Liceul Tehnologic nr.1 Fundulea
Fundulea, Calarasi

Proiecte educaţionale

PROIECTUL :"TINERII DEZBAT"

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, împreună cu Agenţia de Dezvoltare Comunitară „împreună", Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică, Policy Center for Roma and Minorities, Departamentul de Relaţii Interetnice. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Roma Education Fund-Budapesta şi Agenţia Naţională pentru Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi invita tinerii liceeni într-o campanie de dezbateri şi informare referitoare la minorităţi şi grupuri vulnerabile, în cadrul Anului European pentru Combaterea Sărăciei şi Excluziunii Sociale.

Scopul proiectului "Tinerii dezbat" il constituie: înţelegerea informată a realităţilor sociale, dezbaterea argumentată şi stimularea conştientizării modalităţilor în care diferentele sociale, etnice, economice, de sănătate sau gen pot constitui bariere în comunicarea cu celălalt şi în definirea unei poziţii tolerante şi deschise faţă de membrii grupurilor minoritare.

Acest demers educaţional va cuprinde în perioada martie-noiembrie 2010 o serie succesivă de traininguri în argumentare şi dezbateri, sesiuni de mentorat (inclusiv online) şi dezbateri în etape judeţene/regionale/naţională, alături de partenerii cu care împărtăşim aceleaşi valori.

Grupul Scolar Agricol Fundulea s-a înscris la acest proiect şi a primit confirmare selecţiei pe site-ul ministerului educaţiei (edu.ro), fiind în competiţie la nivel judeţean cu încă două licee călărăşene.

In vederea pregatirii liceenilor, ce vor sa participe la acesta activitate, se vor organiza, la nivelul institutiei noastre, dezbateri intre adolescenti.

Temele ce vor fi dezbatute sunt:
1. Imaginea de sine
2. Pregatirea pentru viata de familie
3. Managementul schimbarii
4. Cetatenie, drepturi si obligatii comunitare
5. Leadership, arta de a conduce
6. Incluziune si excluziune sociala
7. Parteneriat social
8. Comunitatea europeana si cetatenia europeana

Activitatea se va desfasura la C.D.I. Grupul Scolar Fundulea, incepand din ziua de joi 22 aprilie 2010, 

 

CONCURSUL NATIONAL DE PROIECTE ANTIDROG „ÎMPREUNĂ"
Grupul Scolar Agricol Fundulea va participa la acest concurs cu un echipaj, apartinand clasei a IX-a B, format din elevii: Tudose Elena , Vaduva Oana, Georgescu Sorin si Hublea Marius.

Descrierea proiectului:
Titlul: Azi încercăm, mâine plătim !
Obiectiv: prevenirea consumului de alcool şi tutun la liceeni.
Perioada de desfăşurare: 30 martie - 15 mai
Grup ţintă: elevii liceeni ai Grupului Scolar Agricol Fundulea

Calendarul activităţilor:
- identificarea echipei de proiect - 18-19 martie
- stabilirea activităţilor ce vor fi derulate - 20-24 martie
- realizarea materialelor teoretice şi practice - 25-31 martie
- inscrierea proiectului - 29 martie
- pregatirea implementarii - 12 - 18 aprilie
- implementarea proiectului la clasele liceale - 19 aprilie -15 mai
- participarea la susţinerea proiectului la nivel judeţean - 1-12 mai

Proiectul se va continua prin:
-programe de consiliere psihologică pentru elevii cu comportamente de risc
-campanii anticonsum  

 

ALEG SĂ FIU EU !
(program de dezvoltare personală şi autocunoaştere pentru adolescenţi)
Mulţi dintre noi ne-am întrebat adesea:
-Cum să... am o părere mai bună despre mine?
-Cum să... depăşesc suferinţa şi singurătatea?
-Cum să... nu mă mai simt nesigur(ă)?
-Cum să... fac să nu mă mai compar cu alţii?
-Cum să... îmi găsesc echilibrul în viaţă?
-Cum să... găsesc fericirea în relaţii?
-Cum să... găsesc prietenul perfect?
-Cum să... găsesc forţa de a merge mai departe?
-Cum să... fac ca amintirile să nu-mi mai distrugă prezentul?
-Cum să... fiu o persoană mai bună?
-Cum să... nu-mi mai fac griji?
-Cum să... văd partea plină a paharului?
-Cum să... redescopăr fericirea?
-Cum să... pun capăt dependenţelor mele?
Si lista ar putea continua...

