Scoala gimnaziala Spiru Haret Oltenita
Oltenita, Calarasi

Regulament

    
REGULAMENT DE
ORDINE INTERIOARĂ
 

CAPITOLUL  IV  -  ELEVII

 

 

   IV.A.  EXERCITAREA  CALITĂŢII  DE  ELEV

 

Art.47 (a)Calitatea de elev se exercită prin frecventarea cursurilor şi prin participarea la toate activităţile existente în programul fiecărei unităţi de învăţământ

(b) Evidenţa prezenţei elevilor se face la fiecare oră de curs de către profesor care consemnează, obligatoriu, fiecare absenţă. (conf. Art. 83 R.O.F.U.I..P.)

Art.48 Elevii promovaţi vor fi înscrişi de drept în anul următor de studiu (conf. Art. 82 alin.

(3)   R.O.F.U.I..P.)

Art.49 (1) Absenţele datorate îmbolnăvirii elevilor, bolilor molipsitoare în familie sau altor

cazuri de forţă majoră, dovedite cu acte legale, sunt considerate motivate.

(2) Motivarea absenţelor se efectuează pe baza următoarelor acte:

a) adeverinţa eliberată de medicul cabinetului şcolar sau de medicul de familie;

b) adeverinţa sau certificat medical  eliberat de unitatea sanitară, în cazul în care elevul

a fost internat în spital;

c) cererea scrisă a părintelui/tutorelui legal al elevului, adresată directorului unităţii de

învăţământ şi aprobată de acesta, în urma consultării cu dirigintele clasei, pentru maximum 3 (trei zile lucrătoare).

(3) Motivarea absenţelor se face de către diriginte în ziua prezentării actelor

justificative.

(4) Părintele/tutorele legal are obligaţia de a prezenta personal dirigintelui actele

justificative pentru absenţele copilului lor.

(5) Actele pe baza cărora se face motivarea absenţelor vor fi prezentate în termen de

maxim 7 zile de la reluarea activităţii elevului şi vor fi păstrate de către diriginte pe tot parcursul anului şcolar.

(6) Toate adeverinţele medicale trebuie să aiba viză cabinetului care are în evidenţă

fişele medicale/carnetele de sănătate ale elevilor.

(7) Nerespectarea termenului prevăzut la alin. 5 din prezentul articol, atrage, de regulă,

declararea absenţelor ca nemotivate.

 

 

      IV.C.  ÎNDATORIRILE    ELEVILOR

 

Art.51  Elevii Şcolii cu clasele I-VIII „Spiru Haret" Olteniţa au următoarele îndatoriri:

(1) să cunoască şi să respecte:

a)     legile statului

b)    prezentul regulament de ordine interioară

c)     regulile de circulaţie şi cele de apărare a sănătăţii

d)    normele de tehnica securităţii muncii, de prevenire şi de stingere a incendiilor

e)     normele de protecţie civilă

f)      normele de protecţie a mediului

(2) să frecventeze cursurile cu regularitate, respectând orarul şcolii

(3) să fie punctuali la orele de curs şi să se pregătească la fiecare disciplină de studiu

(4) să utilizeze cu grijă şi să restituie în stare bună la sfârşitul anului şcolar, manualele primite gratuit (clasele V-VIII) (conf. Art.114 R.O.F.U.I.P.)

(5) să respecte proprietatea şcolii ca şi pe cea personală. Orice deteriorare sau distrugere a acestora va fi sancţionată prin răspundere materială individuală sau colectivă.

(6) să poarte asupra lor carnetul de elev, pentru a se legitima în caz de nevoie, să-l prezinte

profesorilor pentru consemnarea notelor, precum şi părinţilor pentru informare în legătură cu

situaţia şcolară (conf. Art.113 R.O.F.U.I.P.)

(8) să păstreze curăţenia în toate spaţiile şcolare

(9) să-şi îndeplinească îndatoririle specifice atunci când asigură serviciul pe clasă

(10) să folosească numai spaţiile şcolare destinate elevilor     

(11) să nu posede, să nu consume sau să nu distribuie în incinta şcolii materiale cu caracter

de propagandă politică sau obscene, ţigări, băuturi alcoolice, droguri

(12) să nu aducă în şcoală arme sau substanţe periculoase, muniţie, petarde, pocnitori, etc,

care prin acţiunea lor pot afecta integritatea fizică şi psihică a colectivului de elevi şi a

personalului unităţii de învăţământ

(13) să nu lanseze anunţuri false cu privire la amplasarea unor materiale explozibile în

perimetrul şcolii

(14) să nu aducă jigniri sau să manifeste agresivitate în limbaj şi în comportament faţă de

profesori, colegi şi faţă de personalul unităţii de învăţământ

(15) să nu folosească în timpul orelor telefoane mobile, CD playere, walkman-uri, pagere,

aparate de radio, etc.

