MOMENTE DIN ISTORIA SĂLĂTRUCELULUI

Pământul de astăzi al depresiunii Jiblea-Berislăveşti constituie o zonă de străveche locuire şi activitate umană, cele mai vechi urme conducându-ne până în epoca pietrei, lucru dovedit de mărturiile arheologice ce atestă vechi aşezări dacice, urme ale vieţii daco-romane şi romane.

Ocupaţiile tradiţionale ale locuitorilor din depresiunea Jiblea-Berislăveşti au fost: creşterea vitelor, pomicultura, agricultura, cărăuşia la pădure, iar dintre meşteşugurile care s-au practicat amintim: olăritul, dogăritul, dulgheritul, văcăritul  etc.

Descoperirile de la castrul roman din Rădăcineşti ( comuna Berislăveşti) şi din alte părţi atrestă o intensă viaţă economică în periada stăpânirii romane. Şi cele două drumuri- cel care trece de pe Valea Coiscii până la râul Olt şi cel care trece pe sub poalele Muntelui Cozia- confirmă existenţa unei vieţi economice înfloritoare.

Dacă meleagurile comunei Sălătrucel sunt locuite  încă din cele mai vechi timpuri, primele atestări documentare datează însă din perioada domniei lui Mircea cel Bătrân (1386-1418). Marele domn a dăruit Mănăstirii Cozia satele din jur, iar urmaşii săi au întărit daniile făcute, precum şi privilegiile.

Prima atestare documentară a satului Seaca este făcută în anul 1388  (6896) indicţion 11, luna mai 20, când voievodul Mircea cel Bătrân dăruieşte Mănăstirii Cozia satele : Călămăneşti, Jiblea, Brădăţeni, Seaca, toate scutite de dări şi munci domneşti.

Alte atestări documentare le satului Seaca datează din timpul lui Radu Prasnaglava, care pe 19 iunie 1421 întăreşte Mănăstirii Cozia toate daniile făcute de Mircea cel Bătrân .

În 1424, printr-un document emis la Târgovişte pe data de 12 decembrie,

Dan al II-lea întăreşte Mănăstirii Cozia daniile făcute de Mircea cel Bătrân, printre care şi satul Seaca.

Voievodul Alexandru Aldea  întăreşte Mănăstirii Cozia toate daniile anterioare, printre care şi satul Seaca, printr-un document emis pe data de 25 iunie la Târgovişte, 1436 (6944).

Primele atestări documentare ale satelor Serbăneşti şi Sălătrucel datează din anul 1488.

În anul 1488 (6996) voievodul Vlad Călugărul, întăreşte Mănăstirii Cozia toate privilegiile ei anterioare prin hristovul nr. 212, eliberat pe data de 17 aprilie la Bucureşti, în care se menţiona:

„ Io Vlad voievod şi domn, fiul marelui Vlad voievod stăpânind şi domnind în toată ţara Ungrovlahiei, încă şi a părţilor de peste munţi, Almaşului şi Făgăraşului herg-ţeg.

A binevoit domnia mea cu bună voinţă, cu mila curată şi luminată a domniei mele şi am dăruit acest atotcinstit şi cu frumoasă faţă şi preacinstit, care este deasupra tuturor cinstitelor şi darurilor hristovul de faţă al domniei mele, Mănăstirii Cozia, ieromonahului Visar Ion şi tuturor fraţilor câţi se află în mănăstire, ca să le fie satele numite: Jiblea şi Şerbăneşti-şi Brădăţeni şi Seaca şi Călimăneşti- şi Lunceani şi Bogdăneşti, pe care le-am cumpărat de la Drăgoi pe 50 de florini şi un cal şi SĂLĂTRUCUL DE PE COISCĂ (astăzi Sălătrucel) pentru că a cumpărat MAGDALINA-jumătate de la Coman Făgărăşanul pe 50 de florini, astfel l-a dat Magdalina sfintei mănăstiri.

Iar cealaltă jumătate am cumpărat-o de la NEAGA şi de la PIPREA fiul ei, pe 50 de florini şi uliţa de la Râmnic.