Drumul către răspunsul la aceste întrebări nu poate fi parcurs de nimeni în locul tău.La rândul meu, m-am " confruntat"cu aceste întrebări, şi poate cu multe altele... am lucrat şi încă lucrez la identificarea acelor răspunsuri.
Ce am descoperit? Că toţi ne naştem cu aceleaşi calităţi, ca avem cu toţii acelaşi punct de pornire. Ceea ce facem însă ulterior ţine de alegerea noastră. Alegerile noastre depind de noi înşine, iar noi suntem cei care alegem ce cale să urmăm.

TU îţi faci propriile tale alegeri.

La sfârşitul unei zile, rămâi TU cu tine, dimineaţa când te trezeşti eşti tot TU cu tine. TU eşti cel care alege ce gândeşte! TU, prin gândurile tale, influenţezi felul în care te simţi! TU ştii că a fi fericit(ă) şi împlinit(ă) înseamnă mult mai mult decât a fi trist(ă)! TU alegi ce cuvinte să-ţi domine gândurile! TU eşti cheia către propria stimă de sine!

Atunci când începe să plouă, TU alegi să-ţi iei o umbrelă ca să nu te uzi.Atunci când îţi este frig, TU alegi să îmbraci o haină care să-ţi ţină de cald.Atunci când vezi pe cineva plângând sau suferind, TU eşti cel(cea) care alege să-l(o) consoleze.

Iată doar câteva exemple de situaţii în care nu ai nici un fel de problemă în a-ţi asuma responsabilitatea, a alege gândurile şi acţiunile potrivite.Totuşi, de ce se întâmplă ca uneori să: Te agăţi de suferinţă şi durere? Vrei cu îndârjire să-ţi asumi statutul de victimă? Permiţi gândurilor negative să preia controlul? Permiţi ca ceea ce cred alţii despre tine să primeze în defavoarea propriilor păreri? Te preocupi atât de mult de cât de puţin timp dispui...dar ţi-l petreci în tristeţi şi amintiri...? Ii învinuieşti pe ceilalţi pentru eşecurile sau căderile tale?...

Adevărata cheie către un sine echilibrat şi fericit este în mâinile tale.Si, odata ce accepţi acest lucru vei fi capabil să-ţi foloseşti mintea şi deciziile pentru a păşi spre viitor...pentru a merge înainte.

Prin urmare,TU ştii să distingi ceea ce este bine de ceea ce este rău! TU ştii cum să gândeşti!TU poţi reacţiona pozitiv sau negativ! TU poţi alege ca gândurile să determine ceea ce simţi!Răspunsul eşti...TU! Nu părinţii, nu prietenii sunt cei care îţi decid fericirea şi acceptarea de sine.

Răspunsul eşti TU!

TU vei alege gândurile care să te călăuzească în viaţă. TU nu vei permite ca trecutul sau remarcile negative să determine felul în care-ţi va fi ziua. TU şi numai TU îţi poţi crea fericirea, dacă alegi să faci acest lucru!

Aşadar, alege să fi TU !

Dacă alegi să fi TU, participă la programul de autocunoaştere şi dezvoltare personală pentru asumarea identităţii numit:

ALEG SA FIU EU !

-mod de desfăşurare: marţi între orele 13,10 - 14,00 începând din 27 aprilie 2010, la C.D.I. Grupul Scolar Fundulea

 

Programul "ECO-ŞCOALA"