Scoala Gimnaziala "Panait Georgescu" Dobra
Dobra, Dambovita

Alte date

Şcoala „Panait Georgescu „Dobra

 

 

Raport anual privind aplicarea Legii 544/2001 pentru anul 2015

 

În condiţiile în care se vorbeşte atât de mult de corupţie în toate structurile statului, era inevitabilă apariţia acestui fenomen şi în acest sector, sectorul educaţional. Se vorbeşte de prevenire şi combatere a corupţiei, lucru care nu se poate realiza fără un plan, o strategie bine pusă la punct pe termen mediu şi lung, iar locul de unde trebuie să începem este ,desigur, educaţia pentru asigurarea succesului acestor demersuri.

In cadrul Strategiei Naționale Anticorupție pe perioada 2012-2015, s-a renunțat la abordarea sectorială, responsabilitatea implementării măsurilor vizate de SNA 2012-2015 fiind la acest moment în sarcina tuturor instituțiilor din sector public, inclusiv a celor din sectorul educațional.

Valorile fundamentale promovate de strategie sunt:

-   Educația – promovarea rolului fundamental al educației în societate

- Integritatea – promovarea responsabilității morale, civice, sociale și profesionale a personalului implicat în sistemul educațional

- Transparența – asigurarea vizibilității și accesibilității deciziilor, cu informarea și coparticiparea societății civile

- Obiectivitatea – asigurarea imparțialității și nediscriminării în întreaga activitate desfășurată la nivelul sistemului educațional

- Prioritatea interesului public – datoria responsabililor din cadrul sistemului educațional de a considera interesul public mai presus de orice alt interes

Principiile promovate de strategie sunt:

- Principiul prevenirii corupției pe termen mediu și lung, în baza căruia demersurile de prevenire a corupției fac obiectul unei abordări strategice, bine planificate și sustenabile.

- Principiul calității actului educațional, în baza căruia activitățile din învățământul preuniversitar și universitar se raportează la standarde de calitate și la bune practici naționale și internaționale.

- Principiul echității, nediscriminării și al egalității de șanse, în baza căruia accesul la învățare, cât și procesele de selecție, promovare și evaluare a personalului din sistemul de învățământ se realizează în mod echitabil, fără discriminare.

- Principiul statului de drept, în baza căruia este consacrată supremația legii, toți cetățenii fiind egali în fața acesteia.

- Principiul responsabilității potrivit căruia autoritățile statului răspund pentru îndeplinirea atribuțiilor ce le revin în domeniul prevenirii și combaterii corupției.

- Principiul cooperării și coerenței, ce vizează necesitatea cooperării cu instituțiile cu competențe în prevenirea și combaterea corupției.

- Principiul consultării societății civile și al dialogului social, care impune transparența deciziilor și a rezultatelor și consultarea membrilor societății civile în cadrul acestui proces.

- Principiul comportamentului etic care presupune ca personalul din sectorul educațional să acționeze într-o manieră responsabilă din punct de vedere etic.

- Principiul proporționalității în elaborarea și punerea în aplicare a procedurilor anticorupție, conform căruia instituțiile publice trebuie să elaboreze și să aplice proceduri proporționale cu riscurile și vulnerabilitățile instituționale la corupție.

Obiective si masuri urmarite la Scoala Dobra:

-Imbunatatirea strategiilor de comunicare pe teme de anticoruptie la nivelul unitatii de invatamant, care sa ia in calcul potentialele riscuri si vulnerabilitati la coruptie:

-Aprobarea,implementarte si monitorizarea aplicarii Codului etic pentru invatamantul preuniversitar;

-Desfasurarea de actiuni de promovare a prevederilor Codului de etica pentru invatamantul preuniversitar;

–Consolidarea unor sisteme interne de management si asigurarea calitatii la nivelul unitatilor scolare care sa asigure transparenta si responsabilitatea institutionala cu privire la aspectele legate de etica profesionala si de performantele profesionale;

 

-Prevenirea conflictelor de interese in gestionarea fondurilor publice in sectorul educational prin elaborarea unor proceduri specifice;

 

- Monitorizarea video si audio a concursurilor si examenelor nationale organizate in sistemul educational;

.- Elaborarea unui Cod de etica al elevilor raportat la codul etic pentru invatamantul preuniversitar;

.- Elaborarea unui Cod de etica al  profesorilor raportat la codul etic pentru invatamantul preuniversitar.

 

Prevederile ,,Codului de etică al cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar” au fost aduse la cunoştinţa cadrelor didactice atât în cadrul consiliului profesoral cât şi în cadrul comisiilor  metodice ..

Tema ,,anticorupţiei” a fost abordată şi în planificarea activităţilor extracurriculare de la clasele a VII-a şi a VIII-a urmând să fie discutată şi să fie luate la cunoştinţă opiniile elevilor  în legătură cu acest subiect.

Examenele de evaluare naţională, concursurile, olimpiadele organizate în şcoala noastră s-au desfăşurat cu transparenţa şi seriozitatea impusă de deontologia cadrelor didactice, iar pentru aceasta stau mărturie rapoartele de monitorizare a concursurilor şi examenelor naţionale, care atestă că prin folosirea camerelor de supraveghere în timpul examenului, printr-o supraveghere strictă şi permanentă a desfăşurării acestora , s-au obţinut rezultate bune şi foarte bune care fac cinste şcolii promovând-o ca fiind o şcoală serioasă, cu oameni care îşi fac datoria şi sunt gata să răspundă în faţa tuturor, părinţi, elevi, inspectori etc  pentru ceea ce fac.

În cadrul Săptămânii Altfel s-a desfăşura o campanie de prevenire a faptelor de corupţie în şcoli, iniţiată de membrii Comisiei Anticorupţie .

În cadrul orelor  de dirigentie au fost reamintite acestora  prevederile ,,Codului de etică al elevilor”, au fost aduse la cunoştinţa elevilor informaţii în legătură cu buna desfăşurare a examenelor naţionale, pentru aceasta existând un număr de telefon, Tel Verde 0800 801 100 , telefon la care elevii, părinţii dar şi cadrele didactice pot semnala actele  de corupţie din şcoli în fiecare zi , de luni până vineri, între orele 9-19.

 

Director,prof. Serban Gheorghe