Scoala Gimnaziala Mogos
Mogos, Alba

Proiecte educaţionale

Programului național pilot de tip "Școala după școală"

 

PROGRAMUL NAȚIONAL PILOT DE TIP „ȘCOALĂ DUPĂ ȘCOALĂ” OME NR. 3300/19.02.2021

 

 

 

 

 

Analiza nevoilor elevilor

 

         

 

Ca o consecință a pandemiei și, implicit, a desfășurării activității didactice online, în anul școlar curent, dar și cel anterior, elevii din unitatea noastră școlară au înregistrat lacune în asimilarea unor cunoștințe, nu și-au consolidat competențele specifice din programa școlară, fie din cauza calității conexiunii la internet, a absenței acesteia sau chiar a absenței dispozitivelor necesare, părinții exprimându-și dorința ca ai lor copii să participe la orele remediale.

 

În cazul elevilor din clasele primare se observă necesitatea realizării unor activități remediale, în special la scriere și de asemenea se simte lipsa existenței unor rutine care asigură buna desfășurare a activităților zilnice.

 

Un alt argument care vine în sprijinul necesității activităților remediale îl reprezintă climatul favorabil din clasă și relația profesor-elev care facilitează învățarea.

 

 

 

Scopul și obiectivele proiectului

 

l.Scopul
          Scopul principal al Programului național pilot de tip “Școală după școală” este organizarea, în școlile cu clase de învățământ primar și gimnazial, de activități remediale, în vederea acordării de sprijin elevilor pentru formarea competențelor specifice, sporirea șanselor de succes școlar și de acces la niveluri superioare de educație și diminuarea riscului de părăsire timpurie a școlii, a elevilor aparținând grupurilor vulnerabile, elevi din mediul rural și elevi din comunitățile dezavantajate economic, care nu au avut acces sau au avut acces deficitar la activitățile educaționale desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului.

 

2.Obiectivele proiectului
2. a. Obiectiv general:
          Remedierea, completarea și aprofundarea competentelor dobândite în cadrul orelor desfășurate online, sporirea șanselor de succes școlar, obținerea de rezultate mai bune la sfârșit de semestru/an școlar.

 

2. b. Obiective specifice
•    Furnizarea de servicii educaţionale specializate de către profesorii calificați ai școlii noastre;
•    Managementul procesului de învățare și dezvoltare personală;
•    Educarea elevilor in vederea dobândirii competențelor
•    Prevenirea abandonului școlar și implicit a eșecului școlar, precum şi a problemelor de adaptare şcolară ;

 

•    Stimularea şi dezvoltarea stimei de sine, a conştiinţei propriei identităţi, a comunicării interpersonale şi a relaţionării.

 

 

 

 

 

Grup țintă: elevi din ciclul primar și din ciclul gimnazial

 

Ciclul primar este alcătuit dintr-o grupă de 11 elevi. (2 elevi C.P., 2 elevi clasa I, 4 elevi clasa a III-a, 3 elevi clasa a IV-a)

 

Ciclul gimnazial este alcătuit dintr-o grupă de 15 elevi. (4 elevi de clasa a V-a, 1 elev de clasa a VI-a, 6 elevi de clasa a VII-ași 4 elevi de clasa a VIII-a.)

 

 

 

Resursa umană

 

Echipa pedagogică implicată în derularea programului este formată din cadre didactice calificate angajate la Școala Gimnazială Mogoș.

 

Aceasta are următoarea componență:

 

Pentru ciclul primar:

 

                    Prof. înv. primar Cristea Cristina Lăcrămioara

 

          Pentru ciclul gimnazial:

 

                              Prof. Simioană Mihaiela Adina – Limba și literatura română

 

                              Prof. Sularea Ioan Ovidiu – Matematică

 

  

 

 

 

Responsabilitătile fiecărui membru

 

 

 

Rolul cadrelor didactice implicate în program este de a contribui la consolidarea conținuturilor neasimilate/asimilate lacunar, la sistematizarea acestora și consolidarea competențelor specifice fiecărei discipline la care se realizează activitățile remediale, monitorizarea prezenței și activității elevilor, stimularea implicării active a școlarilor, înregistrarea progresului și evaluarea elevilor.

 

 

 

Modalități de asigurare a calității programului:

 

Cadrele didactice vor propune ca sarcini de lucru elevilor activități diferențiate, în funcție de nivelul de competențe dobândit sau de conținuturile asimilate, de nivelul de dezvoltare cognitiv, stimulând permanent elevii în obținerea randamentului școlar.

 

De asemenea, vor fi întrebuințate fișe de lucru care vizează rezolvarea unor exerciții de la simplu la complex, de la identificarea unor informații, la analiza, compararea, argumentarea unor puncte de vedere etc.;

 

Se vor utiliza metode activ-participative sau jocuri didactice care să-i mobilizeze pe elevi în desfășurarea activităților;

 

 

 

          Metode de evaluare pentru înregistrarea progresului școlar: evaluarea clasică: testul docimologic, observarea sau evaluări moderne: referatul, eseul, chestionarul, proiectul, experimentul, portofoliul individual, aplicații precum: kahoot, wordwall etc, dar și  analiza rezultatelor şcolare la sfârșitul semestrului/anului școlar.

 

 

 

          Program: 5 ore/ săptămână pentru fiecare grupă desfășurate după terminarea programului școlar obligatoriu.

 

 

 

 

 

Obs: Dacă va fi necesar, se vor desfășura activități remediale și pe perioada vacanței!

 

 

 

DURATA PROIECTULUI: 08 martie 2021-18 iunie 2021

 

 

 

DIRECTOR,

 

PROF. SIMIOANĂ MIHAIELA ADINA

 

 

 

 

 

Cerere Program național pilot de tip ,,Școală după școală” OME nr. 3300/19.02.2021

 

 

 

 

 

Domnule Director/ Doamnă  Directoare,

 

 

Subsemnata(ul)_______________________________________________________posesor al C.I. seria______nr._____________cu domiciliul în__________________________________________, sector ___ telefon ___________________, părintele elevului (ei) __________________________ din clasa _______ , an şcolar _________/________ , vă rog să aprobaţi înscrierea fiului meu / fiicei mele în Programul național pilot de tip ,,Școală după școală” aprobat prin OMEC nr.3300/19.02.2021, publicat în Monitorul Oficial al României; Partea I din 24.02.2021.

Menţionez că fiul meu / fiica mea îndeplinește criteriile de eligibilitate menționate în art.2, aliniatul 2 din OME nr.3300/19.02.2021, respectiv:

 

CRITERIUL

DA

NU

a)     elevul nu a avut acces sau a avut acces deficitar la activitățile educaționale desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului, întrucât nu dispune de echipamente informatice proprii sau nu beneficiază de conexiune/conexiune fiabilă la internet;

 

 

b)     elevul se află în situație de corigență la sfârșitul semestrului I al anului școlar 2020-2021 sau are situația școlară neîncheiată la cel puțin o disciplină;

 

 

c)     elevul are nevoie de ore remediale, necesitate dovedită de rezultatele școlare obținute în semestrul anterior sau la evaluarea inițială de la începutul semestrului în derulare;

 

 

 

In conformitate cu art. 3, pentru cei care se încadrează la criteriul a) se va completa DECLARAȚIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE, anexă la prezenta cerere.

 

 

 

DATA,                                                                     SEMNĂTURA,

 

_____________________                                Tata ______________________

                                                                          Mama_____________________

 

 

 

           

 

Anexă la Cererea de participare la Programul național pilot de tip ,,Școală după școală” aprobat cu OMEC nr. 3300/19.02.2021

 

 

 

 

 

 

DECLARAȚIE,

 

 

Subsemnata(ul)_______________________________________________________posesor al C.I. seria______nr._____________ cu domiciliul în__________________________________________, _____________________________________________sector ___   telefon ___________________, părintele elevului (ei) ________________________________________________________ din clasa a_____________, an şcolar ________ /________ , la Şcoala                                         , declar pe propria răspundere că fiul meu / fiica mea nu a avut acces sau a avut acces deficitar la activitățile educaționale desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului, întrucât nu dispune de echipamente informatice proprii sau nu beneficiază de conexiune/conexiune fiabilă la internet.

            Drept pentru care susțin și semnez prezenta declarație pe propria răspundere.

 

 

 

 

DATA,                                                                                      Nume și prenume părinte/tutore legal

 

_______________                                                                  ______________________________

                

 

 

                                                                                                  SEMNĂTURA ________________

 

Nr. 81/03.03.2021

ORARUL

ACTIVITĂȚILOR REMEDIALE PENTRU LUNA MARTIE

Activitățile remediale se vor desfășura după orele de curs

Nr.

crt.

Ziua

Grupa

Disciplina

Nr. ore

Cadru didactic

1.

Luni 08.03.2021

V-VIII

Limba română

Matematică

1

1

Simioană Mihaiela Adina

Sularea Ioan Ovidiu

2.

Miercuri

10.03.2021

V-VIII

Limba română

Istorie

1

1

Simioană Mihaiela Adina

Gheberta Liviu Vasile

3.

Joi

11.03.2021

V-VIII

Matematică

1

Sularea Ioan Ovidiu

4.

Vineri

12.03.2021

V-VIII

Lb. engleză

1

Șincu Irina Elena

5.

Luni

15.03.2021

V-VIII

Limba română

Matematică

1

1

Simioană Mihaiela Adina

Sularea Ioan Ovidiu

6.

Miercuri

17.03.2021

V-VIII

Limba română

Istorie

1

1

Simioană Mihaiela Adina

Gheberta Liviu Vasile

7.

Joi

18.03.2021

V-VIII

Matematică

1

Sularea Ioan Ovidiu

8.

Vineri

19.03.2021

V-VIII

Ed. fizică

1

Pașca Dimitrie Cătălin

9.

Luni

22.03.2021

V-VIII

Limba română

Matematică

1

1

Simioană Mihaiela Adina

Sularea Ioan Ovidiu

10.

Miercuri

24.03.2021

V-VIII

Limba română

1

Simioană Mihaiela Adina

11.

Joi

25.03.2021

V-VIII

Matematică

1

Sularea Ioan Ovidiu

12.

Luni

29.03.2021

V-VIII

Limba română

Matematică

1

1

Simioană Mihaiela Adina

Sularea Ioan Ovidiu

13.

Miercuri

31.03.2021

V-VIII

Limba română

Matematică

1

1

Simioană Mihaiela Adina

Sularea Ioan Ovidiu

X

TOTAL

V-VIII

-

20

-

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nr.

crt.

Ziua

Grupa

Disciplina

Nr. ore

Cadru didactic

1.

Luni 08.03.2021

P-IV

Limba română

Matematică

1

1

Cristea Cristina Lăcrămioara

2.

Marți

09.03.2021

P-IV

Matematică

1

Cristea Cristina Lăcrămioara

3.

Miercuri

10.03.2021

P-IV

Limba română

 

1

 

Cristea Cristina Lăcrămioara

4.

Joi

11.03.2021

P-IV

Matematică

1

Cristea Cristina Lăcrămioara

5.

Vineri

12.03.2021

P-IV

Ed. fizică

1

Pașca Dimitrie Cătălin

6.

Luni

15.03.2021

P-IV

Limba română

Matematică

1

1

Cristea Cristina Lăcrămioara

7.

Marți

16.03.2021

P-IV

Matematică

1

Cristea Cristina Lăcrămioara

8.

Miercuri

17.03.2021

P-IV

Limba română

 

1

 

Cristea Cristina Lăcrămioara

9.

Joi

18.03.2021

P-IV

Matematică

1

Cristea Cristina Lăcrămioara

10.

Vineri

19.03.2021

P-IV

Lb.engleză

1

Șincu Irina Elena

11.

Luni

22.03.2021

P-IV

Limba română

Matematică

1

1

Cristea Cristina Lăcrămioara

12.

Marți

23.03.2021

P-IV

Matematică

1

Cristea Cristina Lăcrămioara

13.

Miercuri

24.03.2021

P-IV

Limba română

1

Cristea Cristina Lăcrămioara

14.

Joi

25.03.2021

P-IV

Matematică

1

Cristea Cristina Lăcrămioara

15.

Luni

29.03.2021

P-IV

Limba română

Matematică

1

1

Cristea Cristina Lăcrămioara

16.

Miercuri

31.03.2021

P-IV

Limba română

 

1

 

Cristea Cristina Lăcrămioara

X

TOTAL

P-IV

-

20

-

 

 

a)     Lista cu elevii care participă la activități remediale în cadrul programului ,,Școală după școală”

ÎNVĂȚĂMÂNT GIMNAZIAL

 

Nr.

crt.

Numele elevului

Prenumele elevului

Clasa

1

COSTINAȘ

DARIUS MIHAI

V

2

CRISTEA

RAREȘ MIHAI

V

3

GHIURA

RADU CRISTIAN

V

4

HĂLĂLAIU

NICOLETA ADINA

V

5

CURTEAN

MEDA DARIA

VI

6

DASCALIUC

SARA MARIA

VII

7

FIȘTER

MARIAN ALEXANDRU

VII

8

GHIOGHIU

IOAN DORIAN

VII

9

GHIURA

VLĂDUȚ IRINEL

VII

10

MICLEA

RADU IOAN

VII

11

SULAREA

DARIA MARIA

VII

12

CRISTEA

IONUȚ GABRIEL

VIII

13

DASCALIUC

ELENA ȘTEFANIA

VIII

14

MOISIU

IOANA

VIII

15

NEGRU

DARIUS IULIAN

VIII

 

b)     Lista elevilor cu cu situația școlară neîncheiată ;

 

Nr.

crt.

Numele elevului

Prenumele elevului

Clasa

1

CURTEAN

MEDA DARIA

VI

 

a)     Lista cu elevii care s-au înscris în programul ,,Școală după școală”

ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR

Nr.

crt.

Numele elevului

Prenumele elevului

Clasa

1

GHIURA

ALINA IOANA

CP

2

OPREAN

IOANA ALEXANDRA

CP

3

BOLUNDUȚIU

MARIN ȘTEFAN

I

4

HĂLĂLAIU

MARIA BIANCA

I

5

COJOC

CĂTĂLIN VASILE

III

6

GHIURA

DENISA MARIA

III

7

OPREAN

MARIA DIANA

III

8

SULAREA

PETRICĂ DARIUS

III

9

BOGDAN

DARIUS ȘTEFAN

IV

10

HĂLĂLAIU

CRISTIAN ALEXANDRU

IV

11

POLHAC

ALEXANDRA NARCISA

IV