Un mediu educaţional compatibilizat cu reperele caracteristice vremii noastre, apt să stimuleze producerea de cunoaştere şi competenţe acţionale, ni se dezvăluie într-o ofertă completă, conformă viziunii : ”Şcoala noastră va căuta să satisfacă nevoia fiecărui elev de a deveni o persoană proactivă şi proinovativă”.

Deviza şcolii ”O şcoală pentru fiecare”

La 28 aprilie 1838, satele buzoiene îşi trimiteau candidaţii de învăţători la Şcoala Normală a judeţului, în cadrul căreia aceştia făceau cursuri timp de 3 ani şi primeau titlul de învăţător, în urma recomandărilor profesorilor. La întoarcerea în sat, învăţătorul pregătea copiii la scriere, citire, socotit, instrucţie catihetică, durata cursurilor fiind de 2 ani.1 Dorinţa de ştiinţă de carte a sătenilor măteşteni a dus, în 1838, la îndrumarea către Şcoala Normală a unui candidat de învăţător. Şcoala „ publică comunală ”se deschide în iarna anului 1842 şi, pentru confirmarea acestui act deosebit de important, a fost înaintat Eforiei „ Catalogul candidaţilor de învăţători pe la satele judeţului Buzău cu însemnarea de cậnd au început învăţătura cu copiii săteni şi câţi şcolari au avut fiecare în şcoala sa în iarna 1842 ”. Conform acestui valoros catalog , în Măteşti se deschide o şcoală comunală, cu număr mediu de elevi 11, începậnd cu luna noiembrie.2 Deşi alte informaţii scrise despre începuturile şcolii Măteşti nu s-au păstrat, sătenii au auzit din bătrâni, că pe atunci se învăţa carte în diverse căsuţe mici şi insalubre. Este acelaşi scenariu după care s-a desfăşurat învăţătura în mai toate satele buzoiene. Şcoala din Măteşti nu a avut local propriu, a funcţionat prin casele satenilor, de aceea obştea satului a hotărât să construiască un local pentru învăţătură. În anul 1904, pe terenul donat de obşte în centrul satului se dă în funcţiune o clădire din cărămidă, învelită cu ţiglă având trei încăperi: o sală de clasă, cancelarie şi sală de trecere.13 Şcoala nu are dependinţe, iar gardul împrejmuieşte o curte de recreaţie de 200 m² si o grădină şcolară. Documentele vremii nu au păstrat informaţii referitoare la efectivele şcolare, structura cursurilor sau numele învăţătorilor. Evenimentele din anii primului război mondial au dus la întreruperea cursurilor. Satul a fost ocupat de germani şi şcoala a fost închisă. Au urmat zile grele pentru săteni, foame, mizerie, boli, pierderi umane pe frontul de luptă. Ocupaţia germană, instaurată la începutul lunii decembrie 1916, ordona redeschiderea şcolilor pentru anul şcolar 1917-1918. Redeschiderea şcolilor propusă pentru anul şcolar 1917-1918, aduce ca învăţători la Măteşti pe Roza Mezei şi Constantin Manolache, suplinitori ai învăţătorilor mobilizaţi. În evoluţia ulterioară a şcolii au fost întâmpinate numeroase greutăţi. Insuficienţa fondurilor financiare, problema cu care se confrunta majoritatea şcolilor, condiţiile grele de viaţa şi muncă ale slujitorilor şcolii, numărul mare de efective şcolare, lipsa materialului didactic şi a manualelor şcolare au constituit greutăţi care au fost învinse de oameni inimoşi de dascăli cu dragoste de elevi. Dintre aceştia se detaşează figura învăţătorului Dumitru Haşiganu, absolvent al Şcolii Normale din Câmpulung, învăţător înaintat, întors din război, numit la Şcoala Măteşti începând cu 1 septembrie 1920. „Un priceput şi bun dascăl”, acesta reuşeşte să întreţină curăţenia interioară şi exterioară a localului şcolii, să aducă elevii la şcoală într-un număr mai mare (documentele dezvăluindu-ne frecvenţa a 82 de elevi din 95 înscrişi) şi să-i înveţe scrisul, cititul, astfel încât „copiii citesc curent şi dau seamă de cele citite. ” Strădania învăţătorului- diriginte care îşi desfăşoară lecţiile cu 3 divizii de elevi pe 5 clase se loveşte de problemele pe care le aveau în acea perioadă toate şcolile rurale. Se constată lipsa spaţiului, deoarece într-o clasă cu o capacitate de 60 elevi (după normele vremii), învăţau 82, lipsa celui de-al doilea post, datorat frecvenţei mari, şi un buget insuficient al şcolii, care nu permitea decât cheltuieli de întreţinere. Pentru completerea mobilierului şi împrejmuirea şcolii cu gard, distrus în totalitate în timpul războiului, era nevoie de strângerea unei „cotizaţiuni benevole de la părinţii elevilor” , după cum recomanda revizorul şcolar D. Sburlan. Starea materială precară a şcolii măteştene nu l-a împiedicat pe D.Haşiganu să întreţină exemplar un local calificat ca fiind într-o stare satisfăcătoare. „Voioşia şi buna cuviinţă ale elevilor” cinstesc măiestria de educator a învăţătorului devenit institutor rural şi numit director în 1925 ... pentru mai multe detalii despre istoricul scolii puteti consulta lucrarea "Povestile satului" -file de monografie, sub semnatura colectivului de invatatori al scolii, Ed. Alpha MDN, Buzau, 2008