Scoala Gimnaziala "Ioan Grecescu" Bradesti
Bradesti, Dolj

Prezentare

Reteaua scolara la nivelul Scolii Ioan Grecescu se prezinta astfel :

Scoala cu cls. I-VIII Ioan Grecescu Bradesti

Scoala cu cls.I-VIII Tatomiresti+ Gradinita Tatomiresti

Scoala cu cls.I-IV Racarii de Jos+ Gradinita Racarii de Jos

Gradinita Bradesti-Batrani

Gradinita GHEORGHE LUTA Bradesti

Insumand un numar de 528 de elevi, din care :

*invatamant prescolar 155

*invatamant primar 188

*invatamant gimnazial 183


ŞCOALA IOAN GRECESCU
BRĂDEŞTI
TRECUT,PREZENT, VIITOR

Românul a avut întotdeauna un adânc respect pentru carte. Este adevărat că omul satului a fost deseori umilit,batjocorit şi lovit în omenia lui, a fost îndepărtat sistematic de la litera cărţii,deşi aceasta din urmă nu se putea scrie în afara vieţii lui .Dar a ştiut şi să se revanşeze atunci când sorocul era împlinit.
Odată cu dezvoltarea societăţii,creşte şi necesitatea învăţăturii de carte. În pridvorul bisericii ,înainte sau după slujba religioasă,preoţii şi cântăreţii trebuie să fi învăţat buchiile pe copiii brădeştilor cu mult înainte de a lua fiinţă prima şcoală oficială.
Oltenia ,această frumoasă şi bogată provincie românească,n-a fost numai leagănul Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu,ci şi acela ala celor dintâi şcoli. Pe lângă numărul mare de moşieri,care au rămas veacuri de-a rândul fără de nici o înţelegere faţă de dorinţa de libertate a sătenilor sau de năzuinţa de a învăţa carte,s-au găsit şi boieri cu vederi progresiste, cu ochii la viitorul ţării. Unele şcoli din Oltenia,după cum credem că şi cea din Brădeşti,au fost astfel înfiinţate de ei.
În iunie 1838 , Inspectoratul Şcolii Centrale din Craiova informa că Dimitrie Filişanu „cerca un trup de table pedagogice” pentru şcoala ce s-a înfiinţat la Filiaşi şi unde se afla un învăţător bun. Şcoala există deci,în iunie 1838, fiind de altfel,una din primele şcoli publice din mediul rural.
Surprinzător ,dar şi la Brădeşti va fi existat o asemenea şcoală,chiar dacă nu avem documente de cancelarie,de vreme ce o găsim ca existentă peste doi ani. Într-o lucrare a profesorilor Nicolae Andrei şi Gh. Pîrnuţă se face cunoscut un lucru extrem de important,dând la iveală un extras dintr-un document aflat la Arhivele Statului Bucureşti din care reiese că la sfărşitul lunii iunie 1840,printre şcolile cu un număr mai mare de copii din judeţul Dolj se găsea şi cea din Brădeşti cu 65 elevi, iar mai departe se citează dintr-un alt document : „ La începutul anului 1842, dintre şcolile cu un număr mai mare de elevi la aceasta reţinem :..Băileşti şi Brădeşti cu câte 61 elevi ...Tatomireşti cu 50 elevi etc.”
Înclinăm a crede că prima şcoală în comună a funcţionat prin grija proprietarului moşiei. Se ştie că pînă să se construiască localurile de şcoli,învăţătorii au predat în Casele de Sfat.
Suspendate în noiembrie 1848 ca măsură represivă împotriva învătătorilor şi profesorilor participanţi la Revoluţie , şcolile săteşti s-au redeschis abia după 10 ani.
După Marele Dicţionar Geografic din 1898, prima şcoală mixtă întreţinută de stat a funcţionat în satul Brădeştii de Sus (cătunul Bălăceşti) şi deservea întreaga populaţie din satele Brădeştii din Faţă, Brădeştii din Dos şi Meteu.Aceeaşi sursă , precizează că astfel de şcoli funcţionau şi în Tatomireşti şi în Răcarii de Jos.
Se pare că primul local al şcolii avea aspectul unei case ţărăneşti,cu două încăperi. După 1893 instituţia va funcţiona într-un local nou căruia i se aduc îmbunătăţiri,iar în 1906 Primăria cere Serviciului Tehnic aprobarea pentru demolarea clădirii şi „deviz pentru construirea unui conac la moşia şcolii”,aprobare care se obţine în 1913. Parte din zidurile acestui local au putut fi văzute până în 1960.
După cum rezultă din actele oficiale , Scoala a beneficiat cam la fiecare 30 de ani de donaţii din partea boierilor : Cornelie Brădescu, Ioan Grecescu, Siţa Hergot şi Ion Săulescu ,pe terenul pe care se găseşte astăzi.
Actualul local al şcolii este dat în folosinţă în 1930,iar din 1971 i se adaugă două săli de clasă,cabinet director şi două camere pentru laborator şi depozitarea aparaturii,iar în curtea şcolii două încăperi destinate practicii elevilor din clasele IX – X , în care acum funcţionează Grădiniţa nr.1.
Ca urmare a Programului de Reabilitare cu fonduri externe, localul şcolii a beneficiat şi de mobilier nou şi este în continuă modernizare. La inaugurarea din 2003 ia numele de Ioan Grecescu ca simbol al preţuirii celui ce a avut atâta grijă pentru „luminarea fiilor satului”.
IOAN GRECESCU
(zis POENARU )
(1830 – 1897)

-Ilustru profesor de matematici la actualul Colegiu Naţional CAROL I
-Proprietar al unei moşii pe teritoriul comunei Brădeşti


„I. GRECESCU PROFESORE ŞI PROPRIETARU IN COMUNA BRĂDESCI „

Din lipsa unor moştenitori direcţi, profesorul Grecescu donează în aprilie 1873 averea sa :
„Dăruiesc jumatate mosia Brădesci rudelor mele, jumatate (20 ha arabil si 78 ha pădure) pentru şcoala din sat care va fi îngrijită de o epitropie compusă din primar, preot si d-l Săulescu”

Odată cu 1 ianuarie 2005 devine singura şcoală cu personalitate juridică de pe raza comunei având arondate ca structuri şcolare Tatomireşti,Răcarii de Jos,Piscani şi Brădeşti-Bătrâni, cu un total de 135 preşcolari şi 403 elevi în ciclul primar şi gimnazial.
În proiectul de dezvoltare instituţională Şcoala Ioan Grecescu are cuprins înfiinţarea unui Centru de Documentare şi Informare, realizarea unor săli specializate , amenajarea spaţiilor de joacă pentru preşcolari şi a terenurilor de sport de la Brădeşti şi Tatomireşti.



Galerie foto