Scoala Gimnaziala Nr.1 Dragoesti
Dragoesti, Valcea

Prezentare

Comuna Dragoesti este asezata in partea de sud a municipiului Ramnicu Valcea, la o distanta de 40 de km, la nord de municipiul Dragasani la o distanta de 25 km, pe partea stanga a raului Olt. Localitatea Dragoesti se afla situata la altitudine de 184 m, latitudine 44 37 30” si este delimitata la est de teritoriul comunei Vitomiresti, la nord comuna Olanu, la vest comuna Ionesti si Orlesti si la sud comuna Dobroteasa. Cele trei sate ce alcatuiesc comuna sunt asezate in felul urmator: N-S satul Dragoesti, S-V satul Geamana, S-V satul Buciumeni. Satul Geamana se afla de-a lungul paraului Geamana, care imparte satul in doua, paraul se varsa in raul Olt in punctul barajului Hidrocentralei Zavideni. Satul Buciumeni,in partea S-V a comunei, in continuarea satului Geamana si anume pe partea stanga a paraului Geamana. Satul Dragoesti cel mai mare sat care se intinde pe o distanta de 6 km la N de cele doua sate anterior descrise, de-a lungul raului Olt.

Comuna e taiata longitudinal de soseaua Slatina- Campu Mare-Dragoesti-Galicea-Ramnicu Valcea. Teritoriul comunei face parte din subunitatea Piemontului Getic (Podisul Getic) prezentand un relief variat cu coline joase, cu dealuri pe directia N-V si platouri inalte cu expunere in general nord-vestica, fragmente de mici parauri si vai cu directia de scurgere de la E la V.

SCURT ISTORIC

După Unirea Principatelor Române s-a pus tot mai insistent problema răspândirii învăţământului în toată ţara, aceasta fiind una din cele mai importante probleme de stat. Domnitorul Alexandru loan Cuza îşi exprimă dorinţa de a culturaliza masele. Proclamaţia lui suna astfel: „înzestraţi-vă satele cu aşezăminte folositoare vouă şi urmaşilor voştri. Statorniciţi mai des şi pretutindenea şcoli unde copiii voştri să desăvârşească cunoştinţe trebuincioase a fi buni plugari şi buni creştini. Actul din 2 mai v-a dat la toţi drepturi, învăţaţi pe copiii voştri a le preţui şi a le întrebuinţa".

După acest eveniment istoric începe o activitate febrilă pentru a da avânt învăţământului. In 1864 se votează Legea Instrucţiunii Publice care avea la bază ideea organizării şi răspândirii învăţământului în ţară, înfiinţarea de şcoli săteşti în satele ţării. Se lucrează la programe pentru diferite şcoli, la proiecte de organizare a învăţământului, se trece la înfiinţarea şi perfecţionarea şcolilor la sate.

Se pare că în comuna Drăgoeşti, în Buciumeni şi în Geamăna, în 1860 luaseră deja fiinţă şcoli. În argumentarea acestei păreri aducem afirmaţiile din „Pagini de istorie", pag. 154: „La despărţitura Oltului, la satele anume: Câmpu Mare, Geamăna, Dobroteasa, Buciumeni, cătunul Drăgoeşti, Casa Veche Dejeşti, Sâmbureşti, Făgeţel etc., acestea sunt oarecum primitoare de reparaţii şi peste prea puţin timp a se clădi din nou dintr-însele". De fapt, citatul aparţine revizorului şcolar Tănase Constantin care inspectase şcolile existente   şi constatase starea lor. Conform acestei afirmaţii existau şcoli în toate cele trei sate ale comunei Drăgoeşti în anul 1859-1860. Tot din această perioadă există un raport în care se arată că şcolile de aici, ca multe altele, foloseau ca formă de învăţământ acele tăbliţe pe care se scria. La data de 25 mai 1857 se dădea un examen pentru verificarea cunoştinţelor învăţătorilor.

            Arhiva Şcolii cu clasele I-VIII Drăgoeşti deţine documente ce atestă funcţionarea şcolii abia din anul 1893.

Dar din aceleaşi documente reiese faptul că în anul 1893 mai erau înscrişi elevi şi în alte clase: a Il-a, a IlI-a, a IV-a, a V-a, ceea ce întăreşte ideea că şcoala mare fiinţa mai de mult. Poate exista şi alternativa că elevii găsiţi în aceste alte clase decât clasa I ar fi urmat cursurile la o altă şcoală, din vreo comună apropiată.

