copilului şi adolescentului, fizică şi emoţională, precum şi de protecţie a acestuia împotriva oricărui comportament violent prin sesiuni de informare, destinate copiilor din toate ciclurile de şcolaritate, implementate de voluntari, cadre didactice şi cadre medicale şcolare. Programul este compus din patru module care abordează teme specifice:

  1. nutriţie şi exerciţiu fizic;
  2. dezvoltarea abilităţilor emoţionale şi prevenirea şi combaterea bullying-ului în şcoli;
  3. educaţie sexuală;
  4. prevenirea comportamentelor de consum a substanţelor periculoase. 

Una dintre instituţiile de învăţământ partenere cu Salvaţi Copiii România – filiala CARAŞ-SEVERIN din cadrul acestui proiect este şi  Liceul Tehnologic Berzovia. Persoanele de contact din cadrul acestui parteneriat sunt Doamna Demenenco Daniela, voluntar Salvaţi Copiii România – filiala CARAŞ-SEVERIN şi Doamna Drăgoi Stela Maria, profesor pentru învăţământul primar și preșcolar la Liceul Tehnologic Berzovia.

Una din activităţile efectuate de clasa pregătitoare de la Liceul Tehnologic Berzovia, coordonată de Doamna profesor pentru învăţământul primar si prescolar Drăgoi Stela Maria s-a intitulat Cum exprimăm ce simţim, şi a făcut parte din modulul dezvoltarea abilităţilor emoţionale şi prevenirea şi combaterea bullying-ului în şcoli.

 

Suntem parteneri cu Salvaţi Copiii România – filiala Caraş-Severin încă din anul şcolar 2018-2019, de la implementarea proiectului. Elevii şcolii noastre participă cu interes la activităţile din cadrul proiectului. – ne-a declarat Drăgoi Stela-Maria, profesor pentru învăţământul primar și preșcolar la Liceul Tehnologic Berzovia.

 

SEMINARUL EUROPEAN „DIDACTICA 2015”

Ediţia a XXIV-a

   
   

 

SECŢIUNEA:

DIDACTICA CENTRATĂ PE UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT

„Dezvoltarea dimensiunii europene a educaţiei prin curriculum-ul şcolar”
Coordonatori:

director prof. MIHOLCEA DAN-ALEXANDRU
prof. CHEPŞTA DORINA

LUCRĂRI PARTICIPARE DIRECTĂ:

Curriculum la decizia scolii, o realitate a scolii de azi Ioan Benga – Liceul Teoretic ,, Mircea Eliade’’, Resita Nicoleta Marcu – Casa Corpului Didactic, Caraş - Severin

Etapele alegerii opţionalului Miholcea Dan - Alexandru - Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia

Curriculum la decizia şcolii - o componentă esenţială în educaţie Burghardt Ştefania-Antuanela - Şcoala cu clasele I-VIII Fizeş

Comisia pentru curriculum la decizia şcolii – factor decisiv în implementarea CDS-ului Drăgoi Stela – Maria – Şcoala cu clasele I – VIII Fizeş

Postmodernitate şi postmodernism în curriculum naţional Voicu Oana- Şcoala cu clasele I – VIII Berzovia Bălan Ana – Maria Şcoala cu clasele I – VIII Berzovia

Curriculum la decizia şcolii – factor de motivaţie pentru o învăţare de calitate Humă Ioan – Ciprian – Şcoala cu clasele I – VIII Berzovia

Rolul curriculum-ului la decizia şcolii Dancea Florentina – Şcoala cu clasele I – VIII Berzovia

CDS-ul – cheia succesului Sperneac Lavinia – Nicoleta – Şcoala cu clasele I – VIII Berzovia

Curriculum la decizia şcolii, oportunitate în abordarea interdisciplinară a fizicii Raicu Florica – Mariana – Şcoala cu clasele I – VIII Ramna