(16) să nu invite în şcoală, fără acordul conducerii sau a diriginţilor, persoane străine

(17) să nu părăsească incinta şcolii pe durata orelor de curs

(18) să nu se expună posibilelor pericole prin escaladarea ferestrelor, gardului şcolii,

balustradelor din incinta şcolii, etc.

(19) să nu comită fapte antisociale şi reprobabile

(20) să nu distrugă documente şcolare precum cataloage, carnete de elev, foi matricole, etc.

(conf. Art. 112 pct a R.O.F.U.I.P.)

(21) să nu deranjeze orele de curs.

 

 

 

 

   IV.D.   RESPONSABILITĂŢILE   ELEVILOR

  

 

Art.52  Responsabilităţile elevului de serviciu pe clasă sunt: zilnic, doi elevi efectuează serviciul pe clasă, în baza unui grafic întocmit de învăţător/diriginte.

Art.53  Atribuţiile elevului de serviciu pe clasă sunt următoarele:

a) Urmăreşte prezenţa elevilor pe întreaga durată a cursurilor şi comunică profesorilor, la începutul fiecărei ore, lista elevilor absenţi;

b) Asigură creta şi buretele pentru tablă, întreţine curăţenia tablei;

c) Veghează la păstrarea curăţeniei în clasă, atrage atenţia elevilor să nu arunce hârtii sau resturi alimentare pe pardoseală şi să folosească pentru acestea coşul de gunoi;

d) Aeriseşte clasa pe durata pauzelor;

e) Controlează împreună cu şeful clasei, dacă în timpul folosirii clasei de către alţi elevi (la concursuri, la teze cu subiect unic, etc.) sa păstrat integritatea tuturor bunurilor şi sesizează imediat dirigintelui sau conducerii şcolii neregulile constatate;

f) Se prezintă în ziua serviciului cu 15 minute mai devreme pentru a descuia sala de clasă, a verifica starea clasei şi a face eventualele retuşuri; rămâne la sfârşitul cursurilor pâna la plecarea ultimului coleg din sală, verifică starea clasei şi o încuie sau o predă personalului de îngrijire.

Art.54 (a) Pentru asigurarea unui climat de ordine şi disciplină la nivelul fiecărei clase, păstrarea integrităţii bunurilor din dotare şi realizarea legăturii dintre colectivul de elevi şi diriginte, profesor sau conducerea unităţii şcolare, se instituie funcţia de şef al clasei şi cea de locţiitor al şefului de clasă.

(b) Şeful clasei este numit de dirigintele clasei dintre elevii cu un comportament exemplar şi cu o situaţie bună la învăţătură, în urma consultării colectivului de elevi al clasei.

Art.55  Atribuţiile şefului clasei sunt:

a) Veghează asupra păstrării ordinii în clasă pe durata pauzei sau în lipsa învăţătorului/profesorului din clasă.

b) Atrage atenţia elevilor care au un comportament necuviincios faţă de colegi, deteriorează bunurile din sala de clasă şi aduce la cunoştinţa dirigintelui aceste abateri.

c) Controlează la începutul programului zilnic starea bunurilor care aparţin clasei şi sesizează profesorului de serviciu sau conducerii şcolii neregulile constatate.

d) Informează profesorii clasei, dirigintele sau conducerea şcolii despre doleanţele, propunerile, iniţiativele sau nemulţumirile colectivului de elevi.

e) Coordonează activitatea elevilor de serviciu pe clasă.

f) Este membru în Consiliul clasei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

   IV.E.  SANCŢIUNILE    APLICATE    ELEVILOR

 

 

Art.56  (1) Elevii care săvârşesc fapte prin care se încalcă dispoziţiile legale în vigoare, inclusiv regulamentele şcolare, vor fi sancţionaţi în funcţie de gravitatea acestora.

   (2) Sancţiunile care se pot aplica elevilor sunt următoarele:

 

a)     În legătura cu ţinuta, sancţiunile sunt:

Ø     mustrare în faţa colectivului de elevi, consiliului profesoral al clasei, consiliului profesoral al şcolii.

Ø     anunţarea părinţilor

Ø     eliminare 3/5 zile (clasele) cu scăderea notei la purtare              

b)    Distrugerea documentelor şcolare (cataloage, foi matricole, carnete de elev)

 

Ø     eliminarea din unitatea de învăţământ 5 zile (se va avea în vedere şi sancţionarea profesorului în ora căruia s-a petrecut acţiunea respectivă).