În evoluţia sa de la începuturi şi până azi se pot distinge următoarele etape:

  • Şcoala primară mixtă cu cursuri complementare sau supraprimare, din
    1893- 1948;
  • Şcoala elementară cu clasele I-VIII din 1948-1964;
  • Şcoala generală de VII ani, 1964-1969;
  • Şcoala generală de X ani
  • Şcoala cu clasele I-VIII

Şcoala primară mixtă cu cursuri complementare sau supraprimare, din 1893- 1948

Este demn de amintit că în acele vremuri de demult, era o totală lipsă de intelectuali (în accepţia de atunci a cuvântului) şi nu putem aminti decât preotul satului pentru că învăţătorii aveau de obicei slabe cunoştinţe de cultură. Câţiva scribi serveau interesele primăriei. Copiii din sat, şcoala spre care se îndreptau ei, era o simplă baracă de lemn întunecată. Mai târziu a fost curăţată, aranjată şi transformată în sală de clasă. Era amplasată într-un colţ de luncă pe malul Oltului, la S şi vecină cu biserica din Drăgoeştii de Sus. Uşile acestei încăperi se deschid odată cu începerea anului şcolar 1893-1894 (nu se ştie exact ziua), lăsând să păşească pragul ei cei 40 de elevi: clasa I-22 elevi; clasa II-a: 8, clasa a IlI-a: 5, clasa a IV-a: 3; clasa a V-a: 2.

Programul de lucru era de la 9 la 12 şi după amiaza 14-16.

Clasa era dotată cu 5 bănci, o tablă, catedră, 12 tablouri, hărţile continentelor, harta României, harta judeţului Olt. Ca obiecte de învăţământ pentru clasele I-IV erau: gramatica, citirea, istoria, compoziţia, matematica, geografia, religia, intuiţia, ştiinţele fizice-naturale, exerciţii de liberă reproducere, gimnastica şi cântul. Lucrul manual se făcea numai cu fetele. Notarea se face de la l la 10. Nota l se întâlneşte foarte rar; sunt frecvent folosite notele 5 şi 6; nota 9 rar de tot, iar 10 aproape deloc. La fiecare obiect, elevii primeau câte o notă pe lună, media generală la sfârşitul anului, în anul şcolar 1893/1894, învăţător este Alexandrina Tănăsescu, care este şi directoarea şcolii. Aceasta are meritul de a fi primul învăţător al cărui nume s-a păstrat şi care a împărtăşit din tezaurul ştiinţei şi culturii micilor ascultători.

Începerea cursurilor anului şcolar 1894/1895 se face cu învăţătorul C. Popescu. Acesta este suplinit, de câte ori lipseşte, de preotul N. Mihăilescu. Suplinirea învăţătorilor de către preoţi este des întâlnită în funcţionarea ulterioară a şcolilor. Învăţătorul C. Popescu conduce şcoala până la 7 dec. 1894, apoi urmează învăţătorul C.G. Didicescu.

Între 7 dec.şi 9 ian. 1895, şcoala a fost închisă, abia atunci învăţătorul Didicescu a reluat cursurile. Învăţătorul Didicescu câştigă inimile discipolilor săi, ale sătenilor, credincios portului popular rămâne tradiţional, în costum ţărănesc. El străbate zilnic distanţa Fişcălia -   Drăgoeşti până în anul 1901. Amintirea vechiului dascăl a rămas vie decenii de-a rândul în inima celor care l-au cunoscut, pe care i-a învăţat carte şi care au mai putut vorbi despre el în anii 1970-1975 (Toma Barangă şi Radu Croitoru). Este urmat apoi de învăţătoarea suplinitoare, d-na   Tarsiţa Dogenu, înlocuită la scurtă vreme de doamna Alexandrina Princip - absolventă a secţiei normale a azilului, care rămâne până în 1907. Treptat, numărul elevilor înscrişi creşte, astfel că în 1900 avem 99 elevi repartizaţi astfel: clasa I, 42; clasa a II-a, 12; clasa a III-a, 17; clasa a IV-a, 15; clasa a V-a, 7.

Învăţătorul Alexandru Teodorescu este nemulţumit de felul cum se desfăşoară procesul de învăţământ în vechea şi mica încăpere, solicită tot mai des sprijinul autorităţilor comunale, face tot posibilul pentru a îmbunătăţi procesul de învăţământ: construieşte bănci noi, introduce lucrul manual pentru băieţi, întreţine ordinea şi curăţenia.

În noul an de învăţământ 1909/1910 cererile sunt satisfăcute, astfel că au un local nou de şcoală donat de Alexandru Iliescu. Acesta are locuinţă pentru învăţător, dar acesta din urmă nu o ocupă. Este situat în cătunul Bărăngeşti, dotat cu 8 pupitre de câte 4 elevi, 4 bănci lungi, un dulap, o tablă. Conducătorul şcolii se numeşte diriginte.

La această şcoală, la sfârşitul fiecărui an şcolar se întâlneau elevii de la şcolile Dejeşti, Sâmbureşti, Ciomăgeşti, Casa-Veche, Dobroteasa pentru a da examen de absolvire al anului respectiv. Din comisie făcea parte un revizor şcolar care făcea aprecieri generale asupra felului în care erau pregătiţi elevii. Copiii erau repartizaţi pe divizii. Erau 4 divizii şi fiecare cuprindea elevi din câte o clasă. Se dădeau calificative pentru purtare. Astfel, se spunea: conduită bună, slabă, de mijloc, sau silinţă mare, mică, încordată, slabă, sau atenţiune încordată, straşnic încordată, puţin susţinută, destinsă, slabă etc. De asemenea, din documente reiese că elevii care nu veneau deloc la şcoală erau amendaţi, dar nu ştim dacă amenzile erau încasate.

Şcoala primeşte numele de „Şcoala primară mixtă Alexandru Iliescu", nume ce-1 poartă până în 1948. Aşa cum arăta, era cu adevărat o şcoală luminoasă, încăpătoare; renovată total, a devenit localul şcolii elementare Drăgoeşti, până în 1968 când clasele V-VIII s-au mutat într-un nou local de şcoală, cel de azi. Funcţionarea în localul cedat de d-1 Alexandru Iliescu începe în anul şcolar 1914-1915. Cu toate că localul este corespunzător, lipseşte mobilierul. Frecventa se menţine în continuare redusă, iar la începutul acestui an din 113 elevi înscrişi frecventează numai 36, învăţătorul avea 120 lei / lună salariu.

Printre cei care azi sunt oameni de seamă şi care au trecut pe la şcoala Drăgoeşti sunt următorii: dr. Filip Constantin din Boncani, dr. Rădulescu Dumitru, ing. Cojocaru Ion, Cojocaru Constantin, Cojocaru D. Ion, Geantă Constantin, prof.şi înv. Pănoiu Ion, Barangă Gheorghe, Vânt Constantin, Petrişor Nicolae. Este de amintit numele prof. univ. Silviu Neguţ.

Şcoala elementară cu clasele I-VII din 1948-1964

După reforma învăţământului din 1948, în comuna Drăgoeşti s-au înfiinţat clasele V-VII, şcoala se va numi, începând din 1948-1949 „Şcoala elementară mixtă de VII clase". Se înfiinţează al 5-lea post. Se diferenţiază învăţământul pe cicluri: ciclul I - clasele I-IV, ciclul II: V-VII. La ciclul II predau tot învăţătorii. Şcoala are un lot şcolar care este muncit de elevi. Manualele sunt insuficiente, în 1948/1949 se înscriu 179 elevi: clasa I - 54; clasa a II-a: 27; clasa a III-a: 29; clasa a IV-a: 24; clasa a V-a: 27; clasa a VI-a:18.

În anul şcolar 1950/1951 catedrele pe specialităţi încep a fi ocupate de profesori suplinitori, iar învăţătorii care predaseră la ciclul al II-lea vor trece pe catedre de învăţători. Dintre profesorii nou-veniţi, amintim: Tamara Baran - profesoară de ştiinţe naturale (fiii săi, Coca şi Gogu Baran, trecuţi prin această şcoală sunt azi profesori universitari), Emil Petrişor   - profesor matematică, Mitacu Matei -profesor limba rusă, Filofteia Barangă (ajunsă ulterior prof. univ.). O nouă perioadă de directorat începe cu învăţătorul Necşulescu Petre în anul şcolar 1951-1952, care lucrase până atunci ca învăţător la şcoala noastră, dar şi la Dejeşti şi Geamăna, în perioada 15 iunie 1949-15 iunie 1950 a lucrat ca referent principal - şeful secţiei de artă şi cultură al Plăşii Vultureşti, comitetul provizoriu al Plăşii.

În 1952 ia fiinţă internatul pentru cazarea elevilor din Dejeşti, Olanu, Doneşti şi char Drăgoeşti (cei mai îndepărtaţi de şcoală). Acestor elevi li se dau burse cu care li se asigura cantina şi dormitul. Erau supravegheaţi de pedagog Băiaşu Ion, internatul avea administrator, cetăţean din comună, fără pregătire, bucătăreasă care mai târziu devine femeie de serviciu a şcolii. Internatul era amenajat în casa părintelui Neguţ Nicolae, care fusese confiscată de comunişti. De la reforma învăţământului din 1948, anul şcolar se împarte în 4 pătrare. Al 4-lea pătrar îl constituie vacanţa mare, iar anul şcolar începe pe data de l septembrie.

Acţiunea de alfabetizare a populaţiei continuă, învăţătorii şi profesorii sprijină construcţia căminului cultural. Perioada 1950-1960 a fost fructuoasă în ceea ce priveşte pregătirea elevilor, printre absolvenţii Şcolii elementare Drăgoeşti în această perioadă amintim pe doctorul în ştiinţe Gheorghe Ancuţoiu, ajuns profesor la Facultatea Politehnică din Bucureşti şi pe doctor în ştiinţe Silviu Neguţ, profesor la Facultatea Politehnică din Timişoara. Din promoţiile imediat următoare anilor 1955 s-au ridicat profesori, medici, ingineri, tehnicieni, contabili, asistenţi medicali, muncitori calificaţi: medic Florea Gheorghe, inginerii Neguţ loan, losif Nicolae, losif Constantin, Popescu Ion, Oprea Ion, Voinescu Ionel, profesorii Bonciu Filofteia, Croitoru Măria, loniţă Filofteia, Cosma Gheorghe, Cosma Cornel, Pistol Maria, Ciucă Ion ş.a.

Şcoala Generală de 8 ani

În anul şcolar 1964/1965 se pune problema generalizării învăţământului de 8 ani. Părinţii elevilor mai slabi la învăţătură s-au obişnuit mai greu cu această idee. Problema construirii unui nou local de şcoală spaţios pentru numărul mare de elevi ce aveau să vină la şcoală se pusese cu ceva ani în urmă (1957-1958) în timpul funcţionării ca secretar al Sfatului popular a tehn.constr. Costea Florin.

            Şcoala veche nu mai corespunde numărului mare de elevi şi cerinţelor moderne de învăţământ. De aceea, se elaborează planul de construcţie al noului local de şcoală, împreună cu secretarul mai sus-amintit, întreg colectivul didactic a efectuat ore de muncă patriotică. Directorul Popescu Petre a ştiut să organizeze judicios activitatea şi să coordoneze desfăşurarea construcţiei şcolii, iar o contribuţie însemnată la înălţarea modernului edificiu aduce secretarul şcolii, Necşulescu Petre, a cărei responsabilitate a fost foarte mare. Creată după ultimele necesităţi ale învăţământului, şcoala are toate condiţiile cerute în desfăşurarea procesului instructiv-educativ: 8 săli spaţioase, bibliotecă, laborator cu anexele sale, încăperi pentru birouri. Treptat, catedrele încep a se completa numai cu profesori calificaţi

Şcoala Generală de 10 ani

În anul şcolar 1969-1970 direcţiunea şcolii este preluată de prof. Mihail Comănescu, absolvent al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Matematică-Fizică. Conduce şcoala cu întrerupere doar de un an după Revoluţie, până în anul 1998(7). Sub egida directorului Comănescu Mihail, şcoala a beneficiat de o puternică bază tehnico-materială. S-au cumpărat perdele pentru coridoarele şcolii, cancelarie, bibliotecă, birouri; tablouri pentru toate clasele şi alte încăperi, linoleum pentru cele două coridoare, covoare, feţe de masă pentru cancelarie, secretariat, direcţiune, mobilier adecvat pentru cancelarie, suporturi flori etc. O altă grijă a fost aceea de a înzestra laboratorul şcolii cu materialele necesare, aparatură, instrumentar şi substanţe necesare funcţionării conform normelor şcolare. Şcoala funcţionează cu clase paralele din 1960/1961.

            Activităţile cu fetele - obiect la care se predau cunoştinţe practice şi teoretice de menaj, gospodărie, cusături, croitorie se fac numai cu acele fete care nu doreau să participe la ansamblul cultural sau sportiv, întrucât învătântul la nivel naţional capătă tot mai mult caracter practic, punându-se accent pe pregătirea elevilor pentru producţie şi pentru că se face educaţie prin muncă şi pentru muncă, în şcoală se înfiinţează atelierul şcolar (1971/1972). În acest sens, o activitate susţinută şi competentă o are profesorul de biologie Barangă Gheorghe. Elevele au efectuat tablouri cusute, lucrături din croşetă, feţe de masă cusute, brodate, mai ales din broderie fină, sub conducerea profesoarei Comănescu Filofteia, iar băieţii efectuau coşuri împletite din nuiele, ştergători, obiecte de artizanat din lemn sub aceeaşi îndrumare a prof. Barangă Gheorghe. Şcoala are un lot şcolar pe care-l cultivă în fiecare an, cu diferite producţii de legume. Toate lucrările sunt efectuate de elevi, produsele sunt vândute, iar sumele rezultate sunt folosite în scopuri şcolare.

- extras din „File de monografie

DRAGOESTII DE PE VALEA OLTULUI”

prof. Gheorghe Baranga, prof. Maria Pistol