Curriculum la decizia şcolii, factor de motivatie pentru o învăţare de calitate Enea Nuţa - Şcoala Nr. 21 ,,Gheorghe Ţiţeica’’, Craiova

Ce opţional sa propun elevilor cu care lucrez? Mandiş Ioana - Lavinia – Liceul Teoretic ,,Diaconovici Tietz’’, Reşiţa Curriculum pentru educaţie civică Marincău Daniela – Colegiul Tehnic Cărăşan Reşiţa

Oferta CDS a Şcolii cu clasele I – VIII Nr. 1 Bocşa Moatăr Ion – Şcoala cu clasele I – VIII Nr. 1 Bocşa

Elaborarea proiectului pentru curriculum Moatăr Simion – Club Şcolar Sportiv Lugoj, jud. Timiş

CDS – Cotidianul în armonie cu matematica Moatar Eniko – Colegiul National ,,Iulia Hasdeu’’ Lugoj, jud. Timis

Atribuţiile comisiei pentru curriculum Jurjica - Dumiter Claudia – Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 1 Bocşa

Rolul CDS în şcoala Samoilă Carmen - Şcoala cu clasele I – VIII Nr. 1 Bocşa

Sondarea şi analiza opiniei elevilor cu privire la realizarea orelor de CDS Trifu Cătălin - Şcoala cu clasele I – VIII Nr. 1 Bocşa