Acestea toate să le fie de ocină şi de ohabă mănăstirii şi căluigărilor pentru slujbă şi pentru hrană.

Martorii poruncii domniei mele: jupan Dragomir al lui Manea, jupan Neagoe al lui Boreca, jupan Vintilă Florescul, jupan Barbu de la Craiova, jupan Câristian, jupan Pârvul mare vornic, jupan Stoica logofăt, Danciul stolnic, Calotă paharnic, Stoica vistier, Vladislav spătar, Albul comis, Neag şi Rodea mari stratornici.

Albul a scris în cetatea Bucureşti-luna aprilie 17 zile, în anul 6996 (1488)- Io Vlad voievod şi domn”.

În anul 1505 pe data de 10 decembrie la Bucureşti, Radu cel Mare întăreşte jupanului Badea din Şuici şi fiilor săi, în urma unor judecăţi, sate, minţi, vii, sălăşti şi ţigani ţi le acordă scutiri de toate dările şi slujbele astfel:

„ Io Radu voievod şi domn, fiul marelui Vlad voievod, am dăruit domnia mea acest hrisov al domniei mele, jupanului Badea din Şuici cu fii săi jupan Stoica Paharnic şi jupan Dragomir şi jupan Cazan cu fii lor, să le fie Şuicii toţi cu muntele care se cheamă Piatra şi Ciocanul şi Podenii toţi şi via de la SĂLĂTRUC DE LA COISCA ( azi SĂLĂTRUCEL) toate, pentrucă le sunt vechi şi drepte ocine şi dadine.

Martorii acestei porunci a domniei mele sunt: jupan Bogdan logofăt, Pârvul comis, Danciul spătar, Calotă vistier, Badea paharnic şi scriitorul Tudor grămătic, care a scris în cetatea de scaun Bucureşti, luna decembrie anul curgător de la Adam (1505)”.

O altă atestare documentară a satului SĂLĂTRUCEL este făcută în anul 1519 (7027), pe 10 ianuarie la Piteşti, de către Basarab voievod şi domn a toată ţara Ungovlahiei, fiul marelui Basarab voievod, care dă poruncă jupanului Dragomir mare sluger, cu fii săi şi cu fiica sa anume Neacşa, să le fie lor viile de la SĂLĂTRUC:

În anul 1539 întânim o nouă atestare documentară a satelor Sălătrucel, Şerbăneşti, Păteşti şi Seaca, precum si a celorlalte sate care sunt litrofe comunei Sălătrucel prin hrisovul dat de Radu voievod astfel :

„ Io Radu voievod şi domn, fiul bunului Radu voievod stăpânind şi domnind peste toată ţara Ungruvlahiei, încă şi a părţilor de peste munţi, herţeg al Almaşului şi Făgăraşului.

Astfel am decit domnia mea  către troiţa şi mănăstirea Cozia, părintelui egumen Chir Lofreni şi tuturor fraţilor trăitori ca să le fie sub stăpânire satele anume: Jiblea şi Şerbăneşti şi Brădăţeni şi Seaca şi Călimăneşti şi Păteşti şi Bogdăneşti pe care le-a cumpărat de la Drăgoi, pentru 50 de florini şi pentru un cal.

Şi SĂLĂTRUCUL DE PE COISCĂ ( azi SĂLĂTRUCEL) pentru că le-a cumpărat Magdalina de la Coman Făgărăşanu pentru 50 de florini, astfel i l-a dat Magdalina sfintei mănăstiri; iar cealaltă jumătate au cumpărat-o de la Neaga şi de la Piprea, fiul ei, pentru 50 de florini.

Iată martorii: jupan Şerban mare ban al Craiovei şi jupan Vlaicu mare logofăt şi Stroe sătar şi Udrişte vistier şi Stroe paharnic şi Barbu comis  şi Dragul stolnic şi Badea postelnic.

Şi eu Bogdan am scris în cetatea de scaun Târgovişte, luna ianuarie 8 zile în anul 7047 (1539).”

