Grup Scolar "Grigore Moisil" Bistrita
Bistrita, Bistrita-Nasaud
Activităţi extracurriculare
Cercul de pictură
Cercul de pictură (cu o tradiţie de peste 26 de ani) are 40 de elevi din aproape toate clasele şcolii, realizând o nouă expoziţie cu ocazia zilelor şcolii, de la sfârşitul lui mai 2007. Îndrumătoarea sa este d-na bibliotecară Victoria Nalaţiu (autoarea a numeroase expoziţii de pictură, în ţară şi străinătate, cu o expunere de 2 săptămâni, a lucrărilor elevilor în incinta Parlamentului României, în 1999)
În 1 iunie 2006 vernisează o expoziţie – cu elevii-pictori ai şcolii (foarte apreciată de presă şi televiziune) la Biblioteca Centrală Universitară Carol I – galeria Sala Profesorilor, din Bucureşti.
La 1 decembrie 2006, de Ziua Naţională a Ţării, realizează o expoziţie în incinta Primăriei Bistriţa, dublată de un foarte reuşit spectacol al cercului nostru de teatru.
Locul I la concursul Internaţional Nicolae Tonitza, din iunie 2007: Manga Ioana (IX-sam F), Rus Vlad (IX-E), Rus Aura (IX-F), Timiş Roxana (X-G), Pop Simona (IX-F), Strat Alexandra (XI-C), Jucan Nicolae (XI-G).
3 absolvenţi ai şcolii noastre, de la Cercul de Pictură, au reuşit la Facultăţi în domeniul Artelor: Mărcan Diana (XII-A) la Design Timişoara, Bodiu Claudia – la Academia de Artă Cluj-Napoca, Rus Liliana, a terminat Arte Plastice Cluj – Napoca şi a intrat la masterat.
Micii noştri pictori, la lucru !
Cercul de teatru
Trupa de teatru a fost prezentă la momentele importante ale şcolii, excelând prin:
câteva spectacole reuşite, inclusiv la nivel de municipiu, având ca şi organizator pe d-na prof. regizor Eugenia Rusu; în momentul de faţă îşi descoperă talentul teatral un număr de 25 elevi, viitori artişti.
Spectacolul în limba franceză (în parteneriat cu elevii Colegiului Naţional Andrei Mureşanu) cu ocazia Zilelor Francofoniei, din mai 2006;
Spectacolul ˝Europa prin imagini şi cuvânt˝, prezentat de Zilele Europei, recital din lirica universală; spectacolul a fost în limbile română, franceză, engleză , germană, maghiară, spaniolă şi rromano. A fost finanţat de Primăria Bistriţa.Recitalul ˝George Coşbuc˝, din 1 iunie 2006, prezentat la Biblioteca Centrală Universitară Bucureşti a arătat valenţele micilor noştri artişti, foarte mult apreciaţi de bucureşteni.
Prezenţa trupei la concursul şcolar ˝THALIA˝, faza judeţeană, unde s-au obţinut următoarele premii:
Premiul I pentru cea mai bună trupă
Premiul I pentru regie (obţinut de regizoarea-profesor Eugenia Rusu)
Premiul I de interpretare, obţinut de prof. Anamaria Răzoare, membru al trupei
Premiul I pentru cea mai bună trupă în limba franceză (pentru spectacolul realizat în colaborare cu elevii Colegiului Naţional Andrei Mureşanu – regia şi scenografia, prof. Eugenia Rusu)
Premiu I pentru regia spectacolului „Maestrul Caragiale”, la Festivalul „THALIA”-Eugenia Rusu
Cu acelaşi spectacol,trupa a fost selecţionată şi a participat la Festivalul Naţional de teatru pentru elevi „George Constantin”, ediţia a IX-a,2-3 iunie 2007,Bucureşti.
La preselecţie (juriu profesionist) au participat 89 de trupe de teatru din ţară (fiecare prezentând casetă video), iar trupa noastră a fost selecţionată pe locul 2
Bucuria succesului - la final de spectacol !
Cercul de arte marţiale
a câştigat 2 locuri I, prin Bendean Cristian (XII-B) şi Păltinean Sergiu (XII-F) la cupa Bistriţei de ju-jutsu, din iunie 2007, antrenaţi fiind de ing. Moldovan Ionel, antrenor de arte marţiale, centura neagră, 4 DAN.
Diverse concursuri cu premii, lansate la nivelul şcolii, cu ocazia Crăciunului
O trupă de colindători în vizită la direcţiune !
Formaţii cultural artistice ale şcolii:
Formaţia de dansatori a şcolii executând un dans popular