SCOALA GIMNAZIALA MASLOC
Masloc, Timis

Activităţi extracurriculare

 

Prin deschiderea Centrului „Pentru un zâmbet de copil”, 60 de copii cu C.E.S., care frecventează grădiniţele, Şcoala cu clasele I-VIII Maşloc şi şcolile din satele arondate, vor beneficia de servicii de specialitate (evaluare, intervenţie psihologică, intervenţie logopedică şi activităţi de sprijin). Scopul centrului este acela de a creşte gradul de participare şi incluziune socială a copiilor, cunoscut fiind faptul că fiecare copil are dreptul la şanse egale în educaţie, urmărind obţinerea unor rezultate şcolare mai bune prin creşterea nivelului de cunoştinţe ca urmare a acordării unui timp suplimentar elevilor cu CES, integraţi în Şcoala cu clasele I-VIII Maşloc, şcolile şi grădinţele arondate. Totodată, elevii devin sociabili, ca urmare a activităţilor cu caracter educativ-recreativ, fiind permanent sprijiniti in integrarea sociala si educationala, cadrele didactice devin capabile să lucreze eficient în contextul specific al educaţiei incluzive; mai  informate pentru a lucra cu copii cu disabilitati. Părintele, conştientizează rolul său de partener în educaţie, înţelegând mai bine nevoile copilului şi învăţând cum să răspundă la toate cerinţele acestuia.

 

Centrul “Pentru un zâmbet de copil”, deschis după modelul centrului “Porţi deschise”, din localitatea Comloşu Mare, se doreşte a fi un exemplu de urmat pentru alte Primării şi şcoli din mediul rural, care doresc sa sprijine incluziunea scolara si sociala a copiilor cu disabilitati, astfel incat ei sa invete la cea mai apropiata scoala din comunitatea din care fac parte.

 

Pe parcursul unui an de zile, Centrul „Pentru un zâmbet de copil” realizat în cadrul proiectului „Pentru un zâmbet de copil, finanţat de Open Society Institute MHI, în colaborare cu: Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, Primăria şi Consiliul Local Maşloc, Fundaţia Forderverein Rumanienhilfe Marpingen şi Smithfield Ferme, va derula o serie de activităţi cu scop recuperator pentru micuţii elevi.

Centrul „Pentru un zâmbet de copil” deschis la Maşloc, a fost posibil datorită sprijinului necondiţionat al Fundaţiei de Abilitare „Speranţa”, organizaţia neguvernamenlă care se adresează copiilor cu dizabilităţi şi familiilor acestora, pentru integrarea lor în comunitate şi dreptul la o educaţie nediscriminatorie. Fundaţia de Abilitare „Speranţa”, a desfăşurat muncă de pionierat prin derularea mai multor proiecte în domeniul intervenţiei timputii, educaţiei incluzive, reţeaua de educaţie incluzivă etc. A infiinţat servicii de sprijin pentru copiii cu dizabilităţi: „Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională „Speranţa””; Centrul „Porţi deschise”din Comloşu Mare si iată, acum, Centrul „Pentru un zâmbet de copil” din localitatea Maşloc.

IATA CATEVA IMAGINI DE LA CENTRUL "UN ZAMBET CE COPIL":

centru1

 

centru2

 

centru3

 

centru4

 

centru5

 

centru6