Experimentul în viaţa cotidiană Dobrescu Ionela – Florica – Şcoala cu clasele I – VIII Berzovia
Strada nu e loc de joacă Blagoe Rozeta – Grădiniţa P. N. Berzovia
O şansă în plus, calculatorul Păun Ruja – Şcoala cu clasele I – VIII Tîrnova
În lumea poveştilor Păuşan Rodica – Camelia – Şcoala cu clasele I – VIII Tîrnova
Matematica distractivă Ormenişan Elena – Şcoala cu clasele I – VIII Berzovia
Poveşti, povestiri şi poezii ale românilor şi ale altor popoare Chepşta Dorina – Şcoala cu clasele I – VIII Berzovia
CDŞ – Informatică aplicată Boru Monika - Karina – Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 1 Bocşa
Natura în ochi de copil Dănoiu Adelina-Nicoleta - Şcoala cu clasele I-VIII Ocna de Fier
Trăistuţa cu poveşti Olteanu Simona – Claudia – Grădiniţa P. N. Ocna de Fier
Ghid de comportare civilizată Matei Mihaela – Şcoala cu clasele I – VIII Ocna de Fier
Construcţii geometrice Boriuc Veturia – Şcoala cu clasele I – VIII Ocna de Fier
Educaţia pentru sănătate în şcoală Onofrei Clara – Şcoala cu clasele I – VIII Berzovia
O lume minunată de poveşti şi poezii Micu Ştefan – Şcoala cu clasele I – VIII Berzovia
Prietena mea, cartea Tălpeanu Ramona – Felicia – Grădiniţa P. N. Fizeş
Dans ritmic Pînzariu Paula – Aurora – Grădiniţa P. N. Moniom
Zile de sărbătoare Poroineanu Milora-Liceul Teoretic “Tata Oancea” Bocşa
In lumea cărţilor Sturza Floarea-Rodica – Şcoala cu clasele I-VIII ,,Ioan Ciucurel’’ Şoşdea
Sanitarii pricepuţi Sturza Georgeta – Dorina – Grădiniţa P. N. Şoşdea
Prietenii lui Mate Gornic Dorina-Letiţia – Şcoala cu clasele I - VIII Vaţa de Jos , jud. Hunedoara
Folclorul copiilor Gornic Vasile - Ionel – Şcoala Generală Tomeşti , jud. Hunedoara
Comunicarea teatrală – perspectiva didactică Chincea Călin – Grigorie – Şcoala cu clasele I – VIII Berzovia
Minunata lume a lui Mate Gaşpar – Chiodan Adina – Monica – Şcoala cu clasele I – VIII Berzovia
Literatură pentru copii Madina Dimitrie – Ioan – Şcoala cu clasele I – VIII Berzovia
Friendly english Bălu Roxana – Şcoala cu clasele I – VIII Ocna de Fier
Să citim pentru mileniul III Secoşan Maria – Grădiniţa P.N. Nr. 1 Bocşa
Micii ecologişti Rusan Manuela-Luminiţa– Şcoala cu clasele I-VIII Măureni
Micii artişti Orăşanu Bianca-Loredana - Şcoala cu clasele I-VIII ,,Ioan Ciucurel’’ Şoşdea
De la lume adunate şi-napoi la lume date Miloş Luminiţa – Loredana – Grădiniţa P. N. Nr. 1 Bocşa
CDŞ – În lumea poveştilor Moatăr Loredana – Alina – Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 1 Bocşa
Sănătate de la toate Toma Maria – Grădiniţa P.N. Şoşdea
Fantezie şi creativitate în reciclarea deşeurilor Kern Iudita – Grădiniţa P. P. Bocşa Sas Laura – Grădiniţa P. P. Bocşa
Tradiţii şi obiceiuri locale Costa – Bălan Liliana – Şcoala cu clasele I – VIII Ramna Deaconu Florica – Rodica – Şcoala cu clasele I – VIII Ramna
Fotbalul – un mod de viaţă Voina Dorin – C.S.Ş. Caransebeş
Viaţa cotidiană la Călăraşi între anii 1900 – 1945 Stoian Gheorghe – Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu’’, Călăraşi
Dezvoltarea competenţelor sociale Ionescu Mariana – Şcoala Specială Caransebeş
Curriculum elaborat într-o şcoală din mediul rural – componentă conceptuală şi aplicativă Tina Ana – Şcoala cu clasele I – VIII Fizeş
Constituţiile României Bici – Cernea Laurenţiu – Viorel – Grup Şcolar Industrial Însurăţei, jud. Brăila
Popas în lumea anotimpurilor Ciuta Ionela – Şcoala cu clasele I – VIII Măureni
Teatru de copii Samfirescu Adina – Lenuţa – Şcoala cu clasele I – VIII Măureni
Mica scenă a grădiniţei Tismănariu Adriana – Grădiniţa P. P. Bocşa Ţăran Mihaela - Grădiniţa P. P. Bocşa
Lumea minunată a culorilor Sperneac Adrian – Ion – Şcoala cu clasele I – VIII Nr. 1 Bocşa
CDŞ – Literatura pentru copii Trifu Genica - Şcoala cu clasele I – VIII Nr. 1 Bocşa
Cercuri săltăreţe Griger Mariana – Grădiniţa P. N. Nr. 6 Bocşa
Copilăria în culori Schreiber Adriana – Grădiniţa P. N. Nr. 4 Bocşa
Minte sănătoasă în corp sănătos Domil Alina – Grădiniţa P. N. Nr.4 Bocşa
Ne jucăm pe portativ Vuia Ionela – Marinela – Grădiniţa P. P. Bocşa

 

SEMINARUL EUROPEAN „DIDACTICA 2011” - Ediţia a XX-a

SECŢIUNEA:

DIDACTICA CENTRATĂ PE UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Formarea competenţelor sociale prin activităţi de voluntariat care promovează cetăţenia activă - 20 mai 2011.