Ø     scăderea notei la purtare cu 4 puncte.

c)     Deterioararea bunurilor din patrimoniul unităţii de învăţământ. În funcţie de gravitatea faptelor:

Ø     evaluarea daunelor şi repararea acestora de către cei vinovaţi sau de întreaga clasă;

Ø     convocarea părinţilor;      

Ø     în cazul premeditării scăderea notei la purtare cu 1-2 puncte;

Ø     mustrare scrisă.

d)    Aducerea şi difuzarea în unitatea de învăţământ de materiale, care, prin conţinutul lor, atentează la independenţa, suveranitatea şi integritatea naţională a ţării, cultivă  violenţa şi intoleranţa. În funcţie de gravitatea faptei:

Ø     convocarea părinţilor

Ø     mustrare scrisă

Ø     eliminare între 1-5 zile

Ø     scăderea notei la purtare 1-2 puncte

e)     Introducerea şi consumul în perimetrul şcolii a drogurilor, băuturilor alcoolice, fumatul şi participarea la jocuri de noroc se sancţionează astfel:

         Droguri:

Ø     convocarea părinţilor

Ø     mustrarea scrisă şi scăderea notei la purtare cu 4 puncte

Ø     anunţul serviciului de specialitate din cadrul poliţiei

Băuturi alcoolice (după gravitatea faptei):

Ø     convocarea părinţilor

Ø     mustrare scrisă cu scăderea notei la purtare cu 2 puncte

Ø     eliminarea trei zile cu scăderea notei la purtare cu 4 puncte.

Jocuri de noroc:

Ø     convocarea părinţilor

Ø     eliminarea 3 zile cu scăderea notei la purtare cu 1-3 puncte

 

Fumat:       

                   a. în clădirea şcolii (clase, laboratoare, hol şi grupuri sanitare):

Ø     convocarea părinţilor

Ø     eliminare 1-3 zile

Ø     scăderea notei la purtare cu 2 puncte

                     b. în perimetrul şcolii

Ø     mustrare în faţa clasei

Ø     dacă recidivează eliminare 1-3 zile cu scăderea notei la purtare cu 2 puncte 

f)      Introducerea şi folosirea în perimetrul şcolii a oricărui tip de armă sau a altor instrumente care prin acţiunea lor pot afecta integritatea fizică şi psihică a colectivelor de elevi ori a personalului şcolii atrag următoarele  sancţiuni:

Ø     eliminarea 5 zile şi scăderea notei la purtare cu cel puţin 4 puncte

g)     Introducerea şi difuzarea în perimetrul şcolii a materialelor cu caracter pornografic:

Ø     convocarea părinţilor

Ø     scăderea notei la purtare cu 2 puncte

h)     Utilizarea telefoanelor celulare în timpul orelor de curs:

Ø     observaţie individuală

Ø     convocarea părinţilor( în cazul confiscării acestuia)

Ø     scăderea notei la purtare cu 1 punct

i)       Folosirea camerelor video, a aparatelor foto-simple sau incluse în telefonul celular în incinta şcolii:

Ø     confiscarea şi predarea aparatelor părinţilor

Ø     eliminare 3/5 zile şi scăderea notei la purtare

Ø     în caz de filmare, fotografiere în şcoală fără aprobarea conducerii şcolii şi transmiterea eventualelor materiale în mass-media, scăderea notei la purtare cu 2-3 puncte şi anunţarea organelor în drept să aplice legile în vigoare

j)       Lansare de ameninţări false cu privire la amplasarea unor materiale explozibile în perimetrul şcolii:

Ø     eliminare 3 zile cu scăderea notei la purtare cu 3 puncte

k)     Jignirea şi manifestarea agresivă (limbaj, comportament) faţă de colegi şi faţă de personalul unităţii de învăţământ. În funcţie de gravitatea faptei:

Ø     mustrarea în faţa clasei

Ø     mustrare scrisă cu scăderea notei la purtare

Ø     eliminarea 3-5 zile cu scăderea notei la purtare 1-4 puncte

l)       La fiecare 10 absenţe nejustificate pe semestru, din totalul orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe semestru la o disciplină, va fi scăzută nota la purtare cu un punct.

m)  Dacă elevul căruia i s-a aplicat una dintre sancţiunile menţionate dă dovadă de un comportament ireproşabil pe o perioadă de cel puţin 8 săptămâni de şcoală, ori până la încheierea semestrului/anului şcolar, prevederea privind scăderea notei la purtare ascociată sancţiunii se poate anula cu acordul celui care a aprobat sancţiunea.