Un alt document care datează din anul 1548 arată următoarele:

„ Io Mircea voievod şi domn a toată ţara Ungrovlahiei, fiul marelui şi preabunului Radu voievod. Dă domnia mea această procură a domniei mele mănăstirii numite Cozia, nedespărţitei troiţe şi părintelui  ieromonah Matei şi tuturor fraşilor ca să le fie  SĂLĂTRUCUL DE LA COISCA tot cu tot hotarul  pentru că le este veche şi dreaptă ocină, dedină.

Pentru jumătate din sat, partea lui Stoica, a cumpărat-o egumenul  popa Laurion de la jupâniţa Neaga pentru 50 de florini, iar cealaltă jumătate din acel SĂLĂTRUC a fost  închinată de Magdalina călugăriţa sora lui Drăghilă şi a lui Stoica, încă din zilele  lui Vlad voievodul Călugarul mănăstirii numită Cozia. Iar apoi. Iar apoi, a avut pâră mănăstirea şi părintele egumen ieromonahul Matei înaintea domniei mele pentru acel sat ce este mai sus scris, cu Stan şi cu Neaga.

Iar domnia mea am cercetat şi am judecat cu toţi cinstiţii dregători ai domniei mele, după dreptate şi după lege. Şi am văzut domnia mea că este veche şi dreaptă ocină, dedină, mănăstirii, iar Neagoe şi Stan amestec n-am avut cu acel sat ce s-a scris mai sus nici cum, ci au rămas de  lege înaintea domniei mele.

 

Pentru aceasta, am dat şi domnia mea Mănăstirii de la Cozia şi părintelui egumen Matei şi tuturor fraşilor ce trăiesc în mănăstire, ca să le fie  de ocină şi de ohabă în veci de nimeni neatins după zisa domniei mele.

Martori punem domnia mea pe: jupan Stan mare ban al Jiului şi jupan Oprea mare vornic şi jupan Vâlcenul mare logofăt şi Dan spătar şi Neagoe Vistier, Voica paharnic şi Tatul comis, Frăţilă mare postelnic.

A scris Drăguşin grămăticul, în cetatea de scaun Bucureşti, luna iunie 24 zile în anul 7056 (1548).”

În ce priveşte alte menţiuni referitoare la Sălătrucel, un act din secolul al XVIII-lea consemna următoarele:

„ La vadul morii grecilor, în luminiş, io popa Natanail ot plai Sălătruc-Argeş, din lemn cu barda am ciopilt, am terminat şi de iznoavă isprăvit, o biserică dă lemn pentru ale lor nevoinţe, băştinaşilor ce locuiesc pă dealul lui Bucea şi dealul lui Lăstun, fumuri 16. Am scris aici io popa Natanail dulgher Leat 7272-1764”.

În anul 1808 se zideşte o nouă biserică de cărămidă în locul celei de lemn. Se spune că preoţii Dragomir şi Drăghici au fost primii didascăli pentru cei  ce doreau să înveţe Buchiile şi Catehismul.

Referitor la satul Şerbăneşti întâlnim următoarea menţiune în „ Micul îndreptar turistic”- Ediţia Sport-Turism, Bucureşti, 1978 :

„ Localitatea actuală se întinde pe malurile Oltului, pe dealurile de la poalele Coziei. Moşia iniţială s-a destrămat fiind împărţită între oamenii de bază a vechii obşti: Căliman, Şerban, Stoian, Bogdan care vor înfiinţa localităţiile : Călimăneşti, Stoeneşti şi Bogdăneşti .”

Se păstrează legăturile cu Mănăstirea Cozia timp îndelungat. Astfel a existat o moară numită „ Moara Călugărească” până la începutul secolului al XX-lea.

Satul Şerbăneşti era în vechime înconjurat de păduri de ştejar şi fag. Locuitorii se ocupau cu creşterea vitelor (oi şi vaci) şi cultivarea cerealelor (grâu şi secară).

La început s-a locuit în bordeie făcute din pământ şi lemn.

Cele mai vechi familii sunt: Trocăreştii, Stăncescu, Voiculete, Tătui ş.a. Aceste familii au numeroşi urmaşi.

Locurile de păstorit erau  „ Călimanul” şi „ Dealul lui Tudor”. În  secolul al XIX-lea a fost construită o biserică din lemn, în jurul  căreia s-au construit cu timpul locuinţe-case din lemn acoperite cu şiţe brad şi ştejar.

Pe locul unde a fost biserica de lemn s-a construit alta mai  încăpătoare din piatră şi cărămidă între anii 1870-1878, care cu timpul a fost acoperită cu tablă şi împrejmuită cu zid de piatră.

Pe o cartografie din anul 1838, comuna Sălătrucel, este menţionată ca aparţinând Plaiului Aref. Comuna  Sălătrucel aparţinea Mănăstiri Cozia din anul 1488, de când a fost dăruită de Magdalina.

Sunt menţionate numai satele Sălătrucel  şi Seaca. Comuna Şerbăneşti  cu satele  Şerbăneşti şi Păteşti nu apare.

În „Marele dicţionar geografic al României”, alcătuit şi preluat după dicţionarele parţiale de judeţe de George Ioan Lahovari- preşedintele Înaltei Curţi de Comişuri, preşedinte al Socieţăţii pentru învăţătura poporului român, secretar general al Societăţii geografice române, general C. I. C. Brătianu-director al Institutului geografic al armatei, Grigore Tocilescu-memebru al Academiei Române, profesor universitar, director al Muzeului Naţional de Antichităţi- vol. IV Bucureşti 1901, se menţiona următoarele:

„ Sălătrucel. Comună rurală din judeţul Argeş, plaiul Loviştea, aflată la 14 km de comuna rurală Şuici, reşedinţa subprefecturii şi la 65 km de Piteşti.

Se compune din satele Sălătrucelul cu 500 de locuitori şi Seaca cu 107 locuitori. Prin comună trece râul Coisca. Are o biserică zidită în anul 1807 de către locuitori, precum şi o şcoalaă primară rurală. Bugetul comunei e de 1728 lei la venituri şi 1472 la cheltuieli. E aşezată între satele Berislăveşti, Jiblea, Şerbăneşti şi Băbueşti.

Locuitorii posedă 534 vite mari, 495 oi, 77 capre, 165 râmători.

Sălătrucelul, sat făcând parte din comuna rurală cu acelaşi nume, situat pe apa Coisca judeţul Argeş, pe Loviştea. Are o populaţie de 500 de locuitori şi o biserică veche, cu hramul Sfinţii Îngeri, deservită de un preot şi un cântăreţ.

Seaca, sat din judeţul Argeş pe Loviştea, făcând parte din comuna rurală Sălătrucel. Are 107 locuitori.”

Şerbăneşti, comună rurală din judeţul Argeş, plaiul Loviştea, situată la 21 km de comuna rurală Şuici, reşedinţa subprefecturii şi la 69 km de Piteşti. Se compune din satele: Păteşti cu 105 locuitori  şi Şerbăneşti cu 440 locuitori.

Are o biserică şi o şcoală mixtă.

Locuitorii posedă: 451 vite mari cornute, 135 râmători, 1285 oi şi 125 capre.

Şerbăneşti, sat cu 440 locuitori, judeţul Argeş, plaiul Loviştea, făcând parte din comuna rurală cu acelaş nume. Are o biserică cu hramul Toţi Sfinţii, care este deservită de un preor, un cântăreţ şi un paraclisier.

Comuna Sălătrucel a existat ca unitate administrativ- teritorială până pe 30 iuunie 1908, fiind compusă din satele Sălătrucel şi Seaca. În anul 1908 are loc o nouă împărţire administrativ-teritorială şi este alipită de comuna Berislăveşti până la 23 iulie 1923.

Din 1938 comuna Şerbăneşti, formată din satele Şerbăneşti şi Păteşti, este alipită comunei Sălătrucel.

În 1908 comuna Şerbăneşti este unită cu comuna Jiblea până în 1926.                            Din 1926 devine comună independentă până în 1938.

Din anul 1938 comuna Sălătrucel este formată din satele:

1) Sălătrucel-satul de reşedinţă;

2) Şerbăneşti;

3) Seaca;

4)Păteşti.

Între 1914-1924 a fost construită biserica parohială cu hramul „Sfinţii Voievozi” pe ruinele altei clădiri din anul 1897.

Primii trei primari ai comunei Sălătrucel, începând cu anul 1900, au fost:

1)Ivan N. Florea;

2)Vasile R. Andrei;

3)Olărescu I. Ion.

Între 1900 şi 1905 întâlnim notari, iar între 1905-1908 întâlnim secretari.

În anul 1938 întâlnim la Sălătrucel o şcoală cu două posturi de învăţător, iar la Şerbăneşti o şcoală cu un post de învăţător. Erau 120 de elevi la Sălătrucel şi 70 de elevi la Şerbăneşti. Amenzile pentru cei care nu trimiteau copiii la şcoală erau cuprinse între 5 şi 500 lei. Totuşi după 1944 se întâlnesc 250 de analfabeţi.

În şcoli cursurile se desfăşurau în două etape între: 9-12 şi 15-17.

Până în 1938 şi după aceea serbările erau o excepţie. Oamenii îşi petreceau timpul liber în cârciumi şi pe şosea.

Principalele jocuri populare întâlnite în zonă au fost: Sârba, Brâul pe şase, Banu Mărăcine, Sârba a şasea, Ciobănaşul, Tăpăşelul, Mânioasa şi Hora mare în două părţi.

Bibliotecile dotate de Casa Şcoalelor din Bucureşti aparţineau şcolilor şi aveau cca. 50-60 de volume.

În anul 1938 a existat un singur aparat de radio care funcţiona cu baterii.

La ziare se întâlnesc cca. 5 abonaţi. Principalele abonamente fiind făcute la: Universul, Albina, Dimineaţa, Minerva, ş.a.

Exista o singură moaşă pe două şi chiar trei comune. Mortalitatea la copii era de 40-50%, iar la adulţi de 25-32%.

Se întâlnesc boli cum ar fi: bronho-pneumonia, variola, scarlatina şi paralizia infantilă.

În anul 1947 se pietruieşte şoseaua Sălătrucel-Şuici. Se construieşte un cămin cultural cu două camere, hol şi sală de dans.

Între anii 1956-1957 se desfăşoară procesul de alfabetizare. Din anul 1953 întâlnim biblioteci pe lângă şcoli care au un număr de cca. 300 volume şi care se îmbogăţesc cu cca. 200-300 de volume anual.

Începând cu anul 1959 se construieşte o şcoală de 27 m lungime şi 7 m lăţime, care are două săli de clasă, cancelarie şi magazie. Aceasta a fost dată în folosinţă în anul şcolar 1960-1961.

În anul 1960 întâlnim două şcoli în Şerbăneşti şi Păteşti şi una în Sălătrucel. În comună existau 253 de elevi. Dacă înainte existau 3 cadre didactice, acum sunt 10 cadre repartizate astfel: unul în Păteşti, 3 în Şerbăneşti şi 6 cadre în satul Sălătrucel.

În anul 1960 existau 601 gospodării, în comuna Sălătrucel, repartizate astfel:

- 29 în Sălătrucel;

- 57 în Seaca;

- 199 în Şerbăneşti;

- 53 în Păteşti.

În total erau 2228 locuitori.

Suprafaţa agricolă a comunei la 31 decembrie 1960 era de 1052, 72 ha dintre care:

- 384,1 ha în Şerbăneşti;

- 88,11 ha în Seaca;

- 487,1 ha în Sălătrucel;

- 93,5 ha în Păteşti.

Din  anul 1961 se începe construcţia unui nou local de şcoală generală la Păteşti. Această clădire are un hol, o cancelarie, o sală de clasă şi un antreu.

În trimestrul I 1961 se termină de construit podul de peste râul Păteşti, şoseaua Călimăneşti-Şuici, din punctul de la şcoală. În anul 1960-1961 se construieşte localul de la cooperativă.

În anii 1961-1962 la Şcoala de 8 ani din Sălătrucel s-au înfiinţat clasele  a V-a şi a VI-a. Sunt cu trei cadre mai mult decât în anii precedenţi, iar faţă de anul şcolar 1960-1961 numărul elevilor este mai mare cu 43. Două clase funcționează dimineaţa, două clase funcţionează după amiaza, iar alte două funcționează la Căminul Cultural.

În anul 1960 se întâlnea o singură moaşă.

În anul 1984 s-a terminat de asfaltat şoseaua din comuna Sălătrucel. Începând  cu data de 30 septembrie 1984 s-a continuat asfaltarea şoselei de la podul Secii pe raza comunei Berislăveşti.

Înainte de 1989 comuna Sălătrucel s-a unit cu comuna Berislăveşti, unire ce a durat până în anul 1990.

FIŞA MONOGRAFICĂ A ŞCOLII

1. Începuturi

Primele manifestări ale învăţământului pe cuprinsul localiităţii sunt legate de începutul secolului al XIX-lea. Astfel întâlnim la Sălătrucel pe preoţii Dragomir şi Drăghici, care au fost primii didascăli pentru cei care doreau să înveţe Buchiile şi Catehismul.

Primul învăţător menţionat pentru dstul Şerbăneşti a fost în anul 1824 preotul Ion Preoţescu. Cam în aceiaşi perioadă  este menţionat la Sălătrucel Mihai Vişinescu.

Referitor la numarul de elevi şi la locul unde a funcţionat la început şcoala din localitate nu avem date precise.

2.Localul şcolii

Începând cu anul 1959 se construieşte în Sălătrucel o şcoală de 27 m lungime şi 7 m lăţime, care are două săli de clasă, cancelarie şi magazie.Această şcoală a fost dată în folosinţă în anul şcolar 1961-1962.

În anul 1960 întâlnim două şcoli în Şerbăneşti şi Păteşti. Pe lângă acestea se mai află una în Sălătrucel.

La Şerbăneşti unde s-a construit un nou local de şcoală, în 1960 se înfiinţează clasa a V-a, director fiind doamna Buşui Maria.

La Păteşti, în casa lui Nuţă Petre, funcţiona o şcoală de patru ani, având ca director pe domnul Zamfirescu Constantin.

În anul 1961 se începe construcţia unui nou local de şcoală la Păteşti. Această clădire are un hol, o cancelarie, o sală de clasă şi un antreu.

La Sălătrucel în anii 1961-1962 se înfiinţează clasele a V-a şi a VI-a, iar ca director la Şcoala Generală întânim pe doamna Baidan Maria.

În anul  şcolar 1996-1997 în comuna Sălătrucel situaţia era următoarea:

- la Sălătrucel  director era domnul profesor Gheorhe Laurenţiu ( funcţie care a ocupat-o între 1994-2007);

- la Şerbăneşti director era domnul profesor Mesea Pătru ( funcţie pe care a ocupat-o între 1994-2000);

- la Păteşti nu mai exista un director propriu-zis, şcoala fiind administrată de la centru. Aici funcţiona ca învătător doamna Herăscu Rodica;

- la Seaca nu mai există o şcoală funcţionabilă, însă s-au făcut propuneri pentru reînfiinţarea şcolii.

În anul şcolar 2007-2008 în comuna Sălătrucel situaţia este următoarea:

- la Sălătrucel începând cu 1 ianuarie 2008 director este doamna Sandu Ana- Maria, după ce domnul profesor Gheorghe Laurenţiu, a demisionat la sfârşitul anului 2007;

- la Şerbăneşti funcţia de director nu mai există, existând în schimb cea de profesor coordonator, iar domnişoara Şerban Elena, îndeplineşte această funcţie;

- la Păteşti în anul scolar 2007-2008, nu există director, şcoala fiind coordonată de la centru ( Şcoala cu clasele I-VIII Sălătrucel).

- la  Seaca nu există încă o şcoală funcţionabilă.

3. Desfăşurarea şi conţinutul învăţământului

În anul 1938 întâlnim la Sălătrucel o şcoală cu două posturi de învăţător, iar la Şerbăneşti o şcoală cu un post de învăţător.

La Sălătrucel erau 120 elevi, iar la Şerbăneşti 70 de elevi. Amenzile pentru cei care nu trimeteau copiii la şcoală erau cuprinse între 5 şi 500 lei. Totuşi după 1944 se întâlnesc cca 250 de analfabeţi.

În şcoli şi mai ales le Sălătrucel se desfăşurau  cursurile între orele 9-12 şi 15-17.

Între 1956-1957 în comuna Sălătrucel se desfăşurau cursurile de alfabetizare.

În anul 1960 întâlnim două şcoli la Şerbăneşti şi Păteşti, precum şi una în Sălătrucel.

În comună existau 853 de elevi. Dacă înainte existau trei cadre didactice, acum întâlnim 10 cadre didactice, repartizate astfel:

- unu la Păteşti;

- trei la Şerbăneşti;

- şase la Sălătrucel.

În anii 1961-1962 programul de funcţionare al Şcolii din Sălătrucel era următorul:

- două clase îşi desfăşurau  activitatea dimineaţa;

- două clase după amiaza;

- două clase la Căminul Cultural.

La Păteşti funcţiona în casa lui Nuţă Petre o şcoală de patru ani, având ca director pe domnul  Zamfirescu Constantin.

În comună erau cu trei cadre mai mult decât în 1960-1961 şi cu 43 de elevi  mai mult decât în 1960-1961.

În anul şcolar 2007-2008 situaţia elevilor şi a cadrelor din Sălătrucel este următoarea:

- la şcoala Sălătrucel sunt 150 de elevi şi 12 cadre didactice;

- la şcoala Şerbăneşti sunt 6o de elevi şi 11 cadre didactice;

- la şcoala Păteşti sunt 15 elevi şi două cadre didactice;

- la Seaca nu mai există o şcoală funcţionabilă.

4. Contribuţia dascălilor la marile evenimente istorice

Domnul  Zamfirescu Constantin, tatăl actorilor Florin şi Raluca Zamfirescu, care a fost director şi învăţător la şcoala Păteşti a participat la Cel De Al Doilea  Război Mondial, între anii 1941-1945. Domnul Zamfirescu Constantin a decedat la începutul anului 1992.

5. Activităţi extraşcolare

Până în 1938 şi după aceea serbările erau o excepţie. Oamenii îşi petreceau timpul liber pe şosea, la cârciumă sau la biserică în zilele de sărbătoare.

Principalele jocuri populare întâlnite în zonă au fost : Sârba, Brâul pe şase, Banu Mărăcine, Ciobănaşul, Tăpăţeul, Mânioasa şi Hora mare în două părţi.

În anul 1938 a existat un singur aparat de radio, care funcţiona cu baterii.

Se întâlnesc 5 abonaţi, principalele abonamente fiind făcute la Universul, Albina, Dimineaţa, Minerva  ş.a.

În anul 1947 după ce se pietruieşte şoseaua Sălătrucel-Şuici, se construieşte şi un cămin cultural cu două camere, hol şi sală de dans.

Până în 1989 s-au desfăşurat numeroase manifestări cultural-artistice, în cadrul cărora s-au remarcat cadre didactice cum ar fi: doamna profesoară Cheran Maria, domnul profesor Popescu Paul, doamna profesoară Munteanu Maricica, doamna educatoare Ghiţulescu Elena, domnul învăţător Deaconu Ion, domnul profesor Văcălie Constantin ( dumnealui a fost mulţi ani director la Şcoala Sălătrucel), doamna Văcăle Lucreţia şi foarte mulţi alţii. În periada aceea se organizau spectacole numeroase cu elevii la căminele culturale din Sălătrucel şi Şerbăneşti, dar şi la Şcoala Păteşti.

Această tradiţie a continuat şi după 1990, iar la sfârşitul anului şcolar 2006-2007 s-a organizat cu concursul Primăriei un program cultural-artistic la Căminul Cultural, care a durat trei ore, a fost variat şi a vut parte de o asistenţă numeroasă formată din spectatori de toate vărstele.

În anul 1988 s-au sărbătorit 500 de ani de atestare documentară a localităţii Sălătrucel, manifetare la care au luat parte cadre didactice, elevi, cetăţeni ai satului precum şi numeroşi invitaţi din partea Consiliului  Judeţean, Inspectoratului Şcolar, precum şi a altor foruri culturale.

6. Biblioteca şcolii

În anul 1939 bibliotecile dotate de Casa Şcoalelor din Bucureşti aparşineau şcolilor şi aveau cca 50-60 de volume.

Din 1953 întâlnim biblioteci pe lângă şcoli, care au un număr de 300 de volume şi  care se îmbogăţesc cu cca. 200-300 de volume anual.

În anul şcolar 2001-2002  bibliotecile de la Şcolile Serbăneşti şi Sălătrucel  au număr cuprins între 2000 şi 4000 de volume.

7. Grădina şcolii

Atât şcolile de la Şerbăneşti cât şi de la Sălătrucel au avut teren propriu pentru practica agricolă până în 1948, dar nu s-a putut stabili cu exactitate suprafaţa deţinută  de fiecare şcoală în parte, deoarece o parte din documente s-au pierdut, iar altele nu au fost încă descoperite.

În prezent atât şcolile Sălătrucel cât şi Şerbăneşti deţin câte un lot pe care practică agricultura cu elevii, însă suprafaţa acestor loturi de teren nu este prea mare.

8. Grădiniţe şcolare

În ce priveşte existenţa grăginiţelor şcolare, acestea s-au întâlnit atât la Sălătrucel cât şi la Şerbăneşti în vechiul local aflat la cca. 1,5 km, dar şi în localurile noi,  grupe mixte de băieţi şi fete. Şi la şcoala Păteşti există o gupă mixtă de băieţi şi fete, la grădiniţă.

9. Laboratoare şcolare

La şcoala Sălătrucel întâlnim două laboratoare şi anume: unul de fizică-chimie şi unul de biologie.

La şcoala Şerbăneşti întâlnim un laborator comun de fizică şi biologie.

10. Personalităţi

Pe lângă numeroşi fii ai satului care au ajuns cadre didactice, cum ar fi doamna Cheran Maria, profesoară de matematică (actualmente pensionară), domnul Ivan Vasile învăţător (azi plecat din învăţământ), doamna Ghiţulescu Elena, educatoare, domnul Văcălie Constantin, profesor de istorie- geografie (fost director, azi pensionar), doamna Văcălie Lucreţia, învăţătoare (azi pensionară), mai întâlnim si alţi oameni de seamă. Astfel preotul Cârstoiu Gheorghe, arestat şi închis mulţi ani din motive politice, a decedat la începutul anului 2001, în vârstă de 90 de ani. Domnul Ghiţulescu Ion, fost secretar, a redactat în 1982 prima monografie, azi este octogenar. A mai fost un meşter olar renumit pe care îl chema Nicolae Crăciun şi care are numeroşi descendenţi, printre care şi Olaru Laura, elevă la Şcoala cu clasele I-VIII Sălătrucel. În Sălătrucel s-a născut şi poetul Ion Rizea care a publicat între anii 1970-1990 poezii la mai multe reviste cum ar fi : Luceafărul, Contemporanul, Transilvania ş.a.

Nu putem să-l omitem pe domnul Zamfirescu Constantin, decedat în 1992, care deşi a funcţionat mulţi ani ca învăţător la Păteşti, a participat la Cel De Al Doilea Război Mondial (tatăl actorului Florin Zamfirescu), a avut multe legături cu Sălătrucelul.

CONCLUZII

Comuna Sălătrucel, aşezată în depresiunea subcarpatică Jiblea-Berislăveşti, la poalele Muntelui Cozia nu este prea mare, având o suprafaţă de cca. 100 de km p.

Comuna care cuprinde în componenţă satele: Sălătrucel, Şerbăneşti, Păteşti, Seaca, este locuită încă din cele mai vechi timpuri, însă prima datere certă este din 1488.

Este o zonă interesantă din punct de vedere etnografic, iar oamenii săi îmbină în comportamentul lor elemente de arhaism şi modernitate.

Învăţământul a cunoscut o dezvoltare importantă începând cu adoua jumătate a secolului al XX-lea.

Ca şi alte regiuni ale ţării noastre cunoaşte fenomenul de migrare a populaţiei temporară sau permanentă, iar cei mai mulţi dintre locuitorii săi de peste hotare s-au stabilit, temporar sau permanent, în Anglia, Franţa, Spania, dar şi în alte ţări ale Uniunii Europene.