ISSN 2247 – 4439
Coordonatori: prof. MIHOLCEA DAN-ALEXANDRU
Înv. CHEPŞTA DORINA
Prof. DOBRESCU IONELA

LUCRĂRI PARTICIPARE DIRECTĂ:

Şcoala incluzivă – o şcoală pentru toţi copiii - Burghardt Ştefania-Antuanela - Şcoala cu clasele I-VIII Fizeş şi Tălpeanu Ramona-Felicia - Grădiniţa PN nr. 2 Bocşa
Şcoala incluzivă – o şcoală pentru toţi şi pentru fiecare - Ormenişan Elena - Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia şi Bâtea Florentina - Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia
Stimularea performanţei de comunicare la elevii ,,cu probleme’’ în cadrul cercului de teatru si creaţie în cultură ,,Mircea Sântimbreanu” al şcolii din Berzovia, judeţul Caraş –Severin. - Chincea Călin Grigore - Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia
Trei parteneri, aceeaşi ţintă - Madina Dimitrie-Ioan - Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia şi Gaşpar-Chiodan Adina-Monica - Şcoala cu clasele I-VIII Gherteniş
Integrarea şcolară a copiilor cu cerinţe speciale în învăţământul de masă - Gherga Giorgeta - Şcoala cu clasele I-VIII Urseni
Parteneriatul educaţional: şcoală, familie, comunitate - Pascu Ioan - Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia şi Pîrvan Sergiu - Şcoala cu clasele I-VIII Fizeş
Partenerii educaţiei - Drăgoi Stela - Şcoala cu clasele I-VIII Fizeş şi Tina Ana - Şcoala cu clasele I-VIII Fizeş
Strategie de succes a şcolii incluzive – parteneriatul - Mărtinaş Lucia-Maria - Şcoala cu clasele I-VIII „Ioan Ciucurel” Şoşdea şi Rohozneanu Vasilica Daciana - Şcoala cu clasele I-VIII „Ioan Ciucurel” Şoşdea
Şcoala incluzivă – o şcoală deschisă tuturor - Micu Ştefan - Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia şi Onofrei Clara Rodica - Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia
Şcoala încluzivă cu copii diferiţi între ei, dar egali în drepturi - Frenţiu Marioara - Şcoala cu clasele I-VIII Gherteniş şi Lighezan Laura Valentina - Şcoala cu clasele I-VIII Gherteniş
Diferiţi, dar egali - Dobrescu Ionela-Florica - Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia şi Mandiş Ioana-Lavinia - Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2 Reşiţa
Necesitatea învăţământului incluziv în mediul rural - Chepşta Dorina - Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia şi Chepşta Ioan - Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia
Modalităţi de sprijinire a integrării în viaţa şcolară a copiilor cu dezabilităţi - Ilie Doralina Daiana - Liceul Teoretic „Tata Oancea” Bocşa şi Bogdan Samson Valeriu - Liceul Teoretic „Traian Vuia” Reşiţa
Şcoala incluzivă – responsabilitate a şcolii, familiei, comunităţii - Jurjica Dumiter Claudia - Şcoala cu clasele I-VIII nr. 1 Bocşa
Copilul şi nevoia de a fi educat - Gaşpar Maria Ancuţa – Grădiniţa PN Berzovia şi Miloş Luminiţa - Grădiniţa PN nr. 2 Bocşa
Integrarea şcolarului cu deficienţă mentală - Giosan Andrei Constantin - Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia şi Humă Ioan Ciprian - Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia
Parteneriatul şcoală – familie, o reuşită a procesului educaţional - Trifu Cătălin - Şcoala cu clasele I-VIII nr. 1 Bocşa şi Trifu Genica - Şcoala cu clasele I-VIII nr. 1 Bocşa
Cheia succesului în reuşita educaţiei incluzive: parteneriatul „Şcoală – familie - comunitate” - Moatăr Ion - Şcoala cu clasele I-VIII nr. 1 Bocşa şi Moatăr Loredana Alina - Şcoala cu clasele I-VIII nr. 1 Bocşa
Fiecare copil e special - Almăjan Cătălin - Şcoala cu clasele I-VIII Ramna şi Scridon Daiana – Şcoala Secială Bocşa
Elevii – ţinta parteneriatului şcoală – familie - Miholcea Dan Alexandru - Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia şi Voina Dorin Petru - Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2 Reşiţa

 

SEMINARUL EUROPEAN „DIDACTICA 2010” - Ediţia a XIX-a

SECŢIUNEA:

DIDACTICA CENTRATĂ PE UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Parteneriatul ,,şcoală - familie- comunitate în şcoala incluzivă” - 31 martie 2010
(ISBN 978-973-1717-37-1)
Coordonatori: prof. MIHOLCEA DAN-ALEXANDRU
Înv. CHEPŞTA DORINA

LUCRĂRI PARTICIPARE DIRECTĂ:

Şcoala incluzivă – o şcoală pentru toţi copiii - Burghardt Ştefania-Antuanela - Şcoala cu clasele I-VIII Fizeş şi Tălpeanu Ramona-Felicia - Grădiniţa PN nr. 2 Bocşa
Şcoala incluzivă – o şcoală pentru toţi şi pentru fiecare - Ormenişan Elena - Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia şi Bâtea Florentina - Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia
Stimularea performanţei de comunicare la elevii ,,cu probleme’’ în cadrul cercului de teatru si creaţie în cultură ,,Mircea Sântimbreanu” al şcolii din Berzovia, judeţul Caraş –Severin. - Chincea Călin Grigore - Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia
Trei parteneri, aceeaşi ţintă - Madina Dimitrie-Ioan - Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia şi Gaşpar-Chiodan Adina-Monica - Şcoala cu clasele I-VIII Gherteniş
Integrarea şcolară a copiilor cu cerinţe speciale în învăţământul de masă - Gherga Giorgeta - Şcoala cu clasele I-VIII Urseni
Parteneriatul educaţional: şcoală, familie, comunitate - Pascu Ioan - Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia şi Pîrvan Sergiu - Şcoala cu clasele I-VIII Fizeş
Partenerii educaţiei - Drăgoi Stela - Şcoala cu clasele I-VIII Fizeş şi Tina Ana - Şcoala cu clasele I-VIII Fizeş
Strategie de succes a şcolii incluzive – parteneriatul - Mărtinaş Lucia-Maria - Şcoala cu clasele I-VIII „Ioan Ciucurel” Şoşdea şi Rohozneanu Vasilica Daciana - Şcoala cu clasele I-VIII „Ioan Ciucurel” Şoşdea
Şcoala incluzivă – o şcoală deschisă tuturor - Micu Ştefan - Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia şi Onofrei Clara Rodica - Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia
Şcoala încluzivă cu copii diferiţi între ei, dar egali în drepturi - Frenţiu Marioara - Şcoala cu clasele I-VIII Gherteniş şi Lighezan Laura Valentina - Şcoala cu clasele I-VIII Gherteniş
Diferiţi, dar egali - Dobrescu Ionela-Florica - Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia şi Mandiş Ioana-Lavinia - Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2 Reşiţa
Necesitatea învăţământului incluziv în mediul rural - Chepşta Dorina - Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia şi Chepşta Ioan - Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia
Modalităţi de sprijinire a integrării în viaţa şcolară a copiilor cu dezabilităţi - Ilie Doralina Daiana - Liceul Teoretic „Tata Oancea” Bocşa şi Bogdan Samson Valeriu - Liceul Teoretic „Traian Vuia” Reşiţa
Şcoala incluzivă – responsabilitate a şcolii, familiei, comunităţii - Jurjica Dumiter Claudia - Şcoala cu clasele I-VIII nr. 1 Bocşa
Copilul şi nevoia de a fi educat - Gaşpar Maria Ancuţa – Grădiniţa PN Berzovia şi Miloş Luminiţa - Grădiniţa PN nr. 2 Bocşa
Integrarea şcolarului cu deficienţă mentală - Giosan Andrei Constantin - Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia şi Humă Ioan Ciprian - Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia
Parteneriatul şcoală – familie, o reuşită a procesului educaţional - Trifu Cătălin - Şcoala cu clasele I-VIII nr. 1 Bocşa şi Trifu Genica - Şcoala cu clasele I-VIII nr. 1 Bocşa
Cheia succesului în reuşita educaţiei incluzive: parteneriatul „Şcoală – familie - comunitate” - Moatăr Ion - Şcoala cu clasele I-VIII nr. 1 Bocşa şi Moatăr Loredana Alina - Şcoala cu clasele I-VIII nr. 1 Bocşa
Fiecare copil e special - Almăjan Cătălin - Şcoala cu clasele I-VIII Ramna şi Scridon Daiana – Şcoala Secială Bocşa
Elevii – ţinta parteneriatului şcoală – familie - Miholcea Dan Alexandru - Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia şi Voina Dorin Petru - Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2 Reşiţa.

 

SEMINARUL EUROPEAN „DIDACTICA 2009” - Ediţia a XVIII-a

SECŢIUNEA:

DIDACTICA CENTRATĂ PE UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT

,,Experiment şi demonstraţie în curriculum” - 2 APRILIE 2009
ISBN 978-973-1717-38-8
Coordonatori: prof. MIHOLCEA DAN-ALEXANDRU
Înv. CHEPŞTA DORINA
Prof. BĂCĂOANU MAGDALENA

LUCRĂRI:

Interactivitate la vârsta preşcolară - ed. Lorena Tatavura, GPP nr.2 „Rostogol” Călăraşi
Echilibru şi eficienţă în actul didactic - ed. Viorica Dinu şi ed. Nela Filip, GPP nr.2 „Ro stogol” Călăraşi
Metoda- model de realizare a învăţării - înv. Mariana Ramona Iana şi înv. Elena Bibiana Iana, Şcoala cu clasele I-VIII Măureni
Ce fac când mi-e dor de copilărie? - prof. Alina Cerbu, Şcoala cu clasele I-VIII Tirol
Repere strategice de elaborare a curriculumului la fizică - prof. Manuela Carmen Samoilă şi prof. Karina Monika Boru, Şcoala cu clasele I-VIII nr.1 Bocşa
Creativitate şi inovaţie în curriculum şcolar - prof. Ramona Avram şi prof. Mirela Gabriela Stoicovici, Şcoala cu clasele I-VIII nr. 3 Moldova- Nouă
Calculatorul-ajutor de nepreţuit în predarea istoriei - înv. Livia Claudia Komendat, Şcoala cu clasele I-VIII Gherteniş şi înv. Dorina Chepşta, Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia
Metode tradiţionale/ moderne în abordarea matematicii - prof. Ionela Dobrescu şi prof. Mihaela Matei, Şcoala cu cls. I-VIII Ocna de Fier
Metode alternative de evaluare - prof. Daniela Lupulescu, prof. Florica Raicu, Şcoala cu clasele I-VIII Gherteniş
Experiment şi creativitate în cercul de creaţie culturală „Mircea Sântimbreanu” al Şcolii cu clasele I-VIII Berzovia - prof. dr. Călin Grigore Chincea, Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia
Obţinerea succesului şcolar printr-un curriculum creativ şi inovator - inst. Loredana Moatăr şi prof. Ion Moatăr, Şcoala cu clasele I-VIII nr.1 Bocşa
Proiectare pedagogică şi tehnologie educaţională- înv. Dimitrie Ioan Madina, Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia şi înv. Adina Monica Gaşpar-Chiodan , Şcoala cu clasele I-VIII Gherteniş
Întâlnirea de dimineaţă - inst. Giorgeta Gherga, Şcoala cu clasele I-VIII Urseni şi ed. Nicoleta Pascu, GPN nr. 12 Timişoara
„Non scholae, sed vitae dicimus” - prof. Cătălin Petru Almăjan, Şcoala cu clasele I-VIII Ramna şi prof. Dan Alexandru Miholcea, Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia
Rolul chimiei şi biologiei în viaţa omului - prof. Eleonora Magdalena Băcăoanu, Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia.