Legenda mărțișorului

Au fost odată ca niciodată doi fluturași, unul alb și altul roșu. Aceștia erau mereu luați în râs de ceilalți fluturași, fiindcă îşi imaginau  că erau cei mai urâti că ei şi de aceea nu erau acceptaţi.

Fluturașii s-au hotârat să plece departe, în alte ținuturi, în care să afle  locuri mai primitoare. Așa au și făcut. Au zburat până au ajuns, la începutul primăverii, într-o împărăție, în care domnitorul căuta un dar potrivit soției sale. Regina se plimba prin grădină, când a văzut cei doi fluturași mirifici, care dansau în aer. Cum i-a văzut, a fugit la împărat şi i-a cerut să îi dăruiască cei doi fluturași. Acesta a mers să îi culeagă din zbor, dar micuții s-au rugat să nu le facă vreun rău, ci să găsească o altă cale de a o bucura pe regină.Regele s-a înduplecat, dar nu a renunţat la dorinţa de a-şi face soţia fericită.  El s-a sfătuit cu înțelepții regatului și a hotărât că ar fi mai bine să îi confecţioneze împărătesei o pereche de cercei, un colier și o brățară, toate după chipul şi asemănarea celor doi  cei doi fluturași. Acesteia i-au plăcut atât de mult darurile de la soțul ei, încât de atunci le poartă în fiecare an, pe parcursul lunii martie.

De atunci,  toţi locuitorii pământului poartă  mărţişoare, copiind exemplul reginei. Cât despre fluturaşi, nu s-au mai simţit niciodată urâţi şi au ales să trăiască veşnic în împărăţia mărţişoarelor.

Farcaş Carolina, clasa a VI-a A

Mesajul pădurii

Era o zi frumoasă de august. Tocmai  ajunsesem  la munte. Aerul puternic îmi gâdila plăcut nările, iar peisajul vesel, ca de obicei, părea că mă salută prietenos.

M-am afundat  în pădurea de la poalele muntelui, mânat de dorinţa de a adulmeca din nou aerul curat al acesteia. La un moment dat,am auzit un glas care îmi şoptea ceva în surdină,dar nu am dat importanţă. Nu a trecut mult timp şi am auzit din nou acelaşi glas. Atunci, am întrebat:

-Cine mă strigă aşa insistent ?

- Sunt eu, pădurea!

- Nu te cred, pădurea nu poate vorbi, nu are glas... Vino în faţa mea, ca  să te văd şi poate că aşa mă vei convinge.

Atunci, în faţa mea, a aparut o făptură nemaiîntâlnită:o zână ce purta pe cap o cunună bătută în smaralde, îmbrăcată într-o rochie ţesută  din flori multicolore, iar în picioare purta pantofi de  o culoare ireală.

-De undemă cunoşti? am întrebat-o.

-Asta nu contează, important este  că am nevoie de ajutorul tău.

-Cum te pot ajuta? Eu sunt o simplă fiinţă, iar tu eşti însăşi  natura.

-Numai tu mă poţi ajuta. Vezi tu, o mare parte a oamenilor este rea şi defrişează exagerat. Dacă vor continua aşa,  nimeni nu va mai şti cum este să respire aer curat.

-Multumesc că m-ai avertizat. Promit că voi transmite tuturor prietenilor mei mesajul tău. Vom organiza activităţi variate, prin care să atragem atenţia asupra pericolului care ne ameninţă.

-Am încredere în tine, tocmai de aceea te-am ales mesagerul meu! Zis şi făcut: m-am întors la cabană şi le-am spus tuturor despre discuţia mea cu pădurea.

De atunci, sunt un partizan al salvării pădurilor şi al mediului înconjurător. Haideti cu toţii să ne unim forţele, pentru a salva această lume minunată!

Barbu Sebastian Marian

Cls.a V-a A

Darul Crăiesei -Pădure

Este o zi de vară. Natura abundă de viaţă. Florile răspânind o simfonie de  mirosuri îmbătătoare dansează în cinstea stăpânei lor:Crăiasa- Pădure. Insectele şi păsările cântă frumuseţea din jur.

Aflată într-o excursie cu familia, o fată vede,  pe o pajiste,  un băiat care se joac cu crengile  rupte copacilor din apropiere; în plus, este neglijent cu mediul înconjurător şi aruncă gunoaie.

-Nu mai rupe crengile copacilor şi nu mai arunca gunoaie! intervine fata, extrem de intrigată  .

-De ce? Ce-ţi pasă ţie? îi răspunde băiatul mirat.

-Pentru că tu poate ai venit doar în vizită, dar gândeşte-te şi la ceilalţi, la locuitorii acestei păduri, de exemplu!

Pădurea aude conversaţia fetei cu băiatul şi observă că acesta încearcă să -şi repare greşelile.

Mai târziu, pe când fetiţa se juca,  Crăiasa-Pădure a trimis după aceasta un sol de-al ei: Porumbelul de Aur. Copila a văzut porumbelul şi l-a urmărit, încercând să-i ofere firimituri de pâine cu gem. În cele din urmă, aceasta  l-a ademenit  şi l-a întrebat, în timp ce îl hrănea.:

-Ce fel de porumbel eşti tu? Nu am mai văzut niciunul cu  penajul aurit.

-Eu sunt mesagerul Crăiesei Păduri şi aceasta m-a trimis după tine, ca să te conduc la ea.

-Da? întrebă fetiţa neîncrezătoare.

-Stăpâna mea a văzut ce fapta  bună ai săvârşit azi, iar  animalele şi plantele i-au povestit  cum le ocroteşti.

Fata a înţeles motivul şi a urmat porumbelul până în mijlocul pădurii.

-Am ajuns! şi porumbelul face o plecăciune în faţa celui mai bătrân copac.

-Bine ai venit în sălaşul meu, fetiţă inimoasă, zice copacul.

-Am aflat că m-ai chemat pe tărâmul  tău.

-Doresc să   te răsplătesc  pentru nenumăratele tale fapte bune. Îţi vom oferi ceva special. Dacă accepţi darul nostru, vei putea vorbi cu toate vieţuitoarele Terrei.

-E  un dar nemaipomenit! Îl accept cu încântare!

Imediat ce a ajuns  acasă, a început să înţeleagă limba  peştilor din acvariu, a păsărilor de pe crengile copacilor din faţa casei ei… De atunci, ea a  trăit în pace şi armonie  cu toate vieţuitoarele pământului, şi a avut grijă ca ele să nu mai sufere din pricina neglijenţei şi nepăsării unora dintre semenii noştri. Şi nu trece  o zi fără ca fetiţa să nu se gândească la Crăiasa-Pădure şi la Porumbelul de Aur.

Farcaş Carolina Iuliana, clasa a VI-a A

Simfonia primăverii

Azi, m-am trezit mai de dimineață. Razele soarelui- mire imi învăluiau chipul într-o lumină puternică. M-am îndreptat spre fereastă: natura se gătise de sărbătoare.

Am deschis larg fereastra, ca să-i admir veșmântul mătăsos, de un verde crud. Își tivise floricele mulicolore și răspândea în jur un aer viu și proaspăt. Renunțase demult la vălul misterios și ne privea cu ochi de violete.

Părea o zână cu plete blonde, care adunase la sânul ei protector toate vietățile: mielușei și iezi, păsări călătoare, gâze și fluturi multicolori.

În depărtare, copacii dansau sub adierea vântului primăvăratic. Zâna scosese bagheta magică și îi înveșmântase în nuanțe pastelate. Erau mândrii de aspectul lor cel nou!

Cu degetele-i fragede de ram, mă chema și pe mine în mijlocul ei, ca să mă umplu de fericire și să înțeleg că acesta este miracolul vieții.

Andron Oana